Clarificarea unor aspecte referitoare la implementarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă în județul Hunedoara, pe agenda administrației județene

Vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Alin Țambă, și administratorul public, Costel Avram,au fost prezenți joi, 23 februarie 2023 la București pentru a lua parte la o serie de întâlniri care au avut ca scop clarificarea unor aspecte referitoare la implementarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă în județul Hunedoara.

Astfel, reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara s-au întâlnit cu Valeria Oana Zaharia, manager interimar al Institutului Național al Patrimoniului, pentru a definitiva documentele necesare implementării proiectului care vizează înființarea Muzeului Civilizației Dacice din Orăștie. INP este, în acest caz, proiectant și supraveghetor al executării lucrărilor. Proiectul este realizat de Consiliul Județean Hunedoara în parteneriat cu Primăria Municipiului Orăștie și este finanțat în cadrul POR 2014-2020, investiția totală depășind suma de 6 milioane euro.

Potrivit unui comunicat al CJH, următoarea deplasare a fost la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Aici, discuțiile purtate cu secretarul de stat Alexandru Stoica au lămurit câteva aspecte legate de implementarea proiectelor finanțate în județul Hunedoara prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Ulterior, vicepreședintele CJ Hunedoara, Alin Țambă, a mai participat la încă o întâlnire, de această dată cu responsabili din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, pe tema finanțărilor obținute prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență.



(Următoarea știre) »