Diana Rusu

 

Bila neagra/ 13 martie 2015

Aurel Anghel, director general SNIMVJ, pentru că angajaţii care asigură paza societăţii nu şi-au primit lefurile. Anghel este acuzat că nu a plătit firma care efectuează acest serviciu.


Bila alba/ 13 martie 2015

Alexandru Scafariu, adjunctul Poliţiei Petrila, pentru participarea meritorie la campionatul poliţiştilor unde a obţinut medalia de bronz la judo.


Orice pentru o pedeapsă redusă. Alin Simota ar fi fost turnat chiar de omul lui de încredere!

Fereşte-mă Doamne de prieteni, că de duşmani mă feresc singur. Cam aşa trebuie să îşi spună la această oră omul de afaceri Alin Simota, judecat într-un dosar ce vizează coordonarea unei grupări specializate în infracţiuni comise cu violenţă, aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara. Potrivit unor surse, fostul bodyguard al lui Alin Simota, Cristian Litera, şi-ar fi „cumpărat” o pedeapsă mai mică spounând tot ce ştie şi ce ar fi vrut anchetatorii să audă. Litera a fost ani de zile omul de încredere al lui Simota şi este judecat împreună cuCItește mai departe


Panait Istrati

Fericiți cei a căror inimă cunoaște pasiunea prieteniei. Numai ea știe să ne facă singurătatea mai puțin ucigătoare și viața suportabilă.


Grea cruce sa iubesti pe unii…

Grea cruce sa iubesti pe unii. Dar tu – ce simpla! De-nteleg Secretul frumusetii tale, Enigma vietii o dezleg. S-aude, primavara, fosnet De adevaruri, cum razbat. Ca aerul îti e-ntelesul, Ca el de dezinteresat. Freamatul viselor s-aude Atunci – si parca le si vezi. În rândul marilor temeiuri, Tu, precum aerul, te-asezi. Usor e: te trezesti, din suflet Zvârli pleava vorbei, vechi cusururi, Curat s-o duci de-aici-nainte, Sa nu te mai mânjesti de-a pururi. Boris Pasternak


Amplasarea aparatelor radar în data de 13.03.2015

DN 7 Deva – Sântuhalm – Simeria DJ 687 Cristur – Hunedoara DJ 687 Hunedoara – Hăşdat DN 66 Călan – Băcia DN7 Mintia – Veţel DN7 Veţel – Leşnic DN7 Leşnic – Săcămaş DN7 Ilia – Gurasada DN7 Gurasada – Burjuc DN7 Burjuc-Zam Deva, Calea Zarand; Sântuhalm; DN 76 Căinelul de Jos – Bejan Uricani pe DN 66A, str. Muncii


Lupeni: Bărbat atacat în plină stradă de doi necunoscuţi

Un bărbat  in vârstă de 46 de ani din Lupeni a fost atacat în plină stradă de doi necunoscuți. Victima a povestit polițiștilor că în jurul orei 20.20, în timp ce se afla pe strada Spiru Haret,din acelaşi municipiu, a fost acostat de doua persoane necunoscute, care l-au imobilizat şi i-au sustras un telefon mobil şi un portofel, în care avea carduri bancare şi suma de 100 lei. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie. Poliţiştii au reuşit să în identifice pe cei doi tâlhari. Bărbații auCItește mai departe


Doi poliţişti din Petrila au fost medaliaţi la campionatul de judo al MAI

Poliţiştii Alexandru Scafariu şi Valentin Neagu din Petrila au obţinut medalii de bronz la Campionatul de Judo al Ministerului Afacerilor Interne. Doi poliţişti din Petrila se numără printre laureaţii campionatului de Judo al Ministerului Afacerilor Interne, organizat în Sala Sporturilor din municipiul Deva. „Alexandru Scafariu (Poliţia Oraşului Petrila) a obţinut locul III la categoria 35-45 ani, sub 100 de kg, Petru Achim (Serviciul Acţiuni Speciale Hunedoara) a obţinut locul III la categoria 35-45 de ani, peste 80 de kg, Călin Filipescu (Serviciul Acţiuni Speciale Hunedoara) a obţinut locul III laCItește mai departe


Accident grav pe Dealul Haţegului, în cea mai periculoasă zonă de pe DN 66

Un accident grav s-a petrecut în această seară pe Drumul Naţional 66, la intrarea în oraşul Haţeg. Doi oameni au ajuns la spital, răniţi în urma impactului dintre două autoturisme. Accidentul rutier, soldat cu doi răniţi, a avut loc în această seară la intrarea în Haţeg, într-o curbă a dealului. Potrivit poliţiştilor, şoferul uneia dintre cele două maşini implicate în coliziune, în timp ce urca panta, a intrat într-o depăşire neregulamentară şi a izbit frontal un autoturism care circula din sens opus. Ambele maşini au ieşit în decor. În urmaCItește mai departe


Deva:Pieton decedat in urma unui accident rutier

Pe strada Mihai Eminescu, din Deva,s-a produs un accident rutier soldat cu moartea unui bărbat în vârstă de 71 de ani. Conform declaratiilor purtatorului de cuvant IPJ,Bogdan Nitu: ”În data de 12.03.2015, în jurul orei 15:30, o femeie în vârstă de 65 de ani, din municipiul Deva, care conducea un autoturism pe strada Mihai Eminescu, din același municipiu, pe banda I de circulație, dinspre Casa de Cultură spre Parcul Bejan, dupa intersecția cu Aleea Florilor a pierdut controlul asupra volanului autoturismului, a pătruns pe trotuar și a accidentat grav un bărbat înCItește mai departe


Dacă eşti hunedorean şi fotografiezi un avion, eşti premiat

Totul face parte dintr-o campanie demarată de Aeroportul Internaţional Sibiu care deserveşte şi judeţul Hunedoara, iar acţiunea derulată până în mai 2015, urmăreşte să se apropie de comunitate. Astfel, Aeroportul Internațional SIBIU va încuraja comunitatea să se implice activ în fotografierea aeronavelor care decolează sau aterizează în Sibiu. „Campania se va desfășura la nivel regional, în perioada 12.03.2015, începând cu ora 16,00 — 03.05.2015, până la ora 23,59. La această Campanie poate participa orice persoană fizică, cetățean român, cu vârstă de minim 18 ani împliniți până la dată de startCItește mai departe


Laura Chinci este noul administrator public al municipiului Deva

Laura Chinci este noul city-manager al municipiului Deva. Ea a trecut probele concursului organizat de Primăria Deva, proces finalizat astăzi şi va ocupa postul lăsat vacant prin demisia lui Mihai Mica. Din luna noiembrie a anului trecut, postul de city-manager (administrator public) al municipiului Deva a rămas vacant, în urma demisiei lui Mihai Mica. Primăria Deva a scos postul la concurs, iar în urma evaluărilor, examenul a fost promovat de Laura Chinci, fost consilier al primarului Devei, Petru Mărginean. Din comisia de examinare au făcut parte Ovidiu Moş, viceprimar alCItește mai departe


Fata de aur din Şoimuş: Florentina Marincu a fost premiată în Deva

Atleta Florentina Marincu (18 ani) şi antrenorul său, Nicolae Alexe, au fost astăzi invitaţii speciali ai ceremoniei organizate la Primăria Deva. Florentina Marincu a fost premiată pentru medalia de bronz obţinută la Campionatele Europene de Atletism, organizate în Praga. Consiliul local Deva a decis acordarea unei recompense în valoare de 4.000 de lei pentru atleta de la Colegiul Naţional Sportiv Cetate şi a unui premiu de 2.000 de lei profesorului Nicolae Alexe. Florentina a primit un buchet de flori de la fostul campion mondial la box, hunedoreanul Mihai Leu. „ÎnCItește mai departe


Ultima şansă pentru Cornel Resmeriţă să vină acasă înainte de Paşte

Primarul suspendat al Lupeniului, Cornel Resmeriţă mai are o şansă să scape de arestul preventiv în care se află. Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizează, vineri, contestaţia formulată  la decizia de prelungire a măsurii arestului preventiv de patru dintre inculpaţii din Dosarul „Gala Bute”, inclusiv Resmeriţă. La începutul acestei luni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis prelungirea, cu încă 30 de zile, a măsurii arestului preventivpentru primarul Cornel Resmeriţă, alături de fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, Tudor Breazu – administratorulCItește mai departe


Cornul şi laptele ar putea să dispară de pe mesele şcolarilor hunedoreni. Vezi de ce!

Aproape 42.000 de elevi din judeţul Hunedoara riscă să rămână fără cornul şi laptele primit zilnic la şcoală, la fel ca şi ceilalţi elevi din România care beneficiază de acest program. Semnalul de alarmă a fost tras de Ciprian Ciucu, director de programe în cadrul Centrului Român de Politici Europene (CRPE), cu ocazia prezentării unui raport pe această temă. Ciucu a precizat că, pentru a deconta mai departe la Uniunea Europeană țara noastră ar trebui să se alinieze la inițiativa europeană similară și să elaboreze cât mai repede o strategieCItește mai departe


Monica Iacob – Ridzi, cazată în „aripa” femeilor de la Jilava

După ce în presă au apărut informaţii conform cărora fostul ministru al Tineretului şi Sportului ar sta, în Spitalul Penitenciar Jilava, în fostul salon al generalului de armată comunist Victor Atanasie Stănculescu, oficialii penitenciarului vin cu precizări. Potrivit comisarului şef de penitenciare Daniela Popescu, purtător de cuvânt Penitenciarul Spital Bucureşti Jilava, „cazarea persoanelor private de libertate, internate în penitenciarul-spital, se realizează cu respectarea tuturor criteriilor de separaţie, inclusiv cele de gen. Precizăm că femeile și bărbații, internați în penitenciarul- spital,  sunt cazați separat, în secții  medicale și clădiri diferite”. Sursa citată a mai precizatCItește mai departe


Ministrul Liviu Pop, la Deva: “Disponibilizaţii de la CEH vor primi salarii compensatorii”

Ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă organizată la Deva, că angajaţii din Complexul Energetic Hunedoara care vor fi vizaţi de disponibilizările colective, în cazul în care acestea vor avea loc, vor primi salarii compensatorii. Ministrul delegat pentru Dialog Social s-a aflat astăzi în judeţul Hunedoara. El a a declarat că, spre deosebire de angajaţii altor companii de stat care nu au mai primit salariile compensatorii la care aveau dreptul, în urma disponibilizărilor colective din ultimii ani, cei care lucrează în Complexul EnergeticCItește mai departe


Bărbat din Petrosani, prins beat la volan în miez de noapte

 La data de 11.03.2015, în jurul orei 01:00, poliţiştii Biroului Rutier Petroşani au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 32 de ani, din municipiul Petroşani, care conducea un autoturism pe strada Lunca, din municipiul  Petroșani,fiind sub influenţa alcoolului. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Petrosani unde i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În  cauza a fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectulCItește mai departe


LEGEA Grapa – SPAIMA ADOLESCENȚILOR petrecăreți: Accesul minorilor în baruri și cluburi numai însoțiți de părinți

Propunerea de lege a senatorului PNL Sebastian Grapa care stipulează ca accesul minorilor in baruri, cluburi si discoteci se poate face numai daca aceștia sunt insotiți de părinți sau tutore a primit, marți, aviz favorabil de la Comisia juridică a Senatului, informează Agerpres. „Prevederea asta cred ca e foarte in regula, dar in principiu (este vorba despre – n.r.) niste reglementari care sa vizeze protectia minorilor in fata diferitelor provocari care, din ce in ce mai mult, apar in societatea romaneasca, o societate care s-a deschis, avem un alt contactCItește mai departe


Hunedorenii sunt invitaţi să militeze pentru salvarea pădurii din Brad

Zeci de hunedoreni îşi vor da întâlnire duminică, în faţa bisericii ortodoxe din Brad, pentru a atrage atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă defrişările de pădure care au loc la marginea municipiului, în zona Sanatoriului de Pneumoftiziologie. Hunedorenii sunt invitaţi să se alăture demersului împotriva tăierilor de pădure din Brad, într-o acţiune organizată de mai mulţi brădeni, duminică de la ora 10:30. Locul de întâlnire este Biserica Ortodoxă „Maica Domnului” din Brad, de unde se hunedorenii vor pleca spre zona unde au avut loc defrişările. „Este vorba de oCItește mai departe


Vezi LISTA inculpaţilor cercetaţi de procurori în dosarul “regelui asfaltului din Banat”!

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații (aflați în stare de reținere) Cornu Georgică sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani, precum și față de inculpații Nicula Marius-Petrișor, Țunea Daniel-Moise, Guran Petru Ioan, Sahanovschi Tudor, Onescu Minuc, Popa Ion, Pup Matei-Marinel, Cristescu Florin, Danci Gavrilă, Teleșpan Valeriu, Herbei Marinică — Gligor, Mureșan Cornel, Olariu Cristian — Ionel, Romanescu Claudiu-Grigore, Vîrvoreanu Constantin, Andrica Cornel, Andrica Marioara, Iordache Adrian — Daniel, sub aspectul săvârșirii infracțiunii deCItește mai departe


Iubire

Iubeşti – când ulciorul de-aramă se umple pe rând, de la sine aproape, de flori şi de toamnă, de foc, de-anotimpul din vine. Iubeşti – când suavă icoana ce-ţi faci, în durere prin veac o tii înrămată, ca-n rana străvechiului verde copac. Iubeşti – când sub timpuri prin sumbre vâltori, unde nu ajung sorii, te-avânţi să culegi printre umbre bălaiul surâs al comorii. Iubeşti – când simţiri se deşteaptă că-n lume doar inima este, că-n drumuri la capăt te-aşteaptă nu moartea, ci altă poveste. Iubeşti – când întreaga făptură, cuCItește mai departe


Nicolae Iorga

Când va fi să mori nu te uita la întunericul dinainte, ci la lumina ce laşi în urmă. Şi te vei stinge cu zâmbetul pe buze.


Amplasarea aparatelor radar în data de 12.03.2015

DN 7 Deva – Sântuhalm – Simeria DJ 687 Cristur – Hunedoara DJ 687 Hunedoara – Hăşdat DN 66 Călan – Băcia DN7 Mintia – Veţel DN7 Veţel – Leşnic DN7 Leşnic – Săcămaş DN7 Ilia – Gurasada DN7 Gurasada – Burjuc DN7 Burjuc-Zam Deva, Calea Zarand; Sântuhalm; DN 76 Căinelul de Jos – Bejan Uricani pe DN 66A, str. Muncii  


Palatul administrativ din Deva: eşecul a două decenii de planuri şi construcţii

A înghiţit milioane de euro din fonduri publice şi încă nu a fost finalizat. De 20 de ani a demarat construcţia Palatului administrativ din centrul Devei, în care urmau să fie mutate sediile mai multor instituţii publice locale. Clădirile palatului nu au mai fost, însă, finalizate, iar fonduri pentru continuarea proiectului nu există în prezent. Noul palat administrativ din centrul civic al municipiului Deva împlineşte două decenii de ani de la începerea construcţiei, dar până în prezent, cu excepţia unui corp de clădire transformat în sediu de bancă, celalalte spaţiiCItește mai departe


Şase deveni au fost condamnaţi pentru fraude la vot

Judecătoria Deva a pronunţat sentinţele pentru şase inculpaţi, trimişi în judecată într-un dosar penal, în care au fost acuzaţi de vot multiplu şi alte fraude comise în legătură cu Referendumul din 2012, pe tema demiterii preşedintelui României, Traian Băsescu. Magistraţii i-au condamnat pe Adrian Cozmoiu, Nicolae Musteaţă, Alexandru Csaba Boroş, Mihai Ciubotaru şi Luminiţa Găldean, la amenzi penale cuprinde între 1400 şi 1550 de lei, pentru fraude la vot, la care se adaugă suma de 400 de lei drept cheltuieli de judecată. „Instanţa atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 63CItește mai departe


Vezi în salonul cărui VIP a fost cazată Monica Iacob – Ridzi la Jilava!

Monica Iacob Ridzi, fostul ministru al Tineretului şi Sportului, ar ocupa chiar salonul în care a stat şi fostul general de armată din regimul comunist Victor Atanasie Stănculescu de la Spitalul Penitenciar Jilava. Condamnată la 5 ani şi jumătate de închisoare pentru pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului, Monica iacob – Ridzi se află la Spitalul Penitenciar Jilava. La scurt timp după pronunţarea sentinţei definitie, în 16 februarie, Monica Iacib – Ridzi s-a predat la Poliţia Cluj şi a fost încarcerată la penitenciarul Gherla.CItește mai departe


Clădiri pericol în centrul Petroşaniului!

Mai multe imobile din municipiul Petroşani au ajuns pericol public pentru trecători. Bucăţi de tencuială se desprind şi cad la pământ, punând în pericol siguranţa oamenilor. Cele mai multe clădiri din municipiul Petroşani sunt construite în anii ’70, iar între timp în reabilitarea lor s-a investit puţin sau chiar deloc. Măcinate de timp şi intemperii, nu este de mirare că bucăţi din faţade sau din acoperişuri au început să se desprindă şi să cadă. Grav este că pun în pericol siguranţa trecătorilor şi asta nu o dată, însă nimeni nuCItește mai departe


Afaceristul din Petroşani- pus sub control judiciar pentru evaziune

Procurorii au decis să-l cerceteze sub control judiciar pe omul de afaceri din Petroşani, acesta fiind implicat în dosarul de evaziune fiscală alături de „regele asfaltlui” din Banat, Cornu Georgică. Afaceristul din Petroşani va avea obligaţia timp de 60 de zile de a se prezenta la poliţie, pentru verificarea respectării măsurilor impuse de procurori. În acest dosar, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații (aflați în stare de reținere) Cornu Georgică sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală șiCItește mai departe


Incendiu provocat de explozia unei centrale termice

Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenţie Lupeni au reuşit să evite un dezastru după ce o centrală termică a explodat iar anexa în care era amplasată şi două garaje au fost cuprinse de foc. Incendiul a avut loc aseară, la o gospodărie din vecinătatea Termocentralei Paroşeni din Vulcan, iar din primele date a fost provocat de explozia unei centrale pe lemne care, cel mai probabil, a fost supraîncărcată. Din fericire nimeni nu a fost surprins de deflagraţie iar pompierii anchetează cauzele pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.  


Povestea bisericii Densuş şi a domniţei care s-a sfârşit aruncându-se din turnul ei

Biserica Densuş este unul dintre cele mai misterioase şi impresionante monumente istorice din România. O legendă mai puţin cunoscută a Bisericii Densuş, din Ţara Haţegului, a fost publicată de istoricul Aron Densuşianu, în 1866, în descrierile călătoriilor sale pe Valea Streiului şi în Ţara Haţegului. Aron Densuşianu povestea despre galeria obscură a bisericii, înfiinţată în baza turnului, denumită la acea vreme de localnici, „Peştera Zafirei”. În galeria strâmtă îşi aveau adăpostul lilieci şi buhe, relata istoricul, biserica fiind găsită de acesta într-o stare aproape de ruină. Umanistul prezenta povestea careCItește mai departe


Semnăturile pentru graţierea Monicăi Iacob – Ridzi – o iniţiativă a enoriaşilor, susţin reprezentanţii Bisericii

 Episcopia Devei şi Hunedoarei spune că acţiunea de strângere de semnături pentru graţierea Monicăi Iacob – Ridzi nu este a Bisericii Ortodoxe, asta deşi în mai multe biserici din Petroşani sunt liste pe care le pot semna enoriaşii. Enoriaşi de la mai multe biserici din Petroşani, unde este primar Tiberiu Iacob Ridzi, strâng semnături pentru a cere graţierea Monicăi Iacob Ridzi, iar listele vor fi trimise preşedintelui Klaus Iohannis. Chiar dacă acţiunea se desfăşoară în interiorul bisericilor, reprezentanţii Episcopiei Devei şi Hunedoarei susţin că nu este o acţiune a BisericiiCItește mai departe


Reţinuţi de poliţişti în dosarul „regelui asfaltului” din Banat

Mai mulţi hunedoreni au fost reţinuţi de poliţişti, după audieri, în dosarul „regelui asfaltului din Banat”, cum este supranumit Georgică Cornu. În total, percheziţiile de marţi dimineaţă ale poliţiştilor din Mehedinţi, ajutaţi de colegi din mai multe judeţe, inclusiv din Hunedoara, s-au soldat cu rerţinerea a 19 persoane, printre care mai mulţi hunedoreni. Anchetatorii au precizat că, în urma descinderilor de marţi şi a audierilor au fost reţinute, pe bază de ordonanţă, 19 persoane, între care şi omul de afaceri Georgică Cornu, dar şi mai multe persoane din judeţul Hunedoara.CItește mai departe


Lidl pregăteşte construcţia hipermarketului din Hunedoara

Fostele clădiri aflate pe terenul preluat de Lidl de la Primăria Hunedoara au intrat în demolare, pentru ca ulterior să poată începe construcţia unui hipermarket şi a unei staţii de carburanţi. Compania Lidl pregăteşte construcţia unui hipermarket pe centura municipiului Hunedoara, însă înainte ca lucrările să poată începe, clădirile care au aparţinut primăriei, situate pe terenul achiziţionat de Lidl, trebuie demolate. „A fost emisă autorizaţia de demolare pentru clădirile de pe terenul respectiv, autorizaţie care este valabilă un an”, a informat Primăria Hunedoara. Terenul de aproximativ 4.000 de metri pătraţiCItește mai departe


Ce condiţii trebuie să îndeplinească cei ce vor să ia Prima Maşină

Guvernul va aloca în acest an un plafon al garanţiilor care pot fi emise pentru programul „Prima maşină” de 350 milioane de lei. Persoanele care vor achiziţiona un autovehicul prin programul „Prima maşină” vor beneficia de o perioadă de creditare de maximum 5 ani, la un cost al maşinii de cel mult 50.000 lei plus TVA, şi cu o dobândă subvenţionată în proporţie de 50%. De acest program pot beneficia toate persoanele fizice cu vârsta de minimum 18 ani, care obţin venituri şi care îndeplinesc şi celelalte criterii de eligibilitate,CItește mai departe


Transforma mânia într-un sentiment de calm

Acest articol este o adaptare dupa Mother Nurture (Grija de mama), o carte dedicata mamelor – despre diferite situatii si conflicte intre sexe, prin care trec multi parinti.  Sa fim sinceri: este perfect normal ca o mama sa se enerveze pe copiii ei. Sau pe partener, pe socrii, pe sef sau chiar pe ea insasi. Conform studiilor, cu cat o femeie are mai multi copii, cu atat mai mult timp petrece cu ei sau cu treburile casnice si cu cat are mai mult de lucru cu copilul sau copiii ei, cuCItește mai departe


CNADNR: Mai multe autostrăzi din România, amânate

Construcţia a zece porţiuni de autostradă va fi amânată cu cel puţin un an. Printre ele se află şi autostrada Sibiu-Piteşti. Potrivit  Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), printre autostrăzile amânate se numără autostrada Braşov-Bacău, autostrada Sibiu-Făgăraş, autostrada Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni, autostrada Bacău-Paşcani. Potrivit CNADNR, se vor realiza noi studii de fezabilitate. Autostrada Sibiu-Pitești este o arteră economică importantă a țării. Pentru aceasta, toate procedurile cu studiile vor dura 17 luni. Construcția va începe abia din 2018. Astfel, termenul de finalizare anunțat anterior, 2020, nu va puteaCItește mai departe


Un gigant din Germania angajează 600 de români

Compania de căi ferate germane Deutsche Bahn, una dintre cele mai mari companii de transport şi logistică din lume, cu afaceri anuale de 40 mld. euro, vrea să angajeze 600 de oameni în noul centru de contabilitate din nordul Capitalei. „În prezent avem 85 de angajaţi şi 2.000 de metri pătraţi  de birouri închi­riate, dar până în 2018 vom ajunge la un total de 6.000 de metri pătraţi şi 600 de salariaţi. Vom angaja inclusiv din uni­versităţi. Având în vedere că ne vom ocupa de con­ta­bi­litate pentru 35 de ţăriCItește mai departe


Bila alba/ 11 martie 2015

Alexandru Blaj, presedintele Consiliului de Administratie  al  CEH, pentru implicarea sa in a scapa Complexul de jaful facut de vechea conducere.


Bila neagra/ 11 martie 2015

Dacian Zamfir, directorul minei Lonea,pentru ca mereu si-a schimbat culoarea politica in functie de propriile interese ,mentinandu-si astfel functia de director, iar rezultatele demonstreaza ca  a condus mina mai mult in interesele partidului si mai putin in interesele oamenilor.


Pleşcan, „Creaţa” şi taximetrisul- trimişi în judecată pentru proxenetism

Fiul consilierei judeţene a condus o reţea de prostituţie alături de fosta lui iubită şi un taximetrist din Petroşani, susţin procurorii DIICOT. Daniel Ovidiu Pleşcan a fost arestat preventiv la finele anului trecut, în urma unor descinderi în Valea Jiului a ofiţerilor BCCO Alba, iar în cele din urmă a fost plasat în arest la domiciliu la fel ca şi „ajutoarele” . Tribunalul Hunedoara a decis trimiterea dosarului spre judecare, iar cei trei sunt acuzaţi de proxenetism. Daniel Ovidiu Pleşcan, Mihaela Ciociu şi Silviu Mihăiţă Praţa mai sunt acuzaţi deCItește mai departe


Mândru că sunt român!

Mândru că scrie român La mine-n buletin Într-o limbă ce mulţi o ştiu, Dar o înţeleg puţini Mândru de văi şi de munţi, De câmpii frumoase, Multe poduri şi punţi Şi istorii glorioase.  Mândru de-ai noştri eroi, De martiri şi scriitori În care-aruncaţi cu noroi Şi de care uitaţi, deseori. Mândru de mare şi deal, De călduri şi friguri, De-un peisaj abisal Care te face să tremuri Mândru de tricolor, Sunt mândru de mine. Le transmit şi morţilor Că România e bine! Nicu Nimițan


Dan Puric

Omul frumos tinde spre desăvârşire. Dacă nu poate vorbi împotriva urâtului, tace, dar în tăcerea lui e un refuz hristic a tot ceea ce înseamnă urât.


Amplasarea aparatelor radar în data de 11.03.2015

DN 7 Deva – Sântuhalm – Simeria DJ 687 Cristur – Hunedoara DJ 687 Hunedoara – Hăşdat DN 66 Călan – Băcia DN7 Mintia – Veţel DN7 Veţel – Leşnic DN7 Leşnic – Săcămaş DN7 Ilia – Gurasada DN7 Gurasada – Burjuc DN7 Burjuc-Zam Deva, Calea Zarand; Sântuhalm; DN 76 Căinelul de Jos – Bejan Uricani pe DN 66A, str. Muncii


Proxenet prins la Lupeni

Un bărbat de 50 de ani căutat în toată lumea pentru că ar fi exploatat o tânără în Italia, obligând-o să se prostitueze, a fost prins de poliţişti în municipiul Lupeni. Individul nu a opus rezistenţă şi a fost dus în arest preventiv iar judecătorii de la Alba Iulia vor trebui să decidă dacă-l trimit în Italia. „La data de 10 martie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, sub coordonarea Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au depistat, în municipiul Lupeni, unCItește mai departe


Primul recital de muzică clasică în Biserica romano – catolică din Hunedoara

Zeci de oameni au asistat astăzi la recitalurile cvartetului Tiberius, în Biserica romano – catolică din Hunedoara. Evenimentul cultural a fost primul dintr-o serie de concerte dedicate iubitorilor de muzică de calitate, care vor avea loc până la sfârşitul anului în Hunedoara. Cvartetul de stat al Filarmonicii din Târgu-Mureş a concertat astăzi în Biserica romano – catolică din municipiul Hunedoara. Evenimentul organizat de Primăria Hunedoara şi Asociaţia „Corvin Savaria Tarsasag” a strâns în biserica din centrul vechi al Hunedoarei zeci de hunedoreni. Timp de aproximativ o oră, iubitorii de muzicăCItește mai departe


Ionel Drăgan: „Omul care a adus judo la Deva”

Campania PREMIANȚII FĂRĂ PREMII continua cu cea de-a 57 ediție de la debutul ei. De data aceasta vă invităm să facem un arc peste timp, vă propunem să întâlnim laolaltă experiența, dăruirea și palmaresul unui profesor, sportiv și om de ispravă, alături de avântul, energia, viitorul și abnegația unui sportiv tânăr. Este vorba despre doi oameni, cu vârste diferite, care reprezintă modele pentru noi, sunt vectori de imagine pentr societatea românească. Vă propunem întâlnirea cu un omul care a adus judo în Deva, profesorul Ionel Drăgan, și cu elevul îndrăgostitCItește mai departe


DN 7: Un sofer neatent a iesit de pe carosabil

O femeie în vârstă de 46 de ani, din orașul Călan, a fost rănită usor după ce autoturismul în care se afla a fost implicat într-un accident rutier. Evenimentul s-a produs, pe DN 7, în localitatea Vețel. Potrivit polițiștilor un conducător auto în vârstă de 56 de ani, din Călan, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Arad – Deva, din cauza neatenţiei a părăsit partea carosabilă, lovind un podeţ din beton. În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală dinCItește mai departe


La plimbare cu o remorca neînmatriculată si fara permis de conducere

  Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din comuna Densuş, a fost depistat de  poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Sarmizegetusa,in timp ce  conducea pe DN 68, pe raza localităţii Sarmizegetusa, un tractor cu remorcă (neînmatriculată). Din verificările efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere. In cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală.


Iată încă una din găurile CEH pe unde s-au scurs milioanele/ Două locomotive identice, consumuri şi timpi diferiţi. Pe hârtie!

Minerii şi energeticienii se plâng de lipsuri, de utilaje învechite sau chiar de lipsa lor. În acelaşi timp, la Complexul Energetic Hunedoara au existsat o mulţime de găuri prin care s-au scurs milioane şi milioane, fără ca responsabilii să sară să le astupe. Un exemplu – poate minor în comparaţie cu altele, dar grav pentru că nimeni nu s-a sesizat, deşi s-au călcat în picioare legi şi regulamente! – vi-l oferim astăzi din curtea Termocentralei Paroşeni, unde două locomotive identice, cu activităţi identice au consumuri total diferite. Asta pentru căCItește mai departe