Din anul 2013 încoace, an de an, în preajma zilei de 1 Iunie – Ziua Internațională a Copiilor, Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva devine locul unde generozitatea prinde contur sub forma jucăriilor donate pentru copiii din centrele de plasament din județul nostru.
Desfășurată sub titlul „O jucărie pentru fiecare!”, această campanie caritabilă adună, an de an, părinți, copii, bunici – oameni cu suflet mare care aleg să ofere bucurie copiilor din centrele de plasament. Astfel, mii de jucării alese cu grijă, aduse din toată inima – unele cumpărate special pentru această ocazie, altele dăruite din raftul cu amintiri dragi, sunt colectate prin intermediul Bibliotecii județene, de unde ele sunt mai apoi astfel distribuite încât niciun copil din județul Hunedoara să nu se simtă uitat, iar Ziua Copilului să fie o zi cu zâmbete pentru toți copiii.
Așa s-a întâmpat și anul acesta, după ce miercuri, 28 mai, sute de saci cu jucării donate au fost încărcați de bibliotecari în microbuzul care a plecat din nou spre centrele de plasament ale județului Hunedoara, plin de speranță. Anul acesta, caravana a făcut popasuri la copiii din:
- Rețeaua de case familiale pentru copii cu dizabilități Hunedoara,
- Rețeaua de case familiale Orăștie,
- Rețeaua de case familiale pentru copii cu dizabilități Vulcan.
„Le mulțumim tuturor celor care au venit la bibliotecă să doneze, care au dat mai departe ce au avut mai frumos și care au transformat un gest simplu într-un dar de neprețuit. Pentru că împreună putem aduce lumină în ochii unor copii care au atâta nevoie să se simtă văzuți, iubiți, sărbătoriți. Și pentru că se apropie ziua lor, le urăm de pe acum: La mulți ani tuturor copiilor!”, a spus, cu mulțumirea încă unui proiect dus la bun sfârșit, Ioan Sebastian Bara, managerul apreciatei instituții hunedorene.
Încântat de acest demers al bibliotecarilor hunedoreni și, mai ales, de implicarea hunedorenilor care au donat și în acest an foarte multe jucării, s-a declarat și administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram. Acesta le-a dat, la rândul său, o mână de ajutor bibliotecarilor în acțiunea de distribuire a jucăriilor și a fost profund impresionat de cuvintele pe care i le-a spus unul dintre beneficiari: „Aceste cuvinte m-au emoționat astăzi, la acțiunea derulată de Biblioteca județeană sub genericul „O jucărie pentru fiecare!”: „Domnu’, pentru mine o jucărie e ca o pâine!” – mi-a spus, cu voce sugrumată de emoție, unul dintre copiii care au beneficiat de jucării în acets proiect. Ce să-ți poți dori mai mult?!… Din nou Sebastian Bara și inimoasa sa echipă de la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva au fost la înălțime! Să aveți o viață minunată, în care fiecare bucurie să vă fie ca o pâine!”, a scris Costel Avram pe pagina sa de pe o rețea de socializare.
Nu mai puțin decât 86 de saci plini cu jucării donate de hunedoreni au ajuns, în preajma zilei de 1 Iunie – Ziua Internațională a Copiilor, la sute de copiii din centrele de plasament ale județului Hunedoara.