Un milion de lei pentru Corvinul Hunedoara de la CJH

Consiliul județean Hunedoara, reunit astăzi în ședință extraordinară, a aprobat favorabil proiectul de hotărâre prin care este alocată o finanțare din fonduri publice în valoare de 1.000.000 de lei Clubului Sportiv Corvinul 1921 Hunedoara.

Potrivit legislației în vigoare, structurile sportive de drept public pot depune proiecte pentru acordarea unor finanțări din fonduri publice a programelor sportive. La nivelul județului Hunedoara, acordarea acestor finanțări se realizează prin hotărârea Consiliului Județean Hunedoara.

Clubul Sportiv Corvinul 1921 Hunedoara a fost singura entitate de interes public din județ care a depus un proiect în vederea obținerii de finanțare din fonduri publice. Comisia întrunită cu acest scop a analizat proiectul cu titlul „Pregătirea și participarea echipei CS Corvinul 1921 Hunedoara la competițiile organizate de Federația Română de Fotbal, în perioada noiembrie-decembrie 2023” și a acordat 96 de puncte din 100. Astfel, au fost întrunite condițiile pentru ca structura sportivă din Hunedoara să obțină fonduri pentru pregătirea în bune condiții a competițiilor la care ia parte în această perioadă.

Clubul Sportiv Corvinul 1921 Hunedoara reprezintă județul Hunedoara în Liga a II-a de fotbal și ocupă, în prezent, poziția a doua în clasament.