Un public numeros și entuziast, prezent la întâlnirea cu dr. Dumitru Constantin Dulcan și ”Puterea tămăduitoare a cuvântului”

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca a organizat în ziua de 12 noiembrie 2023, ora 1600, în Sala Mare a Teatrului de Artă din Deva, conferința binecunoscutului medic neurolog, profesor Dumitru Constantin-Dulcan, având drept subiect „Puterea vindecătoare a cuvântului”.

La această întâlnire a fost prezent şi scriitorul Vasile George Dâncu, directorul prestigioasei edituri clujene Școala Ardeleană, intelectual de mare finețe, o prezență importantă în spațiul literar și editorial românesc actual.

Medicul profesor Dumitru Constantin-Dulcan nu mai are nevoie de prezentare, cărțile și conferințele sale bucurându-se în ultimii 30 de ani de un succes impresionant din partea unui public tot mai numeros, tot mai interesat de marile probleme ale credinței, ale genezei, ale tainelor Universului. Cărțile sale cu conținut eseistic și filozofic, precum „Inteligența materiei” (care a circulat clandestin înainte de 1989), „Somnul rațiunii”, „Gândirea omului modern. Culmi și limite”, „În căutarea sensului pierdut”, „Către noi înșine” sau „Mintea de dincolo. Sinteza și semnificația experiențelor morții clinice” au fost citite și apreciate de un număr foarte mare de oameni care au căutat în ele răspunsuri la marile interogații existențiale cu care ne confruntăm în această viață.

Profesorul Dulcan a fost însoțit la întâlnirea de la Deva de două invitate speciale: Gianina Sabău Popovici și Liliana Trif, autoare ale unor cărți cu puternic impact emoțional.

Gianina Sabău Popovici, în cartea sa intitulată „Sărutul morții. Memoriile și profilul unui pacient neurologic”, prefațată de Dr. Dumitru Constantin-Dulcan care o consideră un exemplu de victorie a vieții născută din suferință”, își descrie experiența extraordinară pe care a avut-o în lupta cu moartea, trăirile intense pe care le-a avut în această bătălie din care a ieșit învingătoare.

Poezia Lilianei Trif, autoarea volumului de versuri „…și cuvântul s-a făcut poem”, este caracterizată de profesorul Dulcan ca fiind „una de maturitate, scrisă de o mână versată, de o minte care știe să așeze cuvintele la locul potrivit. Este scrisă de un suflet care intră în rezonanță cu frumosul, cu emoția unui sărut, a unei atingeri tandre, cu taina luminii sacre și evlavia rugăciunii.”

Conferința susținută de doctorul Dumitru Constantin Dulcan a adus în fața auditoriului ideile cuprinse în recenta sa carte intitulată „Cuvinte alese”, carte considerată o chintesență a ideilor profesorului, idei care înceracă să ofere chei de înțelegere a Universului.

În calitatea sa de coordonator al colecției Noua Spiritualitate, profesorul Dulcan apreciază că această colecție este deschisă „tuturor cărților menite să propună o soluție de ieșire din impasul lumii contemporane, să avanseze o ipoteză coerentă sau să adauge o nouă valență demersului spre o lume mai bună”.

Trăim vremuri extrem de complicate, de dureroase, la limita absurdului și de aceea, consideră profesorul Dulcan că „avem nevoie de o nouă conștiință, o nouă gândire, o nouă paradigmă, o Nouă Spiritualitate.”

Publicul numeros care a umplut sala Teatrului de Artă din Deva a fost o dovadă a interesului viu de care se bucură profesorul Dulcan, un intelectual profund de care noi toți avem nevoie în aceste timpuri.

La finalul conferinței, profesorul Dumitru Constantin Dulcan a oferit autografe doritorilor.