Municipiul Petroșani – campion la colectarea selectivă a deșeurilor în primele luni ale anului 2024

Municipiul Petroșani – campion la colectarea  selectivă a deșeurilor în primele luni ale anului 2024

Creşterea gradului de colectare selectivă a deşeurilor reprezintă un deziderat pe care autorităţile judeţene şi locale, dar şi operatorii de salubritate trebuie să-l îndeplinească, prioritar, nu doar pentru a îndeplini criteriile de performanță stabilite prin lege, în conformitate cu prevederile din OUG 74/2018, ci mai ales pentru a asigura un management al deșeurilor al cărui impact să fie unul cu efecte pozitive asupra mediului înconjurător și asupra vieții oamenilor.

Un exemplu de bune practici în această direcție vine de la Petroșani, acolo unde, potrivit unui raport statistic dat publicității de ADI-SIGD Hunedoara – asociaţia care coordonează sistemul integrat de gestionare a deşeurilor în judeţul nostru – locuitorii din municipiul Petroșani se clasează pe primul loc în județ, în ceea ce privește gradul de colectare selectivă a deșeurilor. Aceștia au obținut un procent de eficiență de 40,2%, din totalul de deșeuri reciclabile, ceea ce reprezintă aproape 370 de tone de deșeuri colectate selectiv.

Această performanță, înregistrată în primele 3 luni ale anului 2024 aduce municipalității și importante resurse financiare care, după cum dă asigurări primarul Tiberiu Iacob Ridzi, vor permite Primăriei să facă noi investiții în eficientizarea sistemului de colectare a deșeurilor din această localitate. ”Cetățenii din Petroșani au reciclat cele mai multe deșeuri din plastic, carton și sticlă, lucru care ne ajută – prin decontarea acestor deșeuri – să facem noi investiții. Mă bucură faptul că cetățenii din Petroșani au înțeles importanța sortării deșeurilor și apoi reciclării acestora pentru că astfel vom putea investi în infrastructura specifică deșeurilor și aici vorbim despre investiții în platforme, pubele ori containere”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.