Stațiunea Straja se situează pe podium într-un top al stațiunilor de schi din Europa

Stațiunea Straja se situează pe podium într-un top al stațiunilor de schi din Europa

Dezvoltarea continuă a Stațiunii turistice Straja este din ce în ce mai evidentă, iar intersul turiștilor care aleg această destinație de vacanță, în special în sezonul de iarnă, pentru practicarea sporturilor specifice este și el unul din ce în ce mai mare.

În aceste condiții, aproape că nu este deloc o surpriză faptul că, într-o cercetare realizată de situl de specialitate SportsCover Direct, care a analizat domeniile schiabile din Europa, stațiunea Straja se clasează pe un absolut onorant loc 2. Cercetarea sociologică, în baza căreia a fost întocmit acest clasament, a analizat opt parametri de calitate, între care se numără, spre exemplu, prețul total pentru un abonament de schi de o zi, numărul de instalații de urcare, altitudinea maximă, lungimile pârtiilor, prețul mediu al hotelurilor și numărul de hoteluri într-o rază de 10 km pentru a determina cele mai bune stațiuni, satisfacția clienților în ceea ce privește condițiile de cazare și domeniul schiabil.

Astfel, în urma analizei datelor colectate de autorii studiului, stațiunea Straja a obținut un scor de 72 de puncte din 80 posibile. Studiul relevă faptul că turiștii care ajung la Straja, plătesc aproximativ 26 de euro pentru un abonament de o zi pentru adulți, la utilizarea instalațiilor de transport de pe domeniul schiabil și au parte de experiențe în practicarea sporturilor de iarnă, pe 27 de kilometri de pârtii, cu o diferență de nivel de 738 m, de toate gradele de dificultate, majoritare fiind cele considerate de utilizatori drept unele cu dificultate „intermediară” (69% dintre repondenți).

Datele culese pentru realizarea acestui studiu au fost ponderate diferit, iar evaluările acordate clasificării cu stele și prețul hotelurilor din apropiere au avut cea mai mare valoare. Stațiunile au primit apoi o notă de la 10 la 80, media notelor acumulate de primele 10 stațiuni turistice de iarnă din Europa, fiind de 52,9.

”Fiecare astfel de feed-back pe care-l primește stațiunea Straja este pentru noi un motiv de a ne convinge că suntem pe drumul cel bun în ceea ce privește dezvoltarea stațiunii Straja, un drum care reflectă eforturile noastre comune, pe care le facem împreună cu operatorii de turism și administratorul domeniul schiabil, pentru ca turiștii care ne vizitează să găsească aici toate condițiile de care au parte într-o stațiune de acest fel din România și, de ce nu?, din Europa. Faptul că acest lucru este observat de specialiștii în domeniu, faptul că suntem incluși în astfel de analize alături de marile stațiuni montane din Europa este deja un lucru onorant pentru noi, iar faptul că statisticile demonstrează că raportul calitativ și de preț pe care-le propune Straja turiștilor, este aproape cel mai bun din Europa nu poate decât să ne încânte și să ne facă să-i îndemnăm pe iubitorii sporturilor de iarnă să aleagă Straja ca destinație, iar pe cei care vor să investescă în dezvoltarea turismului în municipiul Lupeni, sperăm să-i determine să vină și în investească la noi”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

În topul celor mai bune stațiuni turistice de iarnă din Europa, Straja este devansată doar de stațiunea Aleko din Vitosha, Bulgaria care a obținut un scor de 74,2 din 80, datorită accesibilității ușoare și a celor 197 de hoteluri în apropiere, celelalte caracteristici analizate, inclusiv calitatea domeniului schiabil și prețul mediu pentru un abonament de schi de o zi pentru adulți fiind similare celor din stațiunea de la Lupeni.

În topul celor mai apreciate 10 stațiuni de schi din Europa, stațiunile Aleko (Bulgaria) și Straja (România) sunt urmate de Ravna Planina (Bosnia și Herțegovina), Tornik – Zlatibor (Serbia), Kolašin (Muntenegru), Bankso (Bulgaria), Malo Igman (Bosnia și Herțegovina), Céüze 2000 Gap (Franța), Mavrovo – Zare Lazareski (Macedonia de Nord) și Alpe du Grand-Serre (Franța).

Credit foto: Complex Montana Straja