și administratorul public

 
 

Investiții în comun ale autorităților locale și județene pentru dezvoltarea turismului în stațiunea Straja

În acest an, Consiliul Județean Hunedoara va demara proiectul de amenajare a parcării de la baza telegondolei din stațiunea Straja. În acest sens, marți, 26 ianuarie 2021, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și administratorul public, Costel Avram, au efectuat o vizită în teren împreună cu viceprimarul municipiului Lupeni, Iacob Viorel Mesaroș, și unul dintre principalii investitori în zonă, Emil Părău. „Vrem să avem un turism competitiv în județul Hunedoara, iar pentru asta suntem determinați să facem tot ceea ce depinde de noi pentru a crea condițiile necesare. Una dintreCItește mai departe


Start Up Nation 2019: Peste 220 de noi finanțări pentru afacerile din județul Hunedoara

Marți, în Sala de ședințe a Consiliului Județean Hunedoara, se semnează 222 de contracte finanțate prin programul Start Up Nation, program dezvoltat de Guvernul României prin Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat. Gazdele evenimentului, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Flaviu Bobora, și administratorul public, Costel Avram, și-au exprimat satisfacția că acest program guvernamental oferă ocazia tinerilor întreprinzători să înceapă sau să dezvolte afaceri de succes. Contractele au fost semnate de fiecare solicitant în parte împreună cu Adrian Pășcuța, directorul Agenţiei pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Atragere de InvestiţiiCItește mai departe