Administrație
Platformă pentru informarea investitorilor

Municipalitatea de la Petroșani a realizat o platformă dedicată, în mod special, investitorilor. Autorităţile locale de la Petroşani caută investitori. În acest sens a fost lansată o platformă prin care potenţialii investitori pot afla mai multe informaţii legate de halele, terenurile disponibile sau de facilităţile oferite. “Această secţiune a fost creată cu scopul de a promova interesele economice ale municipiului Petroşani, precum şi creşterea numărului investiţiilor în municipiu. Consolidarea relaţiei cu investitorii este o preocupare esenţială şi implică o activitate continuă de informare a acestora. Această secțiune cuprinde, în principalCItește mai departe
Companiile energetice, transparentizate

Companiile energetice trebuie să îşi îmbunătăţească activitatea. Ministerul Energiei a organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, o întâlnire cu reprezentanţii companiilor energetice, dar şi cu socieatea civilă. Întâlnirea a avut ca scop prezentarea proiectului „Transparență în Energie” și a principalelor teme de discuții referitoare la transparentizare. „Avem nevoie de o discuție pe această temă în ideea de a pune cap la cap experiența ONG-urilor și a companiilor de stat care au fost fie țintă – fie beneficiari, și împreună să facem un pas în față. Prin acest proiect ne propunem săCItește mai departe
Turismul ecumenic plasează Hunedoara pe primul loc la nivel național

Parâng şi Straja, dar şi Prislop aduc premiul de excelenţă în domeniul turistic în judeţul Hunedoara. Consiliul Judeţean Hunedoara a fost premiat la Galei Premiilor de Excelenţă Administratie.ro pentru implicarea pe care a avut-o în dezvoltarea proiectelor turistice. Pe 29 septembrie a avut loc la Poiana Brașov cel mai important eveniment al anului din administrația publică: cea de-a XII-a ediție a Galei Premiilor de Excelenţă Administratie.ro, eveniment organizat de Portalul naţional de Administraţie publică www.Administratie.ro împreună cu Oameni şi Companii, având ca partener Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Turismul din Parâng şi Straja, darCItește mai departe
Unitățile miniere și termocentralele supuse evaluării

Cele patru unități miniere ale Complexului Energetic Hunedoara șI cele două termocentrale urmează a fi evaluate de un evaluator acreditat la nivel internațional. Toate bunurile Complexului Energetic Hunedoara urmează a fi evaluate. Comiterul creditorilor a aproobat procedura prin care se vor evalua 500 de clădiri şi peste 8000 de mijloace fixe, multe dintre acestea fiind instalaţii speciale, materii prime, dar şi alte materiale. “Evaluarea fie efectuata pentru toate activele din patrimoniu,atat in bloc – ca un tot unitar, individual, cat si pe subansambluri functionale (art. 154 Legea 85/2014) astfel incatCItește mai departe
Maidanezii golesc bugetul Primăriei Vulcan

Capturarea, transportul și cazarea unui singur maidanez costă municipalitatea de la Vulcan în jur de 200 de lei. Consiliul Local Vulcan a aprobat tarifele cu privire la capturarea şi transportul şi cazarea câinilor fără stăpân din Municipiul Vulcan. Cheltuielile materiale cu procedura de capturare a unui câine se ridică la peste 13 lei, sumă la care se adaugă cheltuielile salariale pentru angajaţi încă 96 de lei şi cheltuielile legate de cazarea maidanezilor (vezi anexa 1 şi 2). “S.C. PREGOTERM S.A. Vulcan este o societate pe acţiuni, cu capital unic deCItește mai departe
Fermierii hunedoreni au primit vești bune la târgul de oi de la Totești

În comuna hunedoreană Totești s-a desfășurat, la finalul acestei săptămâni, cea de-a IX-a ediție a Expoziției-Târg de ovine rasa Țurcană Brează. La eveniment au participat și o parte a consilierilor județeni în frunte cu președintele Consiliului județean Huneodara, Laurențiu Nistor care au dorit să fie alături de crescătorii de oi din Țara Hațegului, Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și o parte a consilierilor județeni au fost duminică, 02 octombrie 2016, în mijlocul crescătorilor de oi din Țara Hațegului. A fost un bun prilej ca proprietarii de oi din zona săCItește mai departe
Primarul Hunedoarei, atac la fostul edil

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a declarat, luni, înr-o conferinţă de presă că va ţine de acum înainte şedinţele de consiliu la Universitatea din municipiu şi va invita pe toată lumea interesată. „Ca să vadă lumea de ce fostul primar şi aleşii PNL ce fac cu voturile pe care oamenii le-au dat. Nu se poate să pleci din şedinţă de consiliu când trebuie să votezi pentru rezolvarea problemelor hunedorenilor. Cei şapte consilieri PNL care au părăsit vineri, la şedinţa de consiliu, sala, nu vor primi indemnizaţiile. “Viorel Arion nu duceCItește mai departe
Casa Verde la Petrila

Petrilenii îşi pot încălzi locuinţele prin metode moderne. Primaria orasului Petrila aduce la cunostiinta locuitorilor orasului deschiderea unui nou apel de proiecte in cadrul Ministerului Apelor si Padurilor programul “Casa Verde” prin “instalarea sistemelor de incalzire care utilizeaza energie regenerabila, inclusive inlocuirea sau completarea sistemelor clasice de incalzire, beneficiari persoane fizice” Finanţarea se acordă după cum urmează: a) până la 3.000 lei, pentru instalarea panourilor solare nepresurizate; b) până la 6.000 lei, pentru instalarea panourilor solare presurizate; c) până la 8.000 lei, pentru instalarea pompelor de căldură, exclusiv pompeleCItește mai departe
CEH trebuie să își facă stocul de huilă

CEH trebuie să aibă pe stoc 163.000 de tone de huilă până la 15 noiembrie pentru a putea funcționa în perioada de iarnă, iar în prezent deține doar 20.000 de tone. A fost emisă hotărârea de Guvern privind aprobarea programului de iarnă în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă şi stabilitate a Sistemului Electroenergetic Naţional în perioada 15 noiembrie 2016 – 15 martie 2017, iar Complexul Energetic Hunedoara se află la menţiuni speciale. Societatea trebuie ca până la data de 15 noiembrie să dețină 163.000 de toneCItește mai departe
CEH plăteşte şi datoriile istorice ale fostelor companii miniere
Complexul Energetic Hunedoara plăteşte şi oalele sparte ale Companiei Naţionale a Huilei sau ale termocentralelor. Creditorii fostei Companii Naţionale a Huilei care nu şi-au primit banii se îndreaptă acum spre Complexul Energetic Hunedoara. Mai multe societăţi s-au înscris la masa credală a CEH pentru a-şi recupera banii de pe vremea CNH-ului. Unul dintre exemple este cel al IMAGE SERVICE PRODCOM SRL. Societatea din Bucureşti s-a înscris la masa credală a CEH cu suma de 59,924 lei, însă administratorul judiciar a acceptat doar 41,586.00 lei, diferenţa de 18,338 lei fiind “nedatorata”, CItește mai departe
Un investitor francez dorește construirea unui azil de bătrâni la Deva

Reprezentanţii municipalităţii s-au întâlnit, săptămâna aceasta, cu un investitor francez care doreşte să construiască în Municipiul Deva un centru de asistenţă socială pentru persoanele vârstnice. Potrivit primarului Mircia Muntean, investitorul francez, Jaoued Fhighar, a propus administraţiei locale să-i pună la dispoziţie un teren situat într-o zonă liniştită, pentru construirea unei clădiri cu 290 de apartamente, dintre care 29 ar urma să fie oferite, gratuit, Primăriei Municipiului Deva. „Aceste 29 de apartamente vor fi date, tot în mod gratuit, persoanelor vârstnice, iar în cazul celorlalte, costurile pe care le vor plătiCItește mai departe
Apă, în curând, pentru familiile de pe strada Ghiocelului din Lupeni

De mai multă vreme, un cetățean din municipiul Lupeni, Pop Cristian Dan, semnala o problemă esențială a locuitorilor de pe strada Ghiocelului din celebrul cartier Ștefan din municipiul Lupeni: lipsa apei potabile. Problema a fost adusă și în atenția directorului general al Apa Serv Valea Jiului, iar acesta i-a promis cetățeanului în cauză că va verifica personal situația semnalată. După cum ne-a informat, Costel Avram a făcut acest lucru chiar duminică, 2 octombrie, când împreună cu șeful secției de Apă Canal al ASVJ din municipiul Lupeni, Constantin Zaharia, s-a deplasatCItește mai departe
Locul I pentru infrastructura școlară

Municipalitatea de la Vulcan a fost premiată pentru proiectele derulate în infrastructura școlară. Pe 29 septembrie a avut loc la Poiana Brașov cel mai important eveniment al anului din administrația publică: cea de-a XII-a ediție a Galei Premiilor de Excelenţă Administratie.ro, eveniment organizat de Portalul naţional de Administraţie publică www.Administratie.ro împreună cu Oameni şi Companii, având ca partener Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. La eveniment au participat 100 de persoane, lideri din administrația publică centrală și locală, precum și reprezentanți ai mediului de afaceri. Municipalitatea de la Vulcan a primit „Premiul de excelență pentru celeCItește mai departe
Bunicii Vulcanului, în centrul atenției

Vârstnicii din municipiul Vulcan au fost sărbătoriți de edilii locali. A devenit o tradiție ca Primăria și Consiliul Local al municipiului Vulcan să organizeze o masă festivă pentru cei care au contribuit la dezvoltarea localității. Ziua Internațională a Persoanelor Vârstice a fost marcată, la Vulcan, printr-o manifestare amplă la care au luat parte sute de pensionari. “Astăzi, 1 octombrie, Ziua Internațională a Vârstnicilor, avem deosebita onoare să fim alături de dumneavoastră, cei care ați avut o contribuție deosebită în municipiul Vulcan, cei care ați trudit și a venit momentul săCItește mai departe
Scandal in CL HUNEDOARA

Scandal vineri in ședinta CL HUNEDOARA, după ce aleșii liberali nu au stat sa voteze, părăsind sala. Primarul municipiului HUNEDOARA, Dan Boboutanu, a declarat ca aleșii locali PNL au părăsit sala, motivând ca nu sunt de acord cu modernizările căminelor culturale din satele Peștișu Mare și Groș. Asta, în condițiile în care documentațiile au fost întocmite încă de pe vremea vechii administrații conduse de către actualul consilier local PNL, Viorel Arion. „Multe dintre proiectele de hotărâri de pe ordinea de zi puteau fi adoptate doar dacă erau votate de cătreCItește mai departe
Noul prefect a fost instalat

Noul prefect al județului, Valer Ungur, a fost instalat vineri in funcție, la doua zile după numirea sa in acest post printr-o hotarâre de guvern. Primari, consilieri locali si județeni, directori de deconcentrate, șefi de instituții, au fost prezenți la ceremonia de investire a prefectului de HUNEDOARA. Ceremonia a întârziat o ora, din cauza ca ședinta consiliului județean HUNEDOARA a întârziat, după ce aleșii județeni s-au certat din cauza numirilor in consiliul de administrație al spitalului județean din deva. Din partea guvernului a participat secretarul de stat Irina Alexe, chestorCItește mai departe
Iacob-Ridzi: ”Intersecția semaforizată de la Poliția Petroșani nu se desființează”

Semafoarele vor fi aduse de la reparat și puse în funcțiune în intersecția din zona Pieței Centrale Petroșani, chiar dacă s-a intenționat amenajarea unui sens giratoriu. Motivul a fost legat de economiile aduse la bugetul local, însă autoritățile locale au decis să mențină semafoarele în funcțiune. Primarul Tiberiu Iacob – Ridzi spune că nu se poate renunța la semafoare, pentru că ar pune pe drumuri sute de locuitorii ai Văii Jiului. Școlile de șoferi au nevoie de minim o intersecție semaforizată pentru a-și putea derula activitatea. ”Nu putem face economieCItește mai departe
Consiliile locale responsabile de confortul cetățenilor
Problema termoficării din Valea Jiului este pasată în sarcina autorităţilor locale şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Ministerul Energiei subliniază că problema termoficării din Valea Jiului şi Deva cade în sarcina autorităţilor locale direct implicate. “După cum cunoaşteţi, potrivit art. 8 al Legii nr. 325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică, înfiinţarea, organizarea, coordonarea, monitorizarea şi controlul serviciului public de alimentare cu energie termică constituie obligaţii ale autorităţilor administraţiei publice locale. Autorităţile administraţiei publice locale elaborează programul propriu în domeniul energiei termice, corelat cu programul propriu deCItește mai departe
Ședință la Consiliul județean Hunedoara. Ce vor dezbate aleșii locali ?

Consiliul județean Hunedoara se reunește vineri, 30 septembrie 2016, la ora 11.00, în ședință ordinară. Consilierii județeni vor lua în dezbatere, spre aprobare următoarele proiecte de hotărâre: 1. Proiect de hotărâre privind validarea mandatului de consilier județean al domnului Gherman Petre Lucian; 2. Proiect de hotărâre privind acordarea unei diplome de ”EXCELENȚĂ”; 3. Proiect de hotărâre privind asocierea Județului Hunedoara, prin Consiliul Județean Hunedoara cu Universitatea din Petroșani, în vederea finanțării și realizării în comun a unei acțiuni de interes public; 4. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării șiCItește mai departe
Semafoarele de la Piața Centrală, trimise la reparat

Semafoarele din intersecția Pieței Centrale Petroșani nu mai funcționează de aproape o săptămână iar municipalitatea susține că au fost trimise la reparat, chiar dacă oprirea lor a dus cu gândul la apariția unui nou sens giratoriu. ”Știm că nu mai funcționează, ele au fost trimise la service și urmează să primim răspuns cu privire la starea lor. În funcție de acest răspuns vom decide, însă, până vineri, nu pot spune nimic concret”, a declarat, directorul executiv al SPADPP, Daniel Vișan. Chiar dacă unele dintre sensurile giratorii sunt blamate în acestCItește mai departe
Rețele de termoficare greu de preluat

Preluarea rețelelor de termoficare de către autoritățile locale din VAlea Jiului ar putea fi una din soluțiile pentru furnizarea agentului termic, în următorii ani. Primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, susține că acest proces este unul dificil, în condițiile în care CEH nu garantează că va furniza agent termic. “Nu au reţeaua. Noi suntem în insolvenţă, dar nu asta e problema. Ei nu au reţeaua pusă la punct. Nu putem să cărăm apă cu ciurul”, a declarat Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan. Tot oficialii Consiliului Judeţean Hunedoara au subliniat că primăriileCItește mai departe
Statul lasă CEH să caute banii pentru Paroșeni
Statul român nu este de acord cu alocarea sumei de 5 milioane de lei pentru continuarea investiţiilor de la termocentrala Paroşeni. Din cei patru creditori care au votat pentru continuarea investiţiei, doi au fost împotriva alocării sumei de peste 5 milioane. Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice reprezentat de DGRFP Timisoara prin AJFP Hunedoara au votat împotriva alocării sumei de 5.026.058,83 de lei pentru finalizarea investiţiei. “Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili: Referitor la punctul 2 de pe ordinea deCItește mai departe
Campania derulată de Apa Serv, ”Canalizarea nu este coșul tău de gunoi” a ajuns la Petrila

Reprezentanții Apa Serv Valea Jiului au derulat astăzi o nouă etapă din cadrul campaniei de conștientizare a populației cu privire la exploatarea corectă a sistemului de canalizare, o campanie derulată sub sloganul ”Canalizarea Nu este coșul tău de gunoi !” De data aceasta, cetățenii vizați au fost locuitorii orașului Petrila, care s-au întâlnit în această după-amiază cu cei de la Apa Serv. În fruntea acestora s-a aflat chiar directorul general al Apa Serv Valea Jiului, Costel Avram, care ne-a declarat: ”Astăzi am derulat a doua acțiune de tip ”flash mobil”CItește mai departe
10 octombrie noul termen pentru deschiderea autostrăzii Orăștie-Sibiu

Directorul CNADNR, Cătălin Homor, a efectuat o vizită de lucru pe tronsonul de autostradă Orăștie – Sibiu, avansând un nou termen pentru deschiderea acestuia. Pe DN 76 a verificat stadiul lucrărilor pentru fiecare lot în parte, dar a avut şi o întâlnire cu autorităţiile locale pentru identificarea posibilelor probleme, astfel încât să nu mai existe amânări şi întârzieri în desfăşurarea lucrărilor. „Pe Orăştie -Sibiu s-a lucrat la capacitate maximă în zilele în care s-a putut lucra, ritmul şi volumul lucrărilor desfăşurându-se conform programului stabilit. Decalarea cu câteva zile a termenuluiCItește mai departe
Guvernul a aprobat memorandumul pentru Valea Jiului

Guvernul a aprobat în ședință memorandumul pentru zonele defavorizate, între care și Valea Jiului. Fostele zone miniere Valea Jiului, Roșia Montană – Munții Apuseni și comunitățile marginalizate din Moldova (Vaslui – Iași) vor primi asistență tehnică dedicată pentru dezvoltarea unor proiecte integrate finanțate din fonduri europene și naționale. “Măsurile sunt cuprinse în Memorandumul “Dezvoltarea unor programe-pilot integrate din fonduri europene și bugetul național pentru îmbunătățirea situației socio-economice a locuitorilor din fostele zonele miniere Valea Jiului, Roșia Montană – Munții Apuseni și din comunitățile marginalizate din Moldova (Vaslui – Iași)”, adoptat astăziCItește mai departe
Autoritățile județului Hunedoara caută soluții pentru susținerea lotului național de gimnastică

„Găsirea de modalităţi şi surse de finanţare pentru susţinerea Lotului Naţional de Gimnastică Senioare, reîntors după mai mulţi ani la Deva, sprijin pentru Lotul Naţional de Junioare” a fost tema unei întâlniri găzduită, astăzi, de către Consiliul Judeţean Hunedoara, la iniţiativa Instituţiei Prefectului. În cadrul dezbaterii, profesorul Nicolae Forminte, noul antrenor principal al Lotului Național de Gimnastică, a ţinut să prezinte problemele concrete cu care se confruntă şi a invitat autoritățile județene să găsească împreună cu alte instituţii locale soluţii pentru susţinerea gimnasticii şi pentru încurajarea performanţei. Vicepreședintele Consiliului județean Hunedoara, MirceaCItește mai departe
Ziua Vârstinicilor aduce la Lupeni ”Mama și fiul” – Irina Loghin și Paul Surugiu Fuego

Autoritățile locale din municipul Lupeni se pregătesc să primească așa cum se cuvine una dintre cele mai importante sărbători pentru comunitatea locală: Ziua Persoanelor Vârstnice. Primarul municipiului Lupeni apreciază că Ziua internațională a persoanelor vârstnice, sărbătorită în fiecare an pe data de 1 octombrie conform Rezoluției nr.45/106 din 1991 a Organizației Națiunilor Unite, reprezintă un prilej în plus pentru ca administația locală din acest oraș să își sărbătorescă și să își cinstească seniorii comunității. Cu acest prilej, în organizarea Primăriei și Consiliului Local al municipiului Lupeni, în perioada 1-10 octombrie 2016,CItește mai departe
Noul prefect al judeţului, un finanţist

Judeţul Hunedoara are un nou prefect. Prin hotărâre de guvern, Valer Ungur a fost numit în funcţia de prefect de Hunedoara. Numirea vine după ce de aproape o jumătate de an, prefectura este condusă de subprefectul Fabius Kiszely, Sorin Vasilescu demisionând din funcţia de prefect înainte de alegerile locale. Vasilescu a candidat şi a ajuns vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara. Valer Ungur este un finanţist de 52 de ani. El lucrează în finanţe de 25 de ani. Este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice, Specializarea Finanţe-Contabilitate din cadrul Universităţii Babeş-BolyaiCItește mai departe
Autostrada demolată mai rămâne închisă

Autostrada Orăştie – Sibiu ar fi trebuit să fie redeschisă până vineri, însă termenul a fost din nou amânat. În urmă cu câteva săptămâni, directorul CNADNR, Cătălin Homor a inspectat lotul 3 al autostrăzii Orăștie – Sibiu, iar la acel moment a declarat că la data de 3 septembrie tronsonul de carosabil va fi redeschis circulaţiei. Acesta a urmărit modul în care se desfășoară lucrările atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții, dar și calitatea lucrărilor. Condiţiile meteo nefavorabile amână deschiderea acestui tronson de drum, pentru că lucrărileCItește mai departe
O taxă nouă pentru deveni

De când cu noua administraţie de la Deva, cetăţenii sunt nevoiţi să plătească tot mai multe taxe. Nu era suficient că se plăteşte un tarif destul de piperat pentru serviciile de salubrizare. Astfel, marţi, în şedinţa CL Deva s-a votat o nouă taxă de salubrizare pentru deveni. Taxa specială de salubrizuare este de 7 lei-lună de persoană. Şi, deşi conducerea primăriei susţine că ea va fi plătită doar de persoanele fizice şi juridice care nu au încheiat un contract cu operatorul, direct sau prin asociaţiile de proprietari, sau al cărorCItește mai departe
Stadionul din Deva, de la Colegiul Sportiv la Serviciul de Gospodărire

Marţi, în şedinţa Consiliului Local Deva a fost aprobat proiectul de hotărâre prin care Stadionul municipal Cetate a fost trecut în subordinea Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală (SPIGM), după ce timp de patru ani s-a aflat în administrarea Colegiului Naţional Sportiv (CNS) „Cetate” din municipiu. Acest lucru i-a nemulţumit pe cei care conduc colegiul devean.Gheorghe Iclozan, şeful catedrei de atletism şi fotbal a CNS „Cetate”, a afirmat că în anii în care au avut la dispoziţie stadionul, colegiul devean a dat campioni la atletism de nivel internaţional, precumCItește mai departe
TERMOFICAREA VA FUNCȚIONA ÎN ACEASTĂ IARNĂ

Termoficarea va funcționa în această iarnă atât în Valea Jiului cât și în Deva. Consiliul Judeţean Hunedoara a fost astăzi gazda unei întâlniri la vârf pe tema furnizării agentului termic în sezonul rece în municipiul Deva şi oraşele din Valea Jiului racordate la sistemul centralizat. Şedinţa de lucru a fost convocată la solicitarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) şi a Ministerului Energiei, fiind condusă de vicepreşedintele CJ Hunedoara, Sorin Vasilescu. La întâlnire au fost prezenţi Cristian Buşu, secretar de stat în Ministerul Energiei, Diana Moldovan, şef deCItește mai departe
Cicliștii de la Apa Serv, tur de promovare a campaniei ”Canalizarea NU este coșul tău de gunoi!”

Costel Avram, directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului: ”Întrebarea este ce nu se aruncă în canalizare, nu ce se aruncă!” Operatorul de apă și canal din Valea Jiului a demarat o campanie de conștientizare a populației cu privire la deșeurile menajere care ajung în rețeaua publică de canalizare și care generează costuri imense pentru Apa Serv. Nu doar operatorul are probleme ci și populația, pentru că rețelele odată înfundate refulează și duc la focare de infecție care pun sănătatea în pericol. Înfundarea cu deșeuri menajere a canalizărilor aCItește mai departe
Încă un depozit de deșeuri, la Petroșani

Autoritățile locale de la Petroșani vor amenaja o nouă platformă pentru depozitarea deșeurilor. Practic, este vorba de amenajarea unei zone pentru depozitarea deșeurilor vegetale. Zona Golgota din Petroşani ar putea deveni loc pentru depozitarea deşeurilor vegetale. Municipalitatea de la Petroşani trebuie să amenajeze un spaţiu unde să depoziteze deşeurile vegetale şi pe cele inerte. Asta înseamnă alţi bani alocaţi din bugetul local, pe lângă cei pentru transportul deşeurilor menajere la Horezu. Pentru că nu au voie să depună deşeurile oriunde, cei de la Primărie au identificat o altă zonă careCItește mai departe
CEH. Oamenii lucrează rudimentar

Faptul că angajaţii din minerit lucrează în condiţii rudimentare nu este o surpriză pentru nimeni. Lipsa investiţiilor în sectorul minier şi-a lăsat amprenta, însă nici nu pot fi realizate lucrări de modernizare. “Oamenii lucrează rudimentar cu instrumente vechi şi foarte vechi, dar în acelaşi timp nici situaţia financiară a societăţii nu ne-ar permite să investim. Trebuie să plătim salariile, să plătim furnizorii pentru că dacă ei nu ne furnizează nu avem cu ce să muncim. Nu avem gaz, plasă, lemne şi atunci în fiecare zi e o provocare, cei deCItește mai departe
Podul care asigură accesul spre Cetăţile Dacice intră în reabilitare

Consiliul Judeţean Hunedoara demarează lucrările de modernizare a podului care asigură accesul spre Cetăţile Dacice. Structura podului este extrem de afectată, iar principala cauză a deteriorării o reprezintă trecerea maşinilor de mare tonaj. “Podul de pe DJ 705A din localitatea Costeşti, care asigură accesul spre cetăţile dacice, intră de astăzi în reparaţii capitale. Construcţia ridică probleme serioase legate de siguranţa traficlui rutier, structura sa fiind afectată în proporţie de 80%. La sesizarea locuitorilor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a fost prezent duminică, 25 septembrie, la Costeşti, în zona poduluiCItește mai departe
Delegatie maghiara la Deva în vederea construirii în municipiu a unei centrale de 5 Megawaţi

O delegaţie maghiară, condusă de Morvai Ferenc, managerul companiei “Morvai Kayan Magzarorsyag” (MKM) şi consilier al preşedintelui Ungariei pe probleme de energie şi mediu, s-a aflat, timp de două zile, la Deva pentru a stabili împreună cu reprezentanţii administraţiei locale detalii în vederea construirii în municipiu a unei centrale de 5 Megawaţi care să asigure apa caldă în casele devenilor, în sistem centralizat. La întâlniri au participat, pe lângă reprezentanţi ai Primăriei Municipiului Deva, şi reprezentanţi ai CEH – Sucursala Electrocentrale Deva şi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Hunedoara. PotrivitCItește mai departe
Platforma de la Petroșani încă nu a fost preluată de autoritățile locale

Autoritățile locale de la Petroșani nu au preluat încă platforma temporară de depozitare a gunoiului menajer. Deponeul de la Bârcea nu este funcțional, platforma de la Petroșani nu a fost preluată de administrația locală, iar gunoaiele sunt transportate la Horezu. În acest sens, edilii de la Petroșani îi îndeamnă pe cetățeni să colecteze selectiv. Avem pubele colorate, fiecare pentru câte o categorie de deșeuri, însă puțini sunt cei care respectă aceste norme. “Problema gunaoielor o gestionăm prin două moduri, printr-o organizare și colectare cât mai bună de către cei careCItește mai departe
Consilierii județeni convocați la ședință. Proiecte pentru Valea Jiului

Consilierii județeni au fost convocați să participe la ședința care va avea loc în cursul acestei săptămâni. Pe ordinea de zi au fost incluse 21 de proiecte de hotărâre, iar unele vizează și Valea Jiului. astfel, unul dintre proiecte prevede asocierea dintre Consiliul Județean Hunedoara și Universitatea Petroșani pentru realizarea unui proiect de interes comun. Un alt proiect face referire la Apaserv Valea Jiului și prevede “trecerea din domeniul public al Județului Hunedoara în domeniul privat al Județului Hunedoara a unor mijloace fixe aflate în administrarea S.C. APA SERVCItește mai departe
Zona Palatului Cultural în Lupeni se transformă radical

Pentru a pune și mai mult în valoare zona în care se află clădirile istorice ale Palatului Cultural și Primăriei Lupeni, două clădiri emblematice pentru arhitectura istorică a municipiului Lupeni și pentru a reda strălucirea de odinioară vecjiului centru al localității, edilii din Lupeni și-au propus să continue programul de modernizare urbanistică din arealul palaului Cultural ”Minerul”. De altfel, reabilitarea Palatului Cultural Minerul și readucererea lui în circuitul cultural din Valea Jiului a reprezentat un proiect în care, la un moment dat, mai credeau puțini oameni. Printre aceștia se numărau însăCItește mai departe
”Let’s do it, Vulcan !” Un Vulcan cu atitudine, la mare altitudine

Municipalitatea din Vulcan a reușit să mobilizeze probabil cei mai mulți voluntari pentru acțiunea de curățenie derulată astăzi, în cadrul campaniei „LET’S DO IT ROMANIA”. Câteva sute de vulcăneni, reprezentanți ai tuturor generațiilor și claselor sociale au răspuns acestui proiect și au participat la acțiunile de ecologizare. Alături de ei s-au aflat, firesc, primarul Gheorghe Ile, viceprimaul Cristian Merișanu dar și foarte mulți consilieri locali. Pentru că, în general, municipiul Vulcan este un oraș curat, grație eforturilor depuse în acest sens, zi de zi, de administrația locală și firma deCItește mai departe
Premii pentru dascălii din Petroșani de ”Ziua Mondială a Educatorului”

Consilierii locali din municipiul Petroșani sunt invitați să aprobe, la ședința din luna septembrie, un proiect de hotărâre prin care primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi dorește să continue frumoasa tradiție a sărbătoririi cadrelor didactice din localitate, care în anul 2016 au împlinit vârsta pensionării. ”Ziua Mondială a Educatorului, sărbătorită pe 5 octombrie, este un simbol al aprecierii și respectului pe care îl datorăm dascălilor de pretutindeni. Această zi este dedicată oamenilor formatori de caractere, oamenilor care și-au dedicat viața scopului nobil de a educa noi și noi generații.Aceste persoaneCItește mai departe
Uricaniul, primul oraș din Valea Jiului care raportează succesul acțiunii ”Let`s Do It, Romania!”

Încă de la primele ore ale dimineții de sâmbătă, 24 septembrie, zeci de uricăneni din toate categoriile de vîrstă, dar în special tineri, au pornit în acțiunea de curățenie derulată în cadrul campaniei naționale ”Let`s Do It, România!”, căreia i-a subscris și municipalitatea din Uricani. Avându-i în frunte chiar pe primarul Dan Buhăescu și soția acestuia, dar și pe viceprimarul Corneliu Braia sau consilierii locali Jenica Stanci și Daniel Moraru, dar și alți funcționari publici din cadrul Primăriei, voluntarii din Uricani au pornit într-o acțiune de curățenie generală care aCItește mai departe
Petrila, un oraș mai curat

Orașul Petrila s-a alăturat campaniei naționale Let’s do it Romania. Zeci de voluntari din localitate au luat parte la marea curățenie generală. Alături de aceștia s-au aflat și edilii din localitate, care încurajează astfel de acțiuni. “Orașul Petrila s-a alăturat și anul acesta Campaniei naționale de curățenie ,,Let’s Do It, Romania!”. Un număr mare de voluntari, profesori și elevi, au participat, astăzi, la acțiunile de ecologizare din orașul nostru.Îi felicit și le mulțumesc tuturor pentru inițiativă și implicare! Mă bucur că cetățenii orașului nostru au înțeles cât de importantCItește mai departe
Orașul Uricani intră în curățenie generală !

Autoritățile locale din orașul Uricani au subscris proiectului național Let`s Do It, Romania! și invită cetățenii din localitate să se alăture proiectului de curățenie generală care se va derula, sub sloganul amintit, sâmbătă, 24 septembrie 2016, în mai multe localități din România. ”Curățenia orașului este o activitate care ne preocupă în fiecare zi. De altfel, la Uricani acționăm zi de zi în această direcție și rezultatele sunt vizibile. În același timp însă, cred că această acțiune de curățenie prin implicarea voluntară a cetățenilor este în măsură să crească spiritul civicCItește mai departe




