Campanie anti-drog sub egida Rotary Club Deva

Drogurile reprezintă una dintre cele mai mari și prezente amenințări pentru tinerii din România! Rapoartele oficiale arată că, în anul 2021, 10.7% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 și 64 ani din țara noastră, au consumat cel puțin o dată droguri.

În acest context, Rotary Club Deva în parteneriat cu Agenția Națională Antidrog, Inspectoratul Școlar Județean Huneodara și cu implicarea Primariei Municipiului Deva și a Prefecturii Județului Hunedoara, au derulat o campanie de prevenire a consumului de droguri în rândul liceenilor din judet, campanie intitulată: “Dă-mi 3 minute pentru tine’’. În cadrul campaniei tinerilor le-au fost prezentate riscurile consumurilor de droguri și le-a fost lansată provocarea de a face o serie de filmulețe de maxim 3 minute centrate pe scoaterea în evidență a posibilităților sănătoase de  petrecere a timpul liber.

Campania inceputa in luna ianuarie a ajuns la final astfel că marți 04aprilie 2023, de la ora 13.00, în sala Europa de la ISJ Hunedoara va avea loc premierea filmulețelor câștigătoare.Premiile oferite de Rotary Club Deva din sponzorizari și cu sprijinul Rotary District 2241 Romania si Republica Moldova, vor fi acordate sub forma unor tichete de cumpărături în valoare de 3000 lei – locul 1, 2100 lei – locul 2, 1500 lei – locul 3. Va fi acordat si un premiu de popularitate în valoare de 3000 lei pentru filmul care a primit cele mai multe like-uri pe pagina de Instagram Rotary Club Deva, unde au fost postate, și unde pot fi vizualizate în prezent. Filmuletele au avut deja peste 170 000 de vizualizari si aproximativ 9000 de aprecieri!

”Rotary Club Deva le mulțumește tuturor celor ce s-au implicat în derularea cu success a acestei actiuni, dar în special tinerilor liceeni care au produs aproape 50 de filme, cu care și-au dovedit creativitatea, inteligența și abilitățile”, spune Elena Coșovean, președinte Rotary Club Deva.