Administrație
Un nou atelier-școală pentru elevii cooptați în clasele de învățământ dual a fost amenajat de Apa Serv la Petroșani

Problema lipsei de forță de muncă calificată este resimțită tot mai acut și de către Apa Serv Valea Jiului. Conducerea acestei importante companii de utilități publice din Valea Jiului arată că, spre exemplu, pentru a putea angaja un electrician, a fost nevoie de 6 luni până când a fost identificat un candidat care să corespundă cerințelor acestui post. ”Ne-au trebuit 6 luni ca să putem angaja un electrician bun. La concurs, am impus și o probă practică, foarte simplă, care implica realizarea unui circuit de legare a unui motor laCItește mai departe
Semestrul al doilea începe la Lupeni în sistem hibrid: parțial cu copiii la clasă și parțial on-line

Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță spune că, în toate unitățile de învățământ din municipiul Lupeni au fost luate măsurile care se impun, astfel încât revenirea în bănci a elevilor să fie una în deplină siguranță, din punct de vedere sanitar, pentru ei și pentru cadrele didactice, deopotrivă. ”Am luat toate măsurile de igienă și protecție sanitară, astfel încât toate unitățile de învățământ, de la grădinițe, școli primare și gimnaziale până la licee, sunt pregătite corespunzător pentru a-i primi înapoi în clase pe elevi și profesori”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.CItește mai departe
Uricani, singurul oraș din Valea Jiului în care toți copiii se întorc fizic la școală
”La Uricani, dascălii și elevii se vor reîntâlni față în față, în sălile de clasă și de grădiniță, așa cum este normal.” Asigurările vin chiar din partea primarului localității, Dănuț Buhăescu, care precizează că rata de infectare în orașul Uricani este ”zero”, motiv pentru care activitatea la toate unitățile de învățământ, de la grădinițe până la liceu, va începe potrivit ”scenariului verde”, respectiv cu prezența fizică a elevilor și dascălilor la cursuri. Primarul orașului Uricani dă asigurări, totodată, că administrația locală a asigurat tot ceea ce este necesar pentru caCItește mai departe
”Scenariu galben” pentru redeschiderea școlilor din orașul Petrila

Potrivit dispozițiilor Ministerelor Educației și Sănătății, în baza ratei de incidență a cazurilor de Covid-19 raportate de Grupul pentru Comunicare Strategică, în orașul Petrila semestrul al II-lea an anului școlar va începe în sistem hibrid, corespunzător scenariul galben. Astfel, toți copiii care merg la grădiniță, dar și toți elevii din clasele I-IV și elevii din anii terminali din învățământul preuniversitar, respectiv din clasele a VIII-a și a XII-a, vor merge fizic la școală. Ceilalți, vor continua activitățile didactice în sistem on-line. Potrivit primarului orașului Petrila, Vasile Jurca, măsura esteCItește mai departe
Inginerul Florin Ciucur este noul director al Departamentului Exploatare de la Apa Serv Valea Jiului

Începutul noului an calendaristic consemnează și o nouă organigramă în structura organizatorică a companiei de apă potabilă și canalizare din Valea Jiului. În acest context, cea mai importantă modificare operată în structura de conducere a Apa Serv Valea Jiului este numirea în funcția de director al Departamentului Exploatare a inginerului Florin Ciucur. Acesta îl înlocuiește astfel pe ing. Florin Donisă care a ales să-și continue cariera profesională în administrația publică, după ce a câștigat concursul pentru ocuparea funcției de director tehnic la Primăria orașului Petrila. Noul director al Departamentului ExploatareCItește mai departe
Lucrări în ritm alert la Casa de Cultură de la Hunedoara

Lucrările de reabilitare a Casei de Cultură din municipiul Hunedoara avansează într-un ritm alert. Potrivit administratorului public al județului Hunedoara, Costel Avram, nu este exclusiv ca, de altfel, primul spectacol găzduit aici să poată avea loc la sfârșitul acestui an. Joi, 4 februarie 2021, administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, a efectuat o vizită în teren la Hunedoara, unde se desfășoară lucrările de reabilitare a Casei de Cultură, proiect finanțat în baza asocierii Consiliului Județean Hunedoara cu Primăria Municipiului Hunedoara. La întâlnire au luat parte alături de reprezentanții primăriei, proiectantulCItește mai departe
Sesiune informală la sediul CJH privind perspectiva atragerii de noi fonduri europene în Valea Jiului prin Fondul pentru Tranziție Justă

Perspectiva localităților din Valea Jiului de a atrage finanțări semnificative pentru dezvoltare din Fondul pentru Tranziție Justă în valoare de peste 2 miliarde de euro, pus la dispoziție de Uniunea Europeană în cadrul unui program special de finanțare a comunităților europene afectate de restructurarea sectorului minier, aduce din nou la masa dialogului autorităților publice locale și județene, dar și organismele de gestionare a fondurilor europene pentru România. În acest context, din dorința de a centraliza cât mai eficient proiectele care pot obține finanțări nerambursabile de la Comisia Europeană prin FondulCItește mai departe
Conducerea Consiliului Județean Hunedoara cere managerilor de spitale noi măsuri pentru siguranța pacienților

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, împreună cu vicepreședintele Ion Bădin și administratorul public Costel Avram au avut luni, 1 februarie 2021, o întâlnire cu managerii și directorii medicali ai unităților medicale din subordine. În cadrul acesteia, președintele Laurențiu Nistor le-a solicitat managerilor să prezinte în cel mai scurt timp necesarul de detectoare de oxigen care să prevină producerea unor incidente nedorite. „Am convocat această ședință pentru că sănătatea este pe primul loc și vreau să mă asigur că facem tot posibilul pentru siguranța pacienților. Am desemnat o echipă din cadrulCItește mai departe
Intervenții pe drumurile județene în weekend

Sfârșitul de săptămână a adus noi intervenții pe drumurile județene. S-a acționat cu material antiderapant și s-a curățat partea carosabilă de zăpada proaspăt depusă. În cursul zilei de vineri, s-a intervenit pe următoarele drumuri județene: DJ 706B Stejărel, DJ 706A Brănișca, DJ 687E Ghelari, DJ 687D Lunca Cernii, DJ 680B Lăpugiu de Sus, DJ 763B Podele. În noaptea de vineri spre sâmbătă, operatorii au intervenit cu utilajele pe: DJ 687 Hunedoara – Călan, DJ 687E Ghelari, DJ 687F Lelese, DJ 687J Cerbăl, DJ 668A Chitid, DJ 705A Costești, DJ 668CItește mai departe
Autoritățile de la Uricani mizează, în 2021, în special pe fondurile europene atrase pentru dezvoltarea localității

În opinia primarului orașului Uricani, Dănuț Buhăescu, anul 2021 se anunță a fi unul dificil pentru comunitatea locală din orașul Uricani, fapt deja confirmat la finalul anului precedent, când lipsa de sprijin din partea guvernului liberal s-a făcut simțită din plin, în special în ceea ce privește plata unor obligații de asistență socială, dar și în ceea ce privește repartizarea de fonduri pentru echilibrarea bugetelor locale, unde Uricaniul a fost dezavantajat în mod flagrant față de alte administrații locale hunedorene, conduse de primari ai PNL. Pornind de la această situație,CItește mai departe
Consiliul Județean Hunedoara și-a ales vicepreședinții

Începând de vineri, 29 ianuarie 2021, conducerea Consiliului județean Hunedoara este completă, după ce forul legislativ județean i-a ales pe cei doi vicepreședinți ai instituției. Așa cum era lesne de prevăzut, cei doi vicepreședinți aleși fac parte din echipa de consilieri județeni ai PSD, partid care deține majoritatea în CJH. Potrivit deciziei consilierilor județeni, primul vicepreședinte ales este Alin Adam Țambă, propunerea grupului politic al PSD. În procedura de alegeri a intrat și propunerea PNL, Cristina Chivu. La vot, rezultatul a fost următorul: Alin Adam Țambă- 21 de voturi, CristinaCItește mai departe
Intervenții pe drumurile județene în ultimele 24 de ore

Potrivit Dispeceratului Drumuri județene din cadrul CJH, în data de 28.01.2020, în intervalul orar 08:00 – 20:00, s-a intervenit pe următoarele drumuri județene: DJ 709F Parâng, DJ 761 Șoimuș – Certej – Săcărâmb, DJ 708E Cârjiți, DJ 687 Sântuhalm – Hunedoara, DJ 687D Teliucu Inferior, DJ 687F Lelese, DJ 687E Ghelari – Bunila. În cursul nopții trecute s-au raportat intervenții de deszăpezire pe: DJ 687 Hunedoara – Călan, DJ 687G Gura Bordului, DJ 687F Lelese, DJ 687E Bunila, DJ 687J Cerbăl, DJ 708E Cârjiți, DJ 705 Almașu Mic, DJ 705ACItește mai departe
UDMR și USR împart fotoliile de viceprimar în municipiul Deva

Consiliul local al municipiului Deva i-a ales în ședința din 28 ianuarie 2020 pe cei doi consilieri locali care vor exercita, în acest mandat, funcția de viceprimar al municipiului Deva. Aceștia sunt Narcis Pogocsan Zoltan, respectiv Gabriel Nelu Ilieș. Ferdinand Pogocsan Zoltan (în dreapta fotografiei) în vârstă de 54 de ani, este de profesie inginer și a fost ales în calitate de consilier local pe listele UDMR Deva. Gabriel Nelu Ilieș (în stânga fotografiei), în vârstă de 45 de ani, este de profesie profesor și a fost ales în calitate de consilier localCItește mai departe
Intervenții pe drumurile județene hunedorene în ultimele 24 de ore

Potrivit unei informări a Dispeceratului pentru Drumuri județene al Consiliului județean Hunedoara, în data de 26.01.2021, intervalul orar 8:00-20:00, în baza apelurilor primite de către dispeceratul de iarnă, operatorii au acționat pe următoarele drumuri județene: DJ 705A Costești, DJ 107A Hărău, DJ 709H Jieț , DJ 705 Balșa, DJ 761 Săcărâmb, DJ 706 Țebea-Ilia, DJ 706A Păuliș-Băița, DJ 705D Stănija, DJ 742A Buceș, DJ 762 Baia de Criș-Bulzești, DJ 687D, DJ 664A Straja, DJ 705 Balșa. De asemenea, în noaptea de 26 spre 27 ianuarie, între orele 20:00-08:00, s-a intervenitCItește mai departe
Conducerea CJH și primarii Văii Jiului, în dialog privind investițiile din fonduri europene prin mecanismul de tranziție justă

Marți, 26 ianuarie 2021, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a avut, împreună cu administratorul public al județului, Costel Avram, o întâlnire cu primarii localităților din Valea Jiului pentru a identifica proiectele care pot fi finanțate prin mecanismul de tranziție justă. Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al CJH, la modul concret, administrațiile locale din Valea Jiului, urmează să creioneze, într-un termen scurt, nevoile în plan local care pot face obiectul unor proiecte care vizează dezvoltarea regiunii. În plus, săptămâna viitoare va avea loc o nouă întâlnire cu ediliiCItește mai departe
Intervenții pe drumurile județene în acest weekend

Potrivit unei informări a Biroului de presă al Dispeceratului Drumuri Județene din cadrul CJH, în noaptea de vineri spre sâmbătă, între orele 20:00 – 08:00, s-a intervenit pe următoarele drumuri aflate în administrarea Consiliului Județean Hunedoara: DJ 680B Lăpugiu de Jos, DJ 688 Dobra-Bătrâna, DJ 706A Ilia-Vălișoara, DJ 761 Săcărâmb, DJ 761A Boholt, DJ 761B Vărmaga, DJ 687D Lunca Cernii, DJ 687E Ghelari, DJ 708E Cârjiți, DJ 687J Feregi, DJ 107A Geoagiu-Bârsău, DJ 668 Dâncu Mare, DJ 705 Balșa, DJ 705A Costești, DJ 668B Mărtinești. În cursul zilei deCItește mai departe
Consiliul județean Hunedoara / Anunț convocator ședința publică din 29 ianuarie 2021

În temeiul prevederilor art.8 alin.1 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, se aduce la cunoștința publică faptul că, în data de 29 ianuarie 2021, ora 11.00, în sala de ședințe din sediul Consiliului Județean Hunedoara, situat în municipiul Deva, str.1 Decembrie nr.28, județul Hunedoara, va avea loc ședința publică ordinară a Consiliului Județean Hunedoara, cu următoarea ordine de zi: Depunerea jurământului de către domnul consilier județean Fekete Zoltan Iosif și doamna consilier județean Chivu Cristina; Proiect de hotărâre privind alegerea unui vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara;CItește mai departe
Consiliul județean achiziționează din fonduri europene tablete școlare pentru elevii de la cinci școli hunedorene

Consiliul Județean Hunedoara s-a întrunit vineri, 22 ianuarie 2021, în ședință extraordinară, în sistem videoconferință. Consilierii județeni prezenți au dezbătut și aprobat în unanimitate proiectul inițiat de președintele Laurențiu Nistor, care prevede sprijinirea desfășurării în bune condiții a educației online pentru elevii de la cinci unități școlare din județ. În urma votului acordat, a fost aprobat Acordul de parteneriat pentru realizarea proiectului “Îmbunătățirea accesului elevilor la învățământul on-line în județul Hunedoara” în cadrul Programului Operaţional Competitivitate, Axa prioritară 2 – Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC) pentru o economie digital competitivă,CItește mai departe
Intervenții pe drumurile județene din Hunedoara în ultimele 24 de ore

Dispeceratul de iarnă al Consiliului Județean Hunedoara a răspuns, în ultimele 24 de ore, tuturor solicitărilor primite din teren, unde s-au semnalat probleme în trafic cauzate de condițiile meteo. Astfel, în data 20.01.2021, în intervalul orar 8:00-20:00, în urma apelurilor primite de către dispeceratul de iarnă, operatorii însărcinați cu deszăpezirea au acționat pe următoarele drumuri județene: DJ 705A Costești, DJ 668A Boșorod, DJ 687J Cerbăl, DJ 705 Balșa, DJ 761 Săcărâmb, DJ 761B Vărmaga, DJ 708E Cârjiți, DJ 706A Băița, DJ 705D Stănija, DJ 763B Dealu Mare, DJ 742A Buceș,CItește mai departe
Gerul nu a pus probleme, ca în alți ani, în funcționarea sistemului de alimentare cu apă potabilă din Valea Jiului

Cu toate că temerile celor de la Apa Serv Valea Jiului au fost, luna aceasta, acelea că efectul temperaturilor foarte scăzute va fi unul resimțit în funcționarea sistemului de alimentare cu apă potabilă din Valea Jiului, din fericire, efectele înghețului au fost în aceste zile unele nesemnificative. Potrivit directorului general al Apa Serv, ing. Cristian Ionică, la Dispeceratul companiei de apă s-au primit doar 3 apeluri cu privire la semnalarea cazurilor de îngheț pe apometre individuale, care au și fost rezolvate rapid de echipele de intervenții ale Apa Serv. Desigur,CItește mai departe
Ambiția primarului Cristian Merișanu: nici o stradă de pământ în Vulcan până în 2024

Între multiplele sale proiecte pentru dezvoltarea municipiului Vulcan, pentru noul primar al Vulcanului cele care vizează modernizarea infrastructurii rutiere și pietonale ocupă un loc determinant. La acest capitol, de altfel, primarul Cristian Merișanu are un obiectiv ambițios, anume acela ca până la finalul primului său mandat, în anul 2024, în municipiul Vulcan să nu mai existe nici o stradă neasfaltată. ”Chiar dacă și până în prezent s-au făcut multe investiții în ceea ce privește lucrările de asfaltare, cu precădere în zona centrală a municipiului Vulcan, pentru acest mandat îmi propunCItește mai departe
Aproape 90 de solicitări primite în week-end de Dispeceratul Drumurilor Județene din Hunedoara

Dispeceratul de iarnă al Consiliului Județean Hunedoara a primit, în acest weekend, aproape 90 de solicitări prin care s-au semnalat probleme în trafic cauzate de condițiile meteo. În acest context, drumarii au acționat corespunzător, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, pe următoarele drumuri: DJ 107A (Geoagiu-Bârsău), DJ 761 (Șoimuș-Certeju de Sus), DJ 706A (Chișcădaga-Vălișoara), DJ 687 (Călan-Sântuhalm), DJ 687F (Hunedoara-Govăjdia), DJ 687E (Hunedoara-Bunila), DJ 705K (Geoagiu-Sanatoriu TBC), DJ 687A (Hășdat-Hațeg). De asemenea sâmbătă utilajele au intervenit pe DJ 664A (Straja), DJ 666 (Merișor), DJ 709F (Cabana Rusu), DJ 706CItește mai departe
Discuții la CJH privind stadiul preluării în administrare a cetăților dacice din Hunedoara

Stadiul procedurilor de preluare a responsabilității administrării cetăților dacice din Munții Orăștiei de către Consiliul județean Hunedoara a constituit tema întâlnirii de vineri, 15 ianuarie 2021, între președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor împreună cu managerul Institutului Național al Patrimoniului, Ștefan Bâlici, și cu prof. univ. dr. Gelu Florea și dr. Răzvan Mateescu, reprezentanții Consiliului Științific al Serviciului de Administrare a Monumentelor Istorice și ai echipei de cercetare din Munții Orăștiei. Potrivit președintelui CJH, Laurențiu Nistor, discuțiile au vizat pașii parcurși până în prezent de către Consiliul Județean Hunedoara înCItește mai departe
Intervenții prompte ale drumarilor pentru deszăpezirea drumurilor județene

Dispeceratul de iarnă al Consiliului Județean Hunedoara a răspuns, în ultimele 24 de ore, tuturor solicitărilor primite din teren, unde s-au semnalat probleme în trafic cauzate de condițiile meteo. Potrivit unei informări a instituției, în perioada 14.01.2021, între orele 8:00 – 20:00, s-a intervenit pe următoarele drumuri județene: DJ 762 Bulzești, DJ 687J Cerbăl, DJ 706A Băița, DJ 705A Costești, DJ 763A Tomești, DJ 708E Cârjiți, DJ 761A Boholt, DJ 707A Tisa, DJ 707 Vața, DJ 706 Vorța, DJ 709F Cabana Rusu, DJ 664A Straja, DJ 666 Dealu Babii, DJCItește mai departe
Intervenții pe drumurile județene hunedorene în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, utilajele de deszăpezire au acționat pe sectoarele de drumuri județene unde au fost semnalate probleme prin Dispeceratul de iarnă al Consiliului Județean Hunedoara după cum urmează: DJ 705 (Balșa), DJ 107A (Hărău), DJ 705A (Costești), DJ 708D (Feregi), DJ 708 E (Cîrjiți), DJ 687J (Cerbăl), DJ 668A (Târsa), DJ 687E (Ghelari), DJ 687D (Lunca Cernii), DJ 687F (Lelese). În plus, în cursul nopții trecute s-a acționat pe: DJ 107A (Hărău), DJ 705 (Balșa),DJ 705A (Costești), DJ 687 (Hunedoara), DJ 668A (Târsa), DJ 687D (Lunca Cernii),CItește mai departe
Lucrare de urgență pentru remedierea avariei în alimentarea cu apă a cartierului Micro 3B din Vulcan

Cu toate că în situația excepțională impusă de Codul portocaliu de ploi și Codul Roșu de inundații de la începutul anului 2021 (5 ianuarie), alimentarea cu apă potabilă a putut fi asigurată în toată Valea Jiului fără probleme majore pentru o perioadă de timp, în ciuda opririi mai multor stații de tratare, prin utilizarea apei din rezervoarele de înmagazinare, apariția în ultimele zile a unor noi efecte nefericite ale intemperiilor a necesitat și luarea temporară a unor măsuri nedorite. Astfel, ca urmare a alunecărilor de teren din data de 5CItește mai departe
Intervenții pe drumurile județene din Hunedoara afectate de intemperii

În ultimele 24 de ore, partea de sud a județului Hunedoara s-a aflat sub avertizarea meteo de tip COD GALBEN de vreme instabilă. Restul teritoriului se află sub atenționare meteo până în data de 9 ianuarie, ora 10.00. În urma solicitărilor primite la Dispeceratul de iarnă al Consiliului Județean Hunedoara, în ultimele 24 de ore s-a intervenit cu utilaje pentru combaterea poleiului și lunecușului pe sectoarele Deva-Păuliș, Hunedoara și Brad. De asemenea, în cursul nopții, s-a acționat pe drumurile județene 761 (zona Săcărâmb), 761B (zona Vărmaga) și 706A (zona Ormindea)CItește mai departe
Primăria Lupeni în colaborare cu directorii unităților de învățământ din municipiul Lupeni, a atras sume record în anul 2020 pentru modernizarea sectorului educațional

Primarul municipiului Lupeni, prof. Lucian Resmeriță apreciază implicarea directă, responsabilă și eficientă a directorilor din cadrul unităților de învățământ de pe raza municipiului Lupeni în elaborarea proiectelor prin care au fost atrase finanțări record din fonduri europene, precum și în gestionarea eficientă a activităților educaționale și administrative din cursul acestui an, în contextul pandemiei de coronavirus și le transmite mulțumiri din partea sa dar și în numele Administrației Publice Locale din municipiul Lupeni. ”Doresc să felicit toți directorii instituțiilor de învățământ din municipiul Lupeni, respectiv prof. Ianoși Daniel – Liceul Teoretic MirceaCItește mai departe
Cum vor acționa utilajele de deszăpezire pe drumurile județene în această iarnă

Cu toate că sezonul de iarnă nu a pus încă probleme în ceea ce privește circulația pe drumurile publice din județul Hunedoara, autoritățile județene au activat încă din luna noiembrie Dispeceratul de Iarnă al Drumurilor Județene. Acesta are rolul de a monitoriza starea drumurilor județene de pe raza județului Hunedoara și de a coordona activitățile de intervenție ale operatorilor desemnați să intervină la tratarea și deszăpezirea sectoarelor de drum afectate de intemperii pe perioada iernii. Reprezentanții CJH dau asigurări că activitatea acestui Dispecerat este asigurată cu permanență de 24 deCItește mai departe
Premii de fidelitate pentru alte cinci ”familii de aur” de la Lupeni

Continuând o frumoasă tradiție, Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni au organizat luni, 21 decembrie 2020 o nouă ceremonie dedicată familiilor care, în a doua jumătate a acestui an, au aniversat 50 de ani de viață de familie. Cinci astfel de familii au fost astfel sărbătorite, ce-i drept într-un cadru restrâns, ca urmare a măsurilor privind evitarea riscurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus, în eleganta sală de ședințe a Consiliului local municipal din clădirea Primăriei municipiului Lupeni. Este vorba despre familiile: Ioan și Chița Bodolan, Aurel și Mioara Mitri,CItește mai departe
Cum și-au repartizat consilierii județeni responsabilitatea în comisiile de specialitate ale CJH

Odată cu stabilirea componenței nominale a noului Consiliu Județean Hunedoara, aleșii județeni și-au stabilit și responsabilitățile pe care le vor avea în cadrul Comisiilor de specialitate care sunt constituite în forul legislativ județean, comisii în cadrul cărora sunt analizate și dezbătute toate hotărârile de Consiliu județean care urmează să ajungă în dezbaterea plenului. Potrivit deciziei comune luate de membrii CJH, repartizarea acestora pe comisii în legislatura 2020-2024 este următoarea: Comisia nr. 1 – Comisia de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanțe, administrarea domeniului public și privat al județului: Doinița Maria Bălănesc –CItește mai departe
Activitatea cu publicul a Serviciului de Impozite și Taxe de la Primăria Lupeni se suspendă până pe 12 ianuarie 2021

Primăria municipiului Lupeni informează că activitatea cu publicul a Serviciului Venituri buget local (Serviciul de Impozite și Taxe) va fi suspendată, începând cu data de 25 decembrie 2020. Măsura este necesară pentru realizarea închiderii anului fiscal 2020 și implementarea în sistemul informatic a modificărilor prevăzute în Codul Fiscal pentru anul 2021. Potrivit reprezentanților administrației publice locale de la Lupeni activitatea cu publicul a Serviciului Venituri buget local de la Primăria Lupeni va fi reluată în data de 13 ianuarie 2021, dată de la care contribuabilii vor putea achita impozitele și taxeleCItește mai departe
Consiliul județean Hunedoara / Anunț convocator ședința publică a CJH din 22.12.2020

Având în vedere dispoziţiile art.7 alin.1 din Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare, se aduce la cunostinţa publică faptul că, în data de 22.12.2020, ora 11,00, se va desfășura în sistem de videoconferință, ședința publică ordinară a Consiliului Județean Hunedoara, cu următoarea ordine de zi: Proiect de hotărâre privind aprobarea regulamentului de organizare și funcționare a Sanatoriului de Pneumoftiziologie Geoagiu; Inițiator: domnul Adam-Alin Țambă în calitate de președinte al Consiliului Județean Hunedoara cu atribuții delegate Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetuluiCItește mai departe
Tone de deșeuri recuperate de Apa Serv din instalațiile de canalizare

Cu toate că, în urma investițiilor efectuate în reabilitarea și modernizarea rețelelor publice de canalizare, în toate localitățile din Valea Jiului, acestea sunt pregătite să funcționeze eficient, în ultima perioadă au fost semnalate din nou tot mai multe avarii iar în ciuda intervențiilor prompte ale echipelor de intervenție ale operatorului de apă și canalizare de la Petroșani, există situații în care canalele nu mai fac față volumului mare de mizerii care ajung în acestea și refulează. Potrivit conducerii Apa Serv acest tip de avarii este însă generat, de cele mai multeCItește mai departe
Premii de fidelitate pentru familiile de aur ale Uricaniului

Și la Uricani, la fel ca și în multe alte localități din România, a devenit o tradiție recompensarea de către autoritățile publice locale a familiilor pentru care căsnicia a atins considerabilă cotă a vârstei de aur. În acest scop, Primăria orașului Uricani va premia la finalul acestui an, două familii din localitate care, în cursul anului 2020, au sărbătorit 50 de ani de viață de familie. Familiile de aur ale Uricaniului sunt, în anul 2020: Mateeș Laurențiu și Maricica, respectiv Todea Ioan și Leonora. ”Este un moment de mare bucurieCItește mai departe
Primarul din Uricani acuză Guvernul de favoritism politic la alocarea banilor pentru plata salariilor persoanelor cu handicap și însoțitorilor acestora

Ultima rectificare de buget operată de Guvernul condus de premierul liberal Ludovic Orban, având ca destinație plata arieratelor administrațiilor locale și, în mod special, plata salariilor cuvenite pentru persoanele cu handicap și însoțitorii acestora, îl nemulțumește profund pe primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu. Acesta își pusese speranțe mari în această rectificare bugetară, având în vedere faptul că Primăria Uricani înregistra întârzieri de câteva luni la plata acestor drepturi sociale, tot ca urmare a neasigurării fondurilor necesare de la bugetul de stat. În documentațiile transmise la Guvern, Primăria Uricani a solicitatCItește mai departe
Facturile la apă pot fi plătite direct de locatarii din blocurile cu asociații de proprietari. Aflați care este procedura.

Cu toate că volumul consumului mediu lunar de apă potabilă la nivelul Văii Jiului s-a menținut constant, în jurul valorii de 3 mc/persoană, și în anul 2020, valoarea datoriilor acumulate de beneficiarii Apa Serv Valea Jiului a crescut foarte mult în acest an, comparativ cu anul precedent. În opinia directorul general al ASVJ, ing. Cristian Ionică, o posibilă explicație ar putea fi legată de problemele cauzate de pandemia de coronavirus, însă o serie de alți factori stau la baza acestui indicator a cărui valoare a devenit alarmantă pentru conducerea companieiCItește mai departe
UE alocă peste 13 milioane de lei pentru modernizarea iluminatului public de la Vulcan

Municipalitatea din Vulcan va implementa un amplu program de modernizare a iluminatului public stradal din mai munte zone ale localității. Investiția este considerată una extrem de importantă, proiectul având o valoare totală de 13,2 milioane lei, din care 10,7 milioane lei reprezintă finanţare nerambursabilă, prinRegio-POR 2014-2020, Axa Prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon. În acest scop, reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regională ADR Vest Timișoara și ai Primăriei municipiului Vulcan au semnat contractul de finanţare pentru proiectul privind „Modernizarea sistemului de iluminat public în municipiul Vulcan”.CItește mai departe
Noi soluții pentru asigurarea apei potabile în perioadele de avarie, implementate de Apa Serv Valea Jiului

Până când visul nostru ca sistemul de alimentare cu apă potabilă al Văii Jiului să devină un perpetuum mobile, iar apa din izvoarele de munte să curgă așa, pur și simplu, direct la robinetele din casele noastre, trebuie să acceptăm realitatea faptului că pentru garantarea acestui important serviciu de utilitate publică se ocupă angajați ai Apa Serv Valea Jiului. Iar directorul acestei companii, ing. Cristian Ionică, dă asigurări că subordonații săi fac tot ceea ce este omenește posibil pentru ca dezideratul firmei pe care o conduce este acela de aCItește mai departe
Intervenții pentru deszăpezirea drumurilor județene

Precipitațiile sub formă de lapoviță și ninsoare căzute în cursul nopții trecute au mobilizat utilajele de deszăpezire din zona Valea Jiului și zona Hunedoara. În cursul dimineții de marți, 8 decembrie, pe numărul dispeceratului care monitorizează intervențiile pe drumurile județene au fost anunțate două situații care impuneau prezența utilajelor de deszăpezire în zona de acțiune Hunedoara. În urma anunțului din dispecerat, operatorul care asigură această activitate a intevenit pe DJ 687J Hunedoara – Cerbăl – Socet pentru curățarea zăpezii depuse pe carosabil în zona localității Cerbăl, și pe DJ 687FCItește mai departe
Primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu ales în Consiliul pentru Dezvoltare Regionala Vest

Primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu a fost desemnat de colegii primari din cele 7 orașe ale județului Hunedoara să reprezinte interesele acestor în cadrul noii structuri de conducere a Consiliului pentru Dezvoltare Regionala Vest, organismul de conducere constituit la nivelul Agenției de Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) cu sediul la Timișoara. Noul Consiliul Director al ADR VEST are 16 membri aleși din cele patru județe din aria de responsabilitate a agenției, respectiv Hunedoara, Caraș-Severin, Timiș și Arad. Acesta va fi condus în primul an de către președintele Consiliului Județean Arad,CItește mai departe
Primarul din Aninoasa, ales în conducerea Asociației Orașelor din România

Odată cu încheierea procesului de validare a alegerilor locale care au avut loc la finalul lunii septembrie și constituirea noilor autorități publice locale, la nivelul Asociației Orașelor din România au fost desemnați noi membri ai structurii de conducere a acestei asociații reprezentative a localităților urbane din țara noastră. Alegerile pentru desemnare noii conduceri a AOR au avut loc la finalul lunii noiembrie, în cadrul Adunării Generale a asociației, desfășurată în mediul on-line. Noul Președinte al Asociației Orașelor din România este dl Adrian Ovidiu TEBAN, primar al orașului Cugir (județul Alba), care,CItește mai departe
Consilierul Județean Alin Țambă va exercita temporar atribuțiile președintelui Laurențiu Nistor

Întrunit în ședință extraordinară convocată de către cei 17 consilieri județeni ai Partidului Social Democrat, Consiliul Județean Hunedoara a delegat domnului consilier județean Alin Țambă, prin hotărâre, atribuțiile președintelui ales. Potrivit art. 192 alin. 4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019, În situația în care, atât președintele consiliului județean, cât și vicepreședinții consiliului județean (nu este cazul), se află în situația de imposibilitate de exercitare a mandatului, „consiliul județean deleagă un consilier județean care îndeplinește atât atribuțiile președintelui consiliului județean, cât și pe cele ale vicepreședinților consiliului județean,CItește mai departe
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, pozitiv la testul Covid-19

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor a fost confirmat, miercuri, 2 decembrie 2020, pozitiv la testul COVID-19, deși a respectat toate măsurile de protecție sanitară în vigoare, atât la sediul instituției, cât și în afara acesteia. Președintele CJH va fi tratat la domiciliu întrucât prezintă simptome ușoare, fiind monitorizat de medicul de familie. Președintele Laurențiu Nistor roagă persoanele cu care a intrat în contact să ia măsurile necesare pentru limitarea răspândirii virusului. Atribuțiile președintelui vor fi delegate, joi, 03 decembrie 2020, în cadrul unei ședințe extraordinare, unuia dintre consilierii județeniCItește mai departe
Luminile sărbătorilor de iarnă s-au aprins la Lupeni

La Lupeni, autoritățile publice locale au reușit să-și îndeplinească și promisiunea de a da startul sărbătorilor de iarnă, așa cum s-a întâmplat în fiecare an, odată cu sărbătoarea Zilei Naționale a României. Momentul aprinderii iluminatului ornamental de Crăciun nu a mai fost unul festiv, restricțiile impuse de pandemia de coronavirus nepermițând un astfel de eveniment public, dar chiar și așa mulți oameni din Lupeni, îndeosebi copii, s-au strâns în parcurile din localitate pentru a fi martori ai acestui așteptat moment. Printre cei care au fost prezenți în Parcul CAP, unulCItește mai departe
Poliția locală a dat deja primele amenzi pentru mașinile abandonate pe domeniul public de la Lupeni

După prima săptămână de la anunțul făcut de reprezentanții administrației publice locale de la Lupeni prin care posesorii de automobile abandonate pe domeniul public erau somați să-și ridice autovehiculele și să le depoziteze corespunzător, primele efecte au început să se vadă. Multe din mașinile lăsate de izbeliște de proprietari pe te miri unde, au fost mutate. Săptămâna trecută, primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță informa public (inclusiv prin intermediul publicației noastre) că începând cu data de 23.11.2020, toți proprietarii de mașini abandonate pe domeniul public sau privat al municipiului Lupeni, careCItește mai departe



