Două noi proiecte de investiții din fonduri europene pentru județul Hunedoara au fost aprobate în reuniunea Comitetului de Monitorizare pentru Programul Regional Vest

Administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, a participat miercuri, 24 mai 2023, la reuniunea Comitetului de Monitorizare (CM) pentru Programul Regional Vest (PRV) 2021-2027, care s-a desfășurat la Timișoara.

„Prin împuternicire, l-am reprezentat la aceasta întâlnire pe președintele Laurențiu Nistor, unde s-au dezbătut multe din aspectele care țin de o cât mai eficientă implementare a proiectelor finanțate prin PR Vest 2021-2027. Cred că discuțiile au fost constructive și sunt optimist, mai ales că Autoritatea de Management este condusă de profesioniști, Sorin Maxim și echipa sa”, a declarat Costel Avram.

CM al PRV 2021-2027 este structura de tip partenerial, fără personalitate juridică, cu rol decizional strategic în procesul de implementare a Programului Regional Vest 2021-2027 (ADR Vest fiind autoritate de managament), instituită prin cadrul de reglementare care guvernează gestionarea Fondurilor Europene.

CM pentru PR Vest examinează:

  • Progresele înregistrate în ceea ce privește implementarea Programului;
  • Orice probleme care influențează performanța Programului și măsurile de remediere;
  • Progresele înregistrate cu privire la efectuarea evaluărilor, la sinteza evaluărilor și la orice acțiuni ulterioare constatărilor;
  • Acțiunile în legătură cu comunicarea și vizibilitatea;
  • Îndeplinirea condițiilor favorizante și aplicarea acestora pe întreg parcursul perioadei de programare;
  • Progresele înregistrate în ceea ce privește consolidarea capacității administrative pentru instituțiile publice, parteneri și beneficiari, dacă este cazul.

Totodată, CM aprobă:

  • Metodologia și criteriile folosite pentru selectarea operațiunilor (proiectelor), inclusiv orice modificări ale acestora;
  • Raportul final privind performanța Programului;
  • Planul de evaluare și orice modificare a acestuia;
  • Orice propunere de modificare a Programului, formulată de Autoritatea de Management.

În cadrul ședinței de azi, au fost aprobate spre finanțare proiectele de modernizare a două drumuri județene de importanță turistică: Orăștie-Costești și Vața de Jos – Săvârșin (Drumul Regelui).

La întâlnirea de astăzi, alături de reprezentanții ADR Vest, președinții consiliilor județene Arad – Iustin Cionca, Caraș-Severin – Romeo Dunca, vicepreședintele CJ Timiș – Alexandru Preoteasa, ai administrației locale și ai societății civile, au participat on-line reprezentanții Guvernului României și ai Comisiei Europene.