Investiție 100% românească de 100 de milioane de euro la Hunedoara

Societatea PREMIUM CAST SRL a anunţat astăzi, oficial, demararea unei investiţii în valoare totală de peste 100 de milioane de euro pentru construirea şi funcţionalizarea unei fabrici de produse extrudate de aluminiu, cu tehnologii de ultimă generaţie în domeniu, la Hunedoara. Aceasta va fi cea mai modernă fabrică de produse extrudate de aluminiu din Europa.

Fabrica se va baza ca materie primă pe deşeuri din aluminiu (care, în prezent, sunt reciclate într-o proporţie foarte mică). Capacitatea de producţie va amplasată pe o suprafaţă totală de 50.000 de mp (din care 20.000 – 25.000 mp ocupaţi cu hale de producţie) pe un teren aflat în Peştişu Mare, în zona „Materii prime” – cum încă i se mai spune, pe Drumul Judeţean 687 Sântuhalm – Hunedoara (pe dreapta sensului de mers spre Hunedoara, în dreptul pasajului peste calea ferată).

La Peștișu Mare au demarat deja lucrările de pregătire a terenului în vederea construcției acestei capacități de producție care va crea în viitor 250 de locuri de muncă. Ceremonia de lansare a acestei importante investiții a avut loc chiar pe șantier, în prezența reprezentantului companiei, Mihai Mugurel Zaiț, dar și a secretarului de stat din Ministerul Antreprenoriatului, Lucian Rus, a președintelui CJH, Laurențiu Nistor și a primarului municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu.

„Din cel de-al doilea trimestru al anului 2025 ne-am propus să efectuăm primele „probe la cald” în noua fabrică, apoi să începem procesul efectiv de producţie. Într-o primă fază, fabrica va avea 100 – 150 de angajaţi, urmând ca, pe măsură ce procesul de producţie se va dezvolta, numărul salariaţilor să ajungă la 250. Pentru început, vom fabrica produse extrudate de aluminiu pentru domeniul construcţiilor, apoi ne dorim să trecem şi la produse mai complexe – pentru industria automotivelor şi, de ce nu, într-o a treia fază, să producem chiar şi pentru industria aerospaţială. În ceea ce privește salariile pe care dorim să le oferim, putem spune că, în mod sigur, acestea vor fi peste media salariilor din zonă deoarece una dintre credinţele companiei noastre este aceea că România nu este nicidecum o ţară low-cost, ci o ţară a cărei resursă umană este una extraordinară şi trebuie respectată şi tratată ca atare. Am ales Hunedoara pentru amplasarea acestei investiţii din trei motive importante: tradiţia oraşului în domeniul metalurgic, infrastructura (conexiunea facilă cu autostradă şi reţelele de utilităţi) şi, nu în ultimul rând, abordarea extrem de deschisă, eficientă şi constructivă a Primăriei municipiului Hunedoara, în special a domnului primar Dan Bobouţanu”, a declarat administratorul PREMIUM CAST, Mihai Mugurel Zaiț.

Prezent la ceremonie, președintele CJH, Laurențiu Nistor a apreciat că acesta este un prim semn că investițiile în infrastructură ale administrației publice locale și județene, dublate de atragerea de fonduri europene consistente pe diferite axe, sume destinate modernizării județului, încep să dea roade. ”Județul Hunedoara și municipiul Hunedoara încep să devină atractive pentru companiile de producție. Hunedoara are o veche tradiție siderurgică, aici funcționează și Facultatea de Inginerie cu specializări adaptate cerințelor de pe piața muncii, cu rezultate excepționale inclusiv în domeniul cercetării științifice. Avem, iată, această importantă investiție privată, 100% românească, cifrată la 85 de milioane de euro, la care se adaugă un ajutor de stat în valoare de 25 de milioane de euro. Totodată, în județul Hunedoara vor ajunge un sfert din fondurile alocate prin Mecanismul pentru Tranziția Justă, derulat de Comisia Europeană. Peste 525 de milioane de euro sunt orientate spre investiții în energia regenerabilă, spre cercetare și inovare, spre implementarea de tehnologii noi și crearea de infrastructuri cu energie curată. Practic, în toate regiunile județului, puternic industrializate în trecut, se va investi în domenii de producție noi, prietenoase cu mediul, spre a deveni competitive la nivel național. Nimeni nu va fi lăsat în urmă și toate zonele județului, indiferent că vorbim de Valea Jiului, zona Hunedoara sau zona Bradului se vor dezvolta armonios pentru a oferi comunităților locale un viitor sigur”, a declarat Laurențiu Nistor, preșeidntele CJH.

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu spune că momentul deschiderii acestei fabrici va fi un important punct de reper în ce priveşte revigorarea industriei oraşului şi a zonei. ”Le mulţumesc domnilor Lucian Rus, secretar de stat în Ministerul Antreprenoriatului şi domnului preşedinte al Consiliului Judeţean, Laurenţiu Nistor, pentru contribuţia lor decisivă în ce priveşte atragerea acestei investiţii pe raza municipiului nostru. Cetăţenii oraşului au semnalat, pe bună dreptate, de-a lungul anilor, nevoia de noi locuri de muncă bine plătite. Iată că acum venim să dăm curs acestei cereri şi, sperăm, să fie doar un prim exemplu important în acest sens. Mă bucur că investiţia este în producţie industrială cu valoare adăugată mare şi sunt convins că, în perioada următoare, şi alţi investitori vor urma exemplul societăţii Premium Cast, care a ales Hunedoara pentru a transpune în realitate un proiect extrem de ambiţios pentru România dar şi avantajos pentru comunitate”, a declarat Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara.

Operaţiunile de pregătire a terenului pentru acest proiect de investiții sunt deja în derulare, iar construcţia efectivă va începe peste câteva săptămâni şi va dura aproximativ un an şi jumătate.

Foto: Primăria municipiului Hunedoara