Cetatea Colț și Curtea cnezială a familiei Cândea au cale deschisă spre conservare și restaurare

După ce Consiliul județean Hunedoara a încheiat cu succes proiectul de reabilitatea a Castelului Nopcsea, alte repere istorice și turistice din Țara Hațegului urmează să fie puse în valoare, prin restaurare și conservare.

Potrivit administratorului public al județului Hunedoara, Costel Avram, o veste bună în acest sens vine din comuna Râu de Mori, de la poalele Retezatului, după ce primarul comunei, Flaviu Dilertea, a reușit să întabuleze Cetatea Colț și Curtea cnezială a familiei Cânde în intravilanul public al comunei Râu de Mori.

”Ce înseamnă asta? Înseamnă că pot fi atrase fonduri europene pentru punerea în valoare a acestor ansambluri istorice spectaculoase, care până acum nu au aparținut comunei. Cei care constatau degradarea lor nu-și imaginau că nu se putea interveni pentru că nu aparțineau comunei. Dar iată că situația s-a schimbat și Cetatea Colț și Curtea cnezială a familiaiei Cândea au acum cale deschisă spre conservare și restaurare. Îl felicit pe primarul Flaviu Dilertea și îi voi acorda tot sprijinul pentru reintroducerea în circuitul turistic a acestor monumente valoroase. pentru că și prin valorizarea acestor repere istorice importante, ofensiva culturală a Consiliului Județean Hunedoara continuă!”, spune Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.

Cetatea Colț dateazǎ de la începutul sec. al XIV-lea, când a fost ctitoritǎ de cneazul Cândea. Ulterior, Cândea a trecut la religia catolică și și-a schimbat numele în Kendeffy. Cetatea a fost ridicată pe un colț de stâncă, la intrarea în defileul Râușorului, în jurul unui turn pătrat, căruia i-au fost adăugate un zid de incintă, fortificat cu alte turnuri. Cetatea a fost modelul scriitorului Jules Verne pentru romanul “Castelul din Carpați”.

Curtea cnezială a familiei Cândea a fost construită în secolul al XIV-lea pe ruinele unor vechi edificii romane. Monumentul se află în centrul localității, fiind format dintr-un ansamblu de construcții care cuprinde o clădire rezidențială, capela de curte, grajd, anexe, moara și biserica.