Încurcături și multă birocrație cu noile carduri pentru energie: Pașii care trebuie urmați pentru a obține ajutorul

Încurcături și multă birocrație cu noile carduri pentru energie. Procedura prin care trebuie să treacă românii ce vor ajutor la plata facturilor este una greoaie și cu multe drumuri la poștă.Românii vor trebui să facă drumuri la Poștă pentru a-și plăti facturile, iar Asociațiile de proprietari sunt nevoite să completeze certificate de validare a datoriilor pentru a putea face plățile către furnizori. Administratorii blocurilor se tem că până vin banii de la stat vor rămâne cu facturile neplătite.

Pașii care trebuie urmați

În primul rând, cardul de energie va ajunge la toți beneficiarii prin intermediul Poștei Române.

În momentul beneficiarul va intra în posesia cardului, va fi nevoit să meargă la Asociația de proprietari de unde va solicita un Certificat de Validare a Datoriei.

După ce Asociația va elibera acest certificat, beneficiarul va merge la Poșta Română unde îl va prezenta alături de cardul de energie și actul de identitate.

Ulterior, Poșta va avea grijă să facă transferul bancar din contul beneficiarului în contul Asociației de proprietari.

Și nu în ultimul rând, Asociația de proprietari, la rândul ei, va plăti furnizorul de energie.

Sursa: antena3.ro