Premii pentru laureații concursului de desen ”Lupul de argint” de la Lupeni

Premii pentru laureații concursului de desen ”Lupul de argint” de la Lupeni

Cea de-a XVII-a ediție a Concursului de desen ”Lupul de argint” organizat de Asociația Culturală ”Iosif Tellmann” din municipiul Lupeni, cu sprijinul Primăriei și Consiliului local Lupeni și-a desemnat câștigătorii, iar aceștia au fost prezentați în cadrul unui vernisaj expozițional găzduit de Galeria de artă ”Iosif Tellmann” din Lupeni, chiar în ziua de 1 Iunie – Ziua Internațională a Copiilor.

Tema ediției din acest an a apreciatului concurs de desen inițiat de artistul plastic prof. Simonel Bucur, a fost: „Jocurile Olimpice de Vară-Paris 2024’’. Peste 90 de elevi din Lupeni, Petrila, Petroşani, Uricani, Vulcan  dar și din Timişoara și Târgovişte au participat la această competiție tradițională de pe agenda culturală a Lupeniului, fiind primite 135 de desene înscrise în concurs.

Juriul condus de prof. Simonel Bucur, căruia i s-au alăturat artistul plastic Sorin Oprea și artistul prof. Robert Humel (inspector școlar pentru discipline vocaționale al ISJ Hunedoara), dar și o seamă de cadre didactice au stabilit, în urma evaluării lucrărilor, următoarele premii:

  • Marele Premiu „Lupul de argint’’: Gheţău Daria Cezara și Elek Iustina Alexandra;
  • Locul I: Daj Alexandra, Urechescu Alexandru, Negrescu Dragoş, Săbăduş Ioana, Vereş Denisa;
  • Locul al II-lea: Mischie Cristian, Gunaru Patricia Maria, Zagoni Flavia, Vrânceanu Sonia Maria, Cojocaru Cosmin;
  • Locul al III-lea:Iacob Sabina, Peţa David, Horhat Sotirs, Iacob Artemis-Renata,
  • Menţiuni:Salanţ Adina, Turdean-Ionescu Adriana, Anghel Georgian, Iordan Ariana, Anghel Darius Tiberiu.

În cadrul festivității prilejuite de vernisarea expoziției ”Lupul de argint” de la galeria de artă din Lupeni, a avut loc și un frumos recital artistic susținut de Adam şi Mihnea Resmeriţă, cei doi fii ai familiei Cosmina și Lucian Resmeriță, ambii copii fiind membri ai Cenaclului „Pas cu pas’’, coordonat de Petronela Baldovin. La eveniment a fost prezent și primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, care ia felicitat pe câștigători și care s-a declarat încântat de pasiunea și talentul tinerilor artiști care au participat la acest concurs de desen deja renumit nu numai la nivelul comunității locale, ci și în țară.

Organziatorii transmit mulţumiri Primăriei şi Consiliului Local al Municipiului Lupeni, primarului Marius Lucian Resmeriţă pentru premiile acordate, felicitări participanților și laireaților. De asemenea, mulțumiri se cuvine cadrelor didactice implicate: Zina Albulescu, Mihai Dănuţ Ban, Ana-Maria Buruian,  Cipriana Maria Chinţa, Radu Dacian Chinţa,Simona Camelia Chiroşca, Teodosie Cuciuc, Oliver-Kriss Falticska, Liliana Georgiades,Robert Humel, Natalia Kovacs, Georgeta Macarie, Adriana Şimon-Marinică,Camelia Ştefănescu, Nicoleta Urmă.

Text și fotografii: Antoneta DUBAN