Rata inflației crește obligatoriu taxele și impozitele locale în Valea Jiului cu 13,8%

Rata inflației crește obligatoriu taxele și impozitele locale în Valea Jiului cu 13,8%

Cu toate că, la nivelul tuturor autorităților publice locale din Valea Jiului a fost luată decizia de a nu majora cuantumul taxelor și impozitelor locale în anul 2024, potrivit legislației în vigoare de la care autoritățile deliberative locale nu pot face rabat, sumele pe care locuitorii din orașele și municipiile Văii Jiului le vor avea de plătit, în acest an, vor fi mai mari cu 13,8 la sută.

Conform prevederilor legale, mai precis Legea 227/2015 privind Codul fiscal, art. 491 „Indexarea impozitelor și taxelor locale, alin. (1) (1) în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual, până la data de 30 aprilie, de către consiliile locale, ținând cont de rata inflației pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Alin. (2) prevede că sumele indexate conform alin. (1) se aprobă prin hotărâre a consiliului local și se aplică în anul fiscal următor.”

Legea prevede, în același timp, că dacă o hotărâre a consiliului local nu a fost adoptată cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de expirarea exercițiului bugetar, în anul fiscal următor, în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei ori se determină prin aplicarea unei cote procentuale, se aplică de către compartimentul de resort din aparatul de specialitate al primarului, nivelurile maxime de indexare prevăzute de Codul fiscal.

În opinia primarului municipiului Petroșani, Tiberiu iacob Ridzi acesta este motivul pentru care, la nivelul tuturor administrațiilor publice locale din Valea Jiului au fost adoptate hotărâri ale Consiliilor locale prin care cuantumul taxelor și impozitelor locale pentru noul an 2024 au fost ajustate cu rata inflației, potrivit legii. Acesta precizează însă, că dincolo de această ajustare, la Petroșani nu au fost aplicate nici un fel de majorări ale cotelor de impozite și taxe față de anul precedent.

În același timp însă, pentru contribuabilii care achită integral impozitele locale aferente anului 2024 până la finalul lunii martie, se aplică o bonificație de 10%.