Gala Olimpicilor Liceului Teoretic ”Mircea Eliade” din Lupeni

Unitate de elită a învățământului preuniversitar din Valea Jiului, Liceul Teoretic ”Mircea Eliade” din municipiul Lupeni a obținut și în anul școlar 2022-2023 rezultate de excepție la olimpiadele și concursurile școlare la care au participat elevii săi.

În dorința de a evidenția o dată în plus aceste rezultate remarcabile, corpul profesoral și echipa managerială a Liceul Teoretic ”Mircea Eliade” Lupeni, condusă de prof. Daniel Ianoși au organizat o ”Gală a Olimpicilor”, eveniment care a avut loc la Palatul Cultural ”Minerul” din Lupeni în data de 13 iunie 2023. Aici, în aplauzele colegilor, părinților și dascălilor, dar și a reprezentanților Consiliului local și Primăriei municipiului Lupeni, olimpicii meritorii ai acestui liceu au urcat pe scenă pentrua  fi premiați, așa cum se cuvine, la final de an școlar, dar mai ales pentru a culege binemeritate aplauze.

Prof. Daniel Ianoși, directorul Liceului Teoretic ”Mircea Eliade” Lupeni se declară mândru de performanțele elevilor școlii, dar și mulțumit de faptul că munca profesorilor și-a găsit aici și în acest an corespondent în rezultate de excepție ale mutora dintre elevii liceului și a celor două școli gimnaziale din structura acestuia. ”Sunt mândru de performanțele elevilor școlii noastre. Sunt încântat de faptul că avem copii buni și foarte buni, care au reușit să performeze în activitatea școlară și în acest an școlar, că avem profesori care au reușit să-i îndrume înspre performanța în educație, lucru confirmat de rezultatele la clasă, dar mai ales de rezultatele obținute, la nivel județean și național, în cadrul olimpiadelor și concursurilor școlare. Toate acestea demonstrează că Liceul Teoretic ”Mircea Eliade” Lupeni este și rămâne o instituție de prestigiu în cadrul sistemului educațional din Valea Jiului, lucru de care suntem, cu toții, atât de mândrii. Le mulțumesc elevilor pentru efortul depus în acest an școlar, colegilor profesori și părinților, precum și autorităților locale care ne-au fost alături în activitate”, a declarat prof. Daniel Ianoși.

În anul școlar 2022-2023, elevii olimpici ai Liceului Teoretic ”Mircea Eliade” Lupeni au obținut următoarele performanțe:

  • Vlad Burlacu, Locul I la etapa județeană a Olimpiadei de Educație Civică și participant la etapa națională;
  • Răzvan Cadariu, Locul I la etapa județeană a Olimpiadei de Educație Civică și participant la etapa națională; Premiul I la concursul regional ”Discipolii lui Pitagora”;
  • Simion Francisc Secsi, Locul I la etapa județeană a Olimpiadei de Limba și Literatura Română pentru minorități și participant la etapa națională;
  • Isabella Burdan, Locul I la etapa județeană a Olimpiadei de Matematică și participantă la etapa națională;
  • Maria Râpă, Locul I la etapa județeană a Olimpiadei de Religie și Mențiune la etapa națională;
  • Maia Burdan, Locul I la etapa județeană a Olimpiadei de Matematică și participantă la etapa națională;
  • Daria Alexandra Coropiță, Locul I la etapa județeană a Olimpiadei de Astronomie și Astrofizică și calificare la etapa națională;
  • Karina Anastasia Bor, Locul I la etapa județeană a Olimpiadei de Astronomie și Astrofizică și calificare la etapa națională;
  • Andrei Pataki, Locul I la Olimpiada județeană de Tehnologia Informației și Medalie de bronz la etapa națională;
  • Anca Laura Temelie, Locul I la etapa județeană a Olimpiadei de Chimie și participantă la etapa națională;
  • Briana Jelsa Bates, Locul I la etapa județeană a Olimpiadei de Limba Engleză și participantă la etapa națională;

Acestora li se alătură și alți elevi, care s-au clasat pe podiumul olimpiadelor și concursurilor școlare, după cum urmează:

  • Alexandra Bălașa, Premiul II la Olimpiada județeană de Educație Tehnologică și aplicație practică.
  • Ioana Pop, Premiul II la Olimpiada județeană de sport – badminton;
  • Ștefan Manci, Premiul II la Olimpiada județeană de Istorie;
  • Mihai Claudiu Szasz, Premiul II la Olimpiada județeană de TIC și participant la etapa națională;
  • Daniel Băicănescu, Premiul II la Olimpiada județeană de Astronomie și Astrofizică;
  • Mihai Florin Râpă, Premiul II la Olimpiada județeană de Astronomie și Astrofizică;
  • Clara Balint, Premiul II la Olimpiada județeană de Limba Engleză;
  • Adriana Alina Rusu, Premiul II la Olimpiada județeană de Limba Română (OLAV);

  • Timotei Olaru, Premiul III la Olimpiada județeană de Religie Ortodoxă și Premiu Special la etapa națională;
  • Georgeta Biaca Drugea, Premiul III la Olimpiada județeană de Educație Fizică – Tetratlon;
  • Eduard Mihai Berechet, Premiul III la Olimpiada județeană de Astronomie și Astrofizică;
  • Anastasia Karian Bor, Premiul III la Olimpiada județeană de Georgrafie și Premiul Special SGR la etapa națională;
  • Daniel Rareș Ianoși, Premiul III la Olimpiada județeană de Limba Engleză;

 

Olga Mircea & Cezar Boca, Mențiune la Olimpiada județeană de Educație Civică;

  • Olivia Juricza & Remina Mihuță, Mențiune la Olimpiada județeană de Educație Civică;
  • Rareș Badilă, Mențiune I la Olimpiada județeană de Educație tehnologică;
  • Maria Moise, Mențiune la Olimpiada județeană de Educație tehnologică;
  • Melisa Pociovălișteanu, Mențiune la Olimpiada județeană de Limba Engleză;
  • Alexandru Popa, Mențiune la Olimpiada județeană de Limba Engleză;
  • Eduard Mihai Berechet, Mențiune la Olimpiada județeană și Interjudețeană de Matematică; Mențiune la Olimpiada județeană de Georgrafie;
  • Alexandru Pavel, Mențiune la Olimpiada județeană de Limba Engleză;
  • Rareș Cădariu, Mențiune la Olimpiada județeană de Limba Engleză;
  • Georgiana Andreea Hîreiașu, Mențiune I la Olimpiada județeană de Limba Română (OLAV);
  • Karla Balint, Mențiune la Olimpiada județeană de Astronomie și Astrofizică; Mențiune la Olimpiada județeană de Limba Română (OLAV);
  • Teodora Maria Bădulescu, Mențiune la Olimpiada județeană de Astronomie și Astrofizică;
  • Bogdan Raul Blaga, Mențiune la Olimpiada județeană de Geografie;
  • Radu Constantin Surdu, Mențiune la Olimpiada județeană de Limba Engleză;
  • Gabriela Delia Gabor, Mențiune I la Olimpiada județeană de TIC;
  • Miriam Călcioiu, Mențiune la Olimpiada județeană de Limba Engleză;
  • Anca Laura Temelie, Mențiune la Olimpiada județeană de Biologie;
  • Cristian Gabriel Condoiu, Mențiune la Olimpiada județeană de Geografie;
  • Rudolf Timotei Tradnik, Mențiune la Olimpiada județeană de Limba Engleză;

În cadrul festivității, au fost premiate și echipele de handbal și fotbal ale Școlii gimnaziale nr. 2 Lupeni, care s-au clasat pe locul secund al Olimpiadei Județene de Educație Fizică, la cele două discipline. Lotul de handbal este format din elevii: Andrei Darius Irimia, Andrei Daniel Borcău, Darius Cristian Lupu, Raul Adrian Danciu, Alexandru Duduianu, Iannis Sergiu Schmidt, Alexandru Ștefan Dăuceanu, Gabriel Mihai Donțiu, Denis Alin Vâlceanu, Vlad Alexandru Mantale, Darius David. Lotul de fotbal este format din elevii: David Ștefan Costea, Andrei Patrik Kis, Vlad Nikolas Sorescu, Răzvan Adrian Ionașc, Alexandru Adrian Fîciu, Lica Andrei Aparascăi, Marius Gabriel Bronea, Andrei Darius Guia, William Anghel Socarici, Constantin Marian Cocoș, Paul Eduard Todoran, Denis Andrei Papp.

Pentru toți acești elevi olimpici, conducerea Liceului Teoretic ”Mircea Eliade” a acrodat Diplome de merit, cărți și medalii pentru sportivi. În plus, cei maiu talentați artiști din cadrul valoroasei unități de învățământ din municipiul Lupeni au oferit, la rândul lor, celor prezenți, un spectacol artistic, aplaudat la scenă deschisă.

Într-un cuvenit gest de onoare, Diplome de merit, aplauze și mulțumiri publcie au fost acordate și profesorilor care iau coordonat pe acești elevi în drumul lor spre performanța școlară. Acești dascăli sunt: Anița Burlacu, Georgeta Macarie, Andrea Sofalvi, Adrian Temelescu, Nicolae Ponyori, Daniel Ianoși, Mimi Cernăianu, Erzsebet Faur, Elena Popescu, Maria Kasza, Anca Elena Cordea, Cristina Ursu, Mihaela Anca Hamz, Cristina Adiola Beczuk, Stela Daniela Negură, Corina Muscari, Artur Braiț, Aurora Oniucă.

Toate aceste rezultate sunt considerate, în mod firesc, deosebit de onorante și pentru autoritățile locale din Lupeni, fapt relevat în discursul rostit de prof. Câmpean Rodica, președinte al Comisie pentru Invățământ, Cultură și Culte din cadrul Consiliului local al municipiului Lupeni.

Tuturor, felicitări!