Cu toate la Vulcan, locurile pentru practicarea, în cele mai bune condiții, a sportului sunt destul de numeroase, fiecare nouă investiție în acest sens constituie încă un motiv de apreciere din partea cetățenilor pentru inițiativele administrației publice locale în acest domeniu.
Primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu apreciază că amenajarea unor astfel de terenuri de sport, la fel ca și amenajarea de locuri de joacă pentru copii sau a unor zone de promenadă pe raza localității sunt preocupări pentru care administrația locală acționează, an de an, aducând un plus în acest domeniu.
”Începând cu copiii și tinerii din comunitatea noastră și până la seniorii Vulcanului, oamenii se bucură de momentele de relaxare pe care le oferă sportul. De aceea, pornind de la realitatea acestui interes pe care vulcănenii îl manifestă față de actvivitățile sportive, am întocmit un program de extindere a terenurilor de sport de pe domeniul public, inclusiv în cartierele mărginașe ale municipiului Vulcan”, spune primarul Cristian Merișanu.
Astfel, în prezent se află în plin proces de construcție un nou teren de sport în cartierul Octogon. Acesta urmeză să devină funcțional, în scurt timp, spre bucuria locuitorilor din acest mare cartier al Vulcanului. Noul teren de sport va avea gazon sintetic, va fi împrejmuit și va fi pus la dispoziție, cu titlul gratuit, locuitorilor din acest cartier pentru practicarea jocurilor sportive: fotbal, handbal, fotbal-tenis etc.
Primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu spune că astfel de terenuri de sport au mai fost realizate, în acest mandat, în carierul Micro 3 B (Dallas) sau în Colonia de la Crividia-Dealu Babii, iar în programul de investiții pentru mandatul următor figurează alte noi terenuri de sport, locuri de joacă pentru copii și alei de promenadă pentru cetățeni, dar și amenajarea unor parcuri sau realizarea unor noi piste pentru biciclete.