Formarea educatorilor climatici, tema unui inedit proiect Erasmus la Liceul Tehnologic și Școala gimnazială nr. 3 Lupeni

Schimbările climatice, evidente și îngrijorătoare, aduc în atenție nevoia dezvoltării unor competențe de educație care să permită dascălilor să aducă în atenția copiilor, a tinerei generații, a comunităților, în general, teme și soluții pentru înțelegerea și combaterea acestui fenomen.

În acest context s-a desfășurat, în aceste zile, la Lupeni, acțiune de diseminare a informațiilor cuprinse în proiectul ERASMUS PLUS „Tiers Lieux”, derulat în cadrul Liceului Tehnologic din Lupeni, respectiv al Școlii gimnaziale nr. 3 din Lupeni, desigur în strâns parteneriat cu alte instituții educaționale, dar și cu autoritățile ale administrației publice și cu lideri ai comunității.

Evenimentul a avut loc la Palatul Cultural ”Minerul” din Lupeni, acolo unde și-au dat întâlnire reprezentanți ai comunității locale, directori din cele două școli, elevi și profesori din Cluburile Durabile dezvoltate la nivelul municipiului Lupeni ș.a. Au fost prezenți, printre alții, Bogdan Gioară și Anamaria Pălăduș de la Asociația REPER21, bibliotecara Brandi Bates de la „Biblioteca Copiilor din Loc în Loc”, atletul Tiberius Timar, consilierul județean Maria Ivăniși, prof. Aurelia Bucur – directorul Liceului Tehnologic Lupeni, consilierul local prof. Ionuț Năsălean, învățătorul Ioan Holobuț, domnii Nelu Pavelonesc,  Nuțu Sibișan, Cornel Băroi și Neluțu Cioată, doamnele Felicia Romanesc, Mariana Ari, Angela Dumitrașcu, Cristina Ciucu, Veronica Ambruș, Nicoleta Revitea Saidac, Manuela Doroțan.

Coordonatorii acestei activități au fost profesorii Dorina Julecătean, Adriana Moldovan și Melania Nan. De la acestea am aflat că scopul principal al proiectului „Tiers Lieux” îl reprezintă formarea educatorilor climatici folosind metoda Design Thinking. ”Atenția în comunitate asupra schimbărilor climatice am făcut-o prin aplicarea unor Benzi Climatice și un cod QR care conduc către informații despre modul în care clima în România s-a modificat începând din 1850 (de când se înregistrează) până în 2022.​ Estetica benzilor climatice este una simplă, „minimalistă”, fiindcă prin ele urmărim să transmitem comunităților noastre, din Valea Jiului, o singură informație. Dar una esențială: tendința încălzirii climei din ultimele decenii este neechivocă, limpede, clară ca lumina zilei!”, a declarat prof. Doina Julecătean.

Practic, aceste benzi de culoare au fost reprezentate pe o masă de lectură dar și pe poarta parcului Bibliotecii Din Loc în Loc din Lupeni, precum și pe o ușă de garaj din apropiere. Urmează ca celelalte benzi climatice să fie afișate și în alte locuri publice din Valea Jiului, astfel încât acestea să atragă atenția și să genereze interesul oamenilor față de problematica schimbărilor climatice cu care se confruntă întreaga omenire.