Politică
Ministrul Natalia Intotero le-a prezentat primarilor din România proiectul „Centenar prin Înfrățiri”

Ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a participat joi, 26 aprilie, la cea de a a XXVII-a ediţie a Adunării Generale a Asociaţiei Oraşelor din România (AOR), care are loc în perioada 25-27 aprilie a.c. la București. La reuniune au fost prezenți primari de oraşe din întreaga ţară, reprezentanți ai autorităților centrale, membri ai agenţiilor guvernamentale, parlamentari români, precum și o delegație a primarilor din Republica Moldova. Ministrul Intotero a încurajat dezvoltarea de acțiuni de înfrățire între județe din România și regiuni din țări în care se găsesc comunități româneștiCItește mai departe
Deputatul Laurențiu Nistor despre Bilanțul Guvernului Dăncilă prezentat în CEx al PSD

Guvernul a făcut bilanțul esențial al primului trimestru al anului 2018, în fața Comitetului Executiv Național. În opinia liderului PSD Hunedoara, deputatul Laurențiu Nistor, acesta este un demers responsabil, necesar, înțeles și asumat atât de membrii cabinetului, cât și de liderii coaliției PSD-ALDE, pentru evaluarea aplicării programului de guvernare. Președintele PSD Hunedoara arată că, pentru primul trimestru al acestui an, în topul primelor 10 măsuri adoptate de Guvernul condus de Viorica Dăncilă, se regăsesc: Aplicarea Legii salarizării care a dus la creșterea salariilor profesorilor cu 20% de la 1 martie;CItește mai departe
Winkler: „În relațiile cu China, UE dorește ca angajamentele să fie urmate și de fapte concrete”

Parlamentul European (PE) își dorește un avans mai rapid al negocierilor pe marginea Acordului Cuprinzător de Investiții (ACI) dintre UE și China, dar și mai multă sinceritate în dialogul bilateral, a fost mesajul pe care deputatul european Iuliu Winkler, vicepreședinte al Comisiei de Comerț Internațional (INTA) și raportor al PPE pe China, l-a transmis oficialilor chinezi prezenți luni și marți în PE. ”Relația economică și comercială dintre UE și China este una dintre cele mai importante pe plan global. Avem nevoie de mai multă sinceritate în dialogul bilateral referitor laCItește mai departe
Natalia Intotero i-a asigurat pe românii din Basarabia că promovarea, dezvoltarea și extinderea utilizării limbii române constituie principalul obiectiv asumat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni

Ministrul Românilor de Pretutindeni, Natalia Intotero se află în aceste zile la Chișinău, în cadrul unei vizite de lucru pe care o derulează în Republica Moldova. În cadrul primei zile a vizitei de lucru în Republica Moldova, ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a avut, ieri, 19 aprilie, întâlniri cu o serie de reprezentanți ai Administrației de la Chișinău, ai cultelor, dar și cu membri ai autorităților locale. Întrevederile demnitarului român au constat în discuții cu Monica Babuc, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Tineretului și Sportului, viceprim-ministrul pentru Reintegrare, CristinaCItește mai departe
Winkler: ”UE trebuie să câștige bătălia cu sărăcia și creșterea inegalității”

Cea mai mare bătălie pe care Europa trebuie să o câștige este cea cu sărăcia și creșterea enormă a disparităților și a inegalității, a fost principalul mesaj al deputatului Iuliu Winkler (UDMR, PPE) cuprins în declarația sa scrisă cu ocazia dezbaterii de la Strasbourg referitoare la viitorul Europei al cărui invitat a fost președintele Franței, Emmanuel Macron. ”Campania Dvs., d-le președinte Macron, l’Europe en marche! ne reamintește că într-adevăr, noi, europenii, suntem cu toții în marș, confruntându-ne cu mai multe bătălii, pe care am face bine să le câștigăm, dacăCItește mai departe
Comisarul Corina Crețu, ultima discuție cu țările UE înaintea prezentării propunerii de buget post-2020: Europa are nevoie de o politică de coeziune pentru toate regiunile

Miniștrii țărilor membre ale Uniunii Europene, împreună cu comisarul european pentru politică regională Corina Crețu au discutat joi viitorul politicii de coeziune în cadrul Consiliului pentru Afaceri Generale (CAG), reuniune care s-a desfășurat la Luxemburg. Această reuniune este ultima pe teme de coeziune, programată a avea loc înainte de prezentarea de către Comisia Europeană a propunerii pentru viitorul buget UE, ce va avea loc în data de 2 mai. O propunere privind politica de coeziune post-2020 va fi anunțată ulterior prezentării proiectului de buget. Discuțiile în cadrul CAG au fost axateCItește mai departe
Senatorul Cristian Resmeriță cere Ministrului Muncii precizări clare privind drepturile la pensie ale minerilor

Prin intermediul unei interpelări parlamentare adresate ministrului Muncii și Justiției Sociale, senatorul PSD de Hunedoara Cristian Resmeriță atrage atenția asupra situației cel puțin hilare în care se regăsesc câteva mii de pensionari, în mod special din Valea Jiului, care, deși au lucrat în condiții grele de muncă, în grupele I și II, au avut surpriza, după recalcularea pensiilor potrivit Legii 192/2015, care ar fi trebuit să le mărească considerabil valoarea pensiilor, că s-au trezit cu noi decizii în care le-au… scăzut sumele cuvenite la pensie. Senatorul Cristian Resmeriță arată că,CItește mai departe
Dreapta naționalistă din județul Hunedoara, liberă la alianțe politice, cu excepția UDMR

În cadrul unei ntâlniri comune a liderilor PRM din județul Hunedoara cu liderii Noii Drepte s-au conturat perspective de colaborare între cele două partide, în perioada următoare. În cadrul conferinței de presă comune susținite de președintele PRM Hunedoara, Emanoel Andronache și liderul național al Noii Drepte, av. Tudor Ionescu, acesta din urmă a declarat că-și dorește ca alianța pre-electorală semnată la Deva între PRM, PRU și Noua Dreaptă, să se transforme într-o alianță electorală, iar candidații acestia să participe, la următoarele alegeri locale, pe lste comune. La rândul său, liderulCItește mai departe
Iuliu Winkler își continuă activitatea în fruntea Organizației Județene Hunedoara a UDMR

Europarlamentarul Iuliu Winkler a fost reconfirmat pentru un nou mandat de doi ani în funcția de președinte al Organizației Județene Hunedoara a UDMR în cadrul Conferinței de alegeri care s-a desfășurat, sâmbătă, organizată în aula Liceului Teoretic „Téglás Gábor” din Deva. Iuliu Winkler s-a prezentat în fața delegaților la Conferința de alegeri cu un program în 12 puncte, cel mai important dintre acestea referindu-se la continuarea procesului de consolidare al comunității maghiare din județul Hunedoara. ”Primul nostru punct se referă la consolidarea comunității. Trebuie să păstrăm solidaritatea din cadrul comunității noastre,CItește mai departe
PRM Hunedoara sărbătorește Centenarul Unirii Basarabiei cu România, la Chișinău

Filiala judeţeană Hunedoara a Partidului România Mare (PRM) va fi prezentă la Chişinău, pe 25 martie, pentru a lua parte la manifestările dedicate împlinirii a o sută de ani de la unirea Basarabiei cu România, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele organizației, Mircea Mincea. „Dorim să fim prezenţi la Chişinău pentru că niciunde altundeva nu putem sărbători mai bine centenarul unirii Basarabiei cu patria mamă, decât acolo. (…) S-au făcut nişte paşi greşiţi la începutul anilor 90. Cred că este anormal ca în prezent să existe două ţăriCItește mai departe
Cum a devenit și cum poate rămâne Hunedoara, puternică în PSD ?

Într-o țară în care scena politică este mai mult decât divizată și în care încrederea românilor în actorii politici – indiferent de culoarea sau doctrina pe care o reprezintă – este la cote de atenție (ca să nu spunem de avarie!), cel mai mare partid politic din România contemporană relansează, după Congresul extraordinar de la București din 10 martie 2018, un proiect de țară menit, la nivel declarativ, să reunească România, la 100 de ani de la Marea Unire din 1918. În mod categoric, noile direcții politice trasate pentru următoriiCItește mai departe
PSD și-a ales la Congresul din 10 martie o nouă formulă de conducere

Propunerile privind noua structură de conducere a PSD făcute de Liviu Dragnea, președintele partidului, au întrunit cea mai mare parte a votului delegaților care au fost prezenți la Congresul PSD din 10 martie de la București. Acesta a obținut, la rândul său, prin intermediul unui ”vot” informal, constituit din aplauzele participanților reconfirmarea în funcția de președinte al PSD. La lucrări au fost prezenţi peste 4.000 de delegaţi. Premierul Viorica Dăncilă a devenit, în urma votului de sâmbătă, și preşedinte executiv al PSD, aceasta fiind votată de 2.880 de delegaţi. Pentru aceeaşi funcţie,CItește mai departe
MESAJUL TRANSMIS TINERILOR SOCIAL DEMOCRAŢI DE CĂTRE PREŞEDINTELE ORGANIZAŢIEI JUDEŢENE HUNEDOARA A PSD LA CONFERINŢA JUDEŢEANĂ A PSD HUNEDOARA

Dragi tineri ai Organizației Județene PSD Hunedoara, Suntem în anul Centenarului, un an în care România sărbătorește 100 de ani de existență. În același timp, ne pregătim, pentru prima dată să preluăm Președinția rotativă a Uniunii Europene. În acest context, așa cum le-am spus și tinerilor din Organizația Municipală Deva, săptămâna trecută, voi puteți fi liderii de mâine. Este prea multă divizare în țara noastră. Și poate că în acest an special, cel al Centenatului, ar trebui să ne gândim mai mult la lucrurile care ne apropie decât la celeCItește mai departe
Măsuri concrete de sprijin pentru Valea Jiului, adoptate de Guvern și de Comisia Europeană

Guvernul a aprobat, în ședința din 1 martie, proiectul privind aprobarea acordării ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului – S.A. Petroşani, pentru anul 2018. Ajutorul de stat este în valoare de 68.260 milioane de lei, fiind suportat integral de la bugetul de stat. Informația a fost salutată și de președintele Organizației județene a PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor. ”Valea Jiului se află într-o situație delicată, dar așa cum reiese și din decizia de astăzi a Executivului, această zonă este,CItește mai departe
Deputatul Laurențiu Nistor despre măsurile care îi așteaptă pe fermieri din 2018

Deputatul PSD de Hunedoara, Laurențiu Nistor informează că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va avea în derulare, pentru acest an, proiecte în valoare de peste 2,6 miliarde de euro, destinate dezvoltării rurale, dar și continuarea programelor de ajutor de minimis în valoare totală de 36 milioane de lei. Acesta spune că fondurile destinate dezvoltării rurale pot fi accesate din 1 martie, orice fermier îndreptățit fiind așteptat să depună la APIA documentația necesară. Între elementele de noutate, Ministerul Agriculturii anunță includerea posibilității de a cumula, pe aceeași suprafață, plățile compensatorii acordateCItește mai departe
Soluții pentru stoparea plecării tinerilor din țară și integrarea acestora pe piața muncii din România

România este pe locul al treilea, în regiune, după dificultatea de a găsi forță calificată de muncă. În consecință, pentru anul școlar 2017-2018 au fost adoptate o serie de măsuri care au venit în sprijinul procesului educațional, din dorința adaptării la o piață de muncă în schimbare. Potrivit deputatului hunedorean Natalia Intotero, ministrul Românilor de Pretutindeni, în acest sens au fost înființate 106 clase de învăţământ dual, fiind introduse disciplinele ”educație tehnologică” și ”educație economică” în noile programe școlare. ”Măsurile în această direcție continuă. Astfel, săptămâna trecută, Rovana Plumb, ministrulCItește mai departe
Europarlamentarul Iuliu Winkler apreciază că politica de coeziune nu trebuie să devină o simplă asistare a regiunilor mai puțin dezvoltate

Politica de coeziune nu trebuie să devină o simplă politică de asistare a regiunilor mai puțin dezvoltate, aceasta însemnând că Uniunea Europeană renunță la principiul solidarității, susține deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE). ”Cea mai importantă dezbatere din Parlamentul European care se va desfășura în următoarele luni și care va avea un impact semnificativ asupra tuturor statelor membre este cea cu privire la bugetul UE după anul 2020. Cel mai important capitol bugetar pentru statele din Europa Centrală și de Est, implicit și pentru România, este cel al Politicii deCItește mai departe
Natalia Intotero: ”Accesarea fondurilor europene este o prioritate pentru noul Guvern”

Comisia Europeană a publicat, miercuri, un nou ghid destinat să ajute oficialităţile naţionale, regionale şi locale în organizarea procedurilor de licitaţie eficiente şi transparente pentru proiectele finanţate de Uniunea Europeană. Noul ghid, ce va fi disponibil în toate limbile, explică întregul proces de licitaţie, de la pregătirea şi publicarea anunţului, până la selectarea şi evaluarea ofertelor şi implementarea contactului. Ministrul Românilor de Pretutindeni, Natalia Intotero apreciază că deschiderea și preocuparea Comisiei către o mai bună rată de absorbție a fondurilor europene sunt în acord și cu preocupările Guvernului României. AceastaCItește mai departe
Patrimoniul cultural maghiar din județul Hunedoara, inventariat de UDMR

Realizarea și editarea de către Organizația Județeană Hunedoara a UDMR a unui catalog al patrimoniului cultural maghiar din județ se va desfășura sub egida Anului European al Patrimoniului Cultural, a anunțat deputatul european Iuliu Winkler, luni, la Deva, într-o conferință de presă. ”În Biroul Permanent al UDMR Hunedoara vom decide, mâine, programul de activitate pentru acest an. Am propus ca 2018 să-l dedicăm în Hunedoara Anului European al Patrimoniului Cultural și vom încerca să umplem această decizie cu conținut, să generăm acțiuni culturale deosebite”, a declarat europarlamentarul Iuliu Winkler, liderulCItește mai departe
Ce au discutat astăzi la Guvern, premierul Viorica Dăncilă și ambasadorul SUA, Hans Klemm

Prim-ministrul Guvernului României, Viorica Dăncilă, l-a primit astăzi, 12 februarie 2018, pe ambasadorul Statelor Unite la București, E. S. domnul Hans Klemm, în vizită de prezentare. Cu ocazia întrevederii, premierul român și ambasadorul SUA au făcut o scurtă trecere în revistă a Parteneriatului Strategic dintre țara noastră și Statele Unite, remarcând dinamica deosebit de pozitivă a acestuia în anul care s-a încheiat și perspectivele de dezvoltare în continuare ale acestuia. Prim-ministrul Viorica Dăncilă a exprimat angajamentul ferm al întregului Executiv, cât și al său personal, pentru extinderea și aprofundarea înCItește mai departe
PSD Hunedoara despre noul Guvern și soluțiile pentru județul Hunedoara

Termocentrala Mintia, termocentrala Paroșeni, un proiect pilot pe fonduri europene pentru Valea Jiului, dar și Cetățile dacice din Munții Orăștiei sunt câteva dintre obiectivele din județul Hunedoara aflate pe lista noului Guvern, se arată într-un comunicat al Organizației județene PSD Hunedoara, primit la redacție. Social-democrații apreciază că Premierul Viorica Dăncilă va continua programul de guvernare asumat de Partidul Social Democrat la alegerile din 2016. ”De curând, comisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu, a declarat, în cadrul vizitei în România, că sunt regiuni din țară care şi-au pierdut sau riscăCItește mai departe
Cetățenii europeni vor putea face cumpărături online mai ușor în orice stat UE

Cetățenii europeni vor putea face cumpărături online mai ușor în orice stat membru al Uniunii Europene (UE). Asta deoarece Parlamentul European va interzice orice formă de blocare nejustificată bazată pe naționalitate, domiciliul sau sediul clienților în UE. ”Clienții online dintr-un alt stat UE vor fi tratați de comercianți precum clienții locali, adică vor beneficia de aceleași prețuri sau condiții de vânzare precum cumpărătorii din statul respectiv, fără să fie blocați sau redirecționați automat către o altă pagină din cauza naționalității, locului de rezidență sau a zonei unde se află temporar.CItește mai departe
Iuliu Winkler: ”Continuă discriminarea minorităților naționale prin geo-blocare”

Regulamentul UE care abordează geo-blocarea și alte forme de discriminare bazate pe cetățenia, naționalitatea, domiciliul sau sediul clienților, din păcate, nu rezolvă accesul nediscriminatoriu pe piața unică la serviciile audio-vizuale, cetățenii europeni aparținând minorităților naționale sau lingvistice rămânând cei mai afectați, susține deputatul european Iuliu Winkler. ”Punând în aplicare în mod eficient piața unică, nu numai pentru bunuri, ci și pentru servicii, comerț digital, capital și energie, putem crea 4 milioane de noi locuri de muncă pentru cetățenii noștri, adăugând în același timp aproximativ 1,5 miliarde de euro economiei UE.CItește mai departe
Primarul din Vulcan salută interesul comisarului european Corina Crețu pentru Valea Jiului

Declarațiile publice ale comisarului european Corina Crețu, cu privire la intenția Comisiei Europene de a finanța un program-pilot destinat regiunilor miniere aflate în restructurare este salutat și de către reprezentanții administrațiilor locale din regiunea Văii Jiului. Prima reacție în acest sens vine de la primarul municipiului Vulcan, ing. Gheorghe Ile. ”Salut modul de abordare consecvent al doamnei comisar european Corina Crețu, care după întâlnirea domniei-sale cu doamna prim-ministru Viorica Dăncilă a precizat în fața presei încă o dată, disponibilitatea Comisiei Europene de alocare de fonduri pentru redresarea economică șiCItește mai departe
Guvernul României și Comisia Europeană, parteneri într-un program-pilot pentru susținerea Văii Jiului

Întâlnirea de ieri dintre noul Prim Ministru al Guvernului României, Viorica Dăncilă și comisarul european pentru Dezvoltare, Corina Crețu a avut pe agenda discuțiilor și un capitol distinct care vizează elaborarea și implementarea unui priuect-pilot pentru susținerea regiunilor miniere, proiect în care este cuprinsă și Valea Jiului. Viorica Dăncilă i-a mulţumit Corinei Creţu pentru angajamentul luat privind susţinerea regiunilor miniere, menţionând că pentru autorităţile române este „o prioritate” ca Valea Jiului să fie inclusă în acest program. „Vă mulţumesc pentru informarea şi angajamentul şi susţinerea dumneavoastră legată de platforma pentruCItește mai departe
Natalia Intotero: ”Voi face tot ce pot pentru ca românii să se simtă acasă, oriunde s-ar afla”

Ministerul Românilor de Pretutindeni este condus, începând de astăzi, de către deputatul hunedorean Natalia Intotero. Aceasta face parte din Cabinetul Dăncilă, învestit oficial în funcție prin votul majorității Parlamentului și prin decretul semnat de Președintele Klaus Iohannis. Imediat după depunerea jurământului în fața Președintelui României, Natalia Intotero a inserat pe o rețea de socializare primele sale declarații în calitate de ministru. ”Am depus jurământul pentru funcția de ministru al Românilor de Pretutindeni la Palatul Cotroceni. Este un mandat care mă onorează și mă obligă, deopotrivă, pentru că fiecare român esteCItește mai departe
Guvernul Dăncilă a fost învestit în Parlament cu 282 de voturi

Noul Guvern al României, condus de premierul Viorica Dăncilă (prima femeie aflată la conducerea unui Guvern din istoria României) a fost învestit astăzi în Parlament, cu 282 de voturi ”pentru” din totalul voturilor exprimate, ceea ce ce reprezintă mai mult de două treimi din numărul total al celor 419 parlamentari care și-au exercitat astăzi dreptul de vot. Voturile obținute de Guvernul Dăncilă sunt mai multe decât cele obținute, cu 7 luni în urmă de Guvernul Mihai Tudose, care a obținut 275 de voturi la investitură. Împotriva acordării încrederii Guvernului șiCItește mai departe
Prioritățile Nataliei Intotero la Ministerul Românilor de Pretutindeni

Natalia Intotero, propusă ministru pentru Românii de Pretutindeni, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului. S-au înregistrat 15 voturi „pentru”, 10 „împotrivă” şi două abţineri. Natalia Intotero a spus, la audieri, că printre priorităţile sale se numără crearea unui Muzeu al Românilor de Pretutindeni, dar şi sprijinirea programelor legate de Centenarul Marii Uniri. „După cum ştim cu toţii, sunt aproximativ 10 milioane de români care trăiesc în afara graniţelor ţării noastre, conform strategiei pentru Românii de Pretutindeni. Ce putem face şi stă în puterea noastrăCItește mai departe
Un deputat hunedorean în Guvernul Dăncilă. Lista completă a Guvernului.

Prim ministrul desemnat Viorica Dăncilă a anunțat astăzi componența Cabinetului său, care urmează să fie validat în Parlament în cursul săptămânii viitoare. Printre membrii Cabinetului său, unul din fotoliile ministeriale revine deputatului Hunedorean PSD, Natalia Elena Intotero. Aceasta va conduce Ministerul Românilor de Pretutindeni, ca urmare a votului primit din partea CEx al PSD la propunerea înaintată de Organizația județeană PSD Hunedoara. Natalia Elena Intotero este parlamentar, membru al Camerei Deputaților, unde ocupă și funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru politică externă și de membru în Comisia permanentă comună a Camerei DeputaţilorCItește mai departe
Europarlamentarul Iuliu Winkler apreciază că activitatea de comerț trebuie pusă în slujba dezvoltării durabile

Uniunea Europeană (UE) trebuie să depună eforturi susținute pentru aplicarea eficientă a clauzelor referitoare la dezvoltarea durabilă incluse în acordurile comerciale de liber schimb, a declarat deputatul european Iuliu Winkler, marți seara, în plenul Parlamentului European (PE) reunit la Strasbourg. Deputatul european al UDMR, vicepreședinte al Comisiei de Comerț Internațional (INTA) a PE, a prezentat punctul de vedere al Grupului Partidului Popular European (PPE) în cadrul dezbaterii prilejuite de întrebarea cu solicitare de răspuns oral adresată Comisiei Europene legată de prevederile referitoare la comerț și dezvoltare durabilă din acordurile comercialeCItește mai departe
Klaus Iohannis acceptă nominalizarea PSD pentru funcția de Prim Ministru: Viorica Dăncilă

Președintele României, Klaus Iohannis a decis astăzi, în urma consultărilor cu partidele politice parlamentare, dar și după ce a lecturat, preț de două zile, mesajele primite de la cetățeni (inclusiv pe rețelele de socializare) să accepte propunerea PSD-ALDE pentru funcția de Prim Ministru. Astfel, Viorica Dăncilă a fost desemnată Prim Ministru. În decizia sa, Președintele Klaus Iohannis a anunțat că a ținut cont de prevederile Constituției și de realitatea politică a momentului, după ce a realizat că aritmetic, PSD-ul dispune de majoritatea parlamentară necesară pentru a forma un nou CabinetCItește mai departe
PSD Hunedoara salută decizia nominalizării Vioricăi Dăncilă pentru funcția de premier

Prin intermediul unei declarații comune, liderii PSD Hunedoara salută decizia Comitetului Executiv Național privind desemnarea Vioricăi Dăncilă pentru funcția de premier al României, cu atât mai mult cu cât aceasta este prima femeie prim-ministru a țării noastre. ”În ambele sale mandate de europarlamentar, Viorica Dăncilă a pus mereu pe primul loc prioritățile țării. Este un coleg loial, un bun profesionist și cel mai important – Viorica Dăncilă este un om bun. Va avea o misiune grea, dar Organizația Județeană a PSD Hunedoara îi va acorda tot sprijinul”, spune deputatulCItește mai departe
Cine este Viorica Dăncilă, propunerea PSD pentru funcţia de premier ?

Europarlamentarul Viorica Dăncilă a fost propusă, la 16 ianuarie 2018, de către Partidul Social Democrat, pentru funcţia de premier. Europarlamentarul Viorica Dăncilă s-a născut la 16 decembrie 1963, la Roşiorii de Vede, în judeţul Teleorman, conform https://www.europarl.europa.eu/. A absolvit Facultatea Forajul Sondelor şi Exploatarea Zăcămintelor de Hidrocarburi, din cadrul Institutului de Petrol şi Gaze Ploieşti, în 1988. În 2006, a obţinut masterul ”Spaţiul Public European”, în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti. Este specializată în programarea şi managementul proiectelor, bazele economiei petroliere şi luarea deciziilor, expertCItește mai departe
Mihai Fifor a fost desemnat premier interimar

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi că l-a desemnat pe Mihai Fifor, actualul ministru al Apărării, să exercite interimar funcţia de prim-ministru al României, în urma demisiei lui Mihai Tudose. „Premierul Tudose mi-a înaintat demisia şi am acceptat-o. (…) După demisia premierului Tudose, l-am desemnat pe ministrul Fifor ca interimar la conducerea Guvernului, iar pentru a avea o procedură cât se poate de rapidă şi cât ţine de mine am decis să convoc consultări cu partidele parlamentare pentru mâine (n.r. – miercuri). Voi trimite chiar acum invitaţiile de participare laCItește mai departe
România fără premier. Mihai Tudose a demisionat de la conducerea Guvernului

După ce a pierdut sprijinul politic al PSD, Primul Ministru Mihai Tudose a anunțat luni seara că va demisiona de la conducerea Guvernului. Știrea a fost confirmată și de președintele PSD, Liviu Dragnea, la finalul CEx al PSD de luni seara. El a arătat că discuţia de luni a fost una „lungă, serioasă, cu foarte multe lucruri spuse, profundă chiar, în care s-a discutat foarte deschis, nu contondent, dar foarte deschis”, iar în final s-a supus la vot propunerea ca primul ministru să demisioneze. „O hotărâre adoptată cu 60 de voturiCItește mai departe
Deputatul Natalia Intotero și primarul Gheorghe Ile, donatori de sânge la Spitalul din Vulcan

Prezentă astăzi la Vulcan, la invitația Organizației locale a PSD pentru o întâlnire cu membri echipei politice a social-democraților din municipiul Vulcan, deputatul hunedorean Natalia Intotero a ținut să facă parte din rândul voluntarilor care derulează, în aceste zile, o campanie de conștientizare a populației cu privire la importanța donării de sânge. În acest scop, deputatul Natalia Intotero, împreună cu primarul municipiului Vulcan Gheorghe Ile – președintele PSD Vulcan, cu viceprimarul Cristian Merișanu – președinte executiv al PSD Vulca, dar și cu alți membri ai social-democraților vulcăneni, au fost prezențiCItește mai departe
Programe pentru dezvoltarea de afaceri

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat susține că anul acesta sunt disponibile mai multe programe de finanțare pentru viitorii antreprenori. Astfel, cei care vor să pornească o afacere au la dispoziție mai multe variante. “Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat aplică strategia și programul de guvernare în domeniile întreprinderilor mici și mijlocii, mediului de afaceri, comerțului, antreprenoriatului și investițiilot străine, în concordanță cu cerințele economiei de piață și pentru stimularea inițiativei operatorilor economici. În acest sens, în acest an, pentru sprijinirea antreprenorilor au fost bugetate următoareleCItește mai departe
Deputatul Natalia Intotero despre Programele Ministerului Educației

Deputatul hunedorean Natalia Intotero (PSD) informează că pentru anul școlar 2017-2018 au fost adoptate o serie de măsuri care au venit în sprijinul procesului educațional. Astfel, Natalia Intotero arată că au fost înființate 106 clase de învăţământ dual; au fost finalizate 46 de grădiniţe și 24 de școli; au fost introduse disciplinele ”educație tehnologică” și ”educație economică” în noile programe școlare; în cadrul programului ”Școala pentru toți” au fost acceptate spre finanțare 62 de proiecte în valoare totală de 82 de milioane de euro; în alte 100 de școli s-aCItește mai departe
Alături de semenii noștri!

Este criză de sânge la centrele de transfuzie din țară. Potrivit unor statistici, cererea de sânge este de trei ori mai mare decât cantitatea care poate fi oferită. În acest sens, deputatul PSD, Natalia Intotero vrea să afle de la ministrul Sănătății ce campanii sunt în desfășurare pentru conștientizarea importanței donării de sânge. “Prin intermediul unui comunicat de presă, Administrația Spitalelor șI Serviciilor Medicale București atrăgea atenția că, numai în capitală, de exemplu, nevoia de sânge pentru spital este încă foarte mare. Aici sunt 60 de spitale de stat șiCItește mai departe
Viorel Sălan: “Apreciez majorările financiare alocate pentru bugetele structurilor de apărare, siguranţa şi ordine publică”

Senatorul PSD, Viorel Sălan a avut o declarație politică, pe marginea bugetului de stat pentru anul 2018. Senatorul susține că majorările financiare alocate pentru bugetele structurilor de apărare, siguranţa şi ordine publică sunt de bun augur, în contextul internațional. “În declaraţia politică susţinută azi, în plenul Senatului, şi intitulată „BUGETUL DE STAT PE 2018 – UN EXERCIŢIU FINANCIAR PENTRU PROGRESUL ROMÂNIEI”, am doritsă subliniez două aspecte pe care le consider foarte importante. Mai întâi, în proiectul de buget prezentat de guvern a fost inclus tot pachetul de măsuri sociale asumatCItește mai departe
Indicatoare rutiere spre obiectivele turistice

Deputatul PSD, Ilie Toma, îi solicită sprijinul ministrului Transporturilor. Deputatul vrea montarea de indicatoare rutiere spre cele mai importante obiective turistice din județ. “Vă informez că Municipiul Hunedoara reprezentat prin Castelul Corvinilor, monument istoric de patrimoniu național și UNESCO, monument arhitectural stil gotic de o frumusețe extraordinară, inclus în lista primelor 10 castele istorice din lume și care are o importanță națională deosebită, este vizitat de aproximativ 400.000 de turiști anual, număr în creștere de la un an la altul, municipiul Deva reprezentat prin Cetatea Dacică, un loc foarte încărcatCItește mai departe
Sprijin pentru mediul de afaceri?

Cum pot fi susținuți antreprenorii români în ceea ce privește internaționalizarea lor? La această întrebare vrea să afle răspuns deputatul PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor, care îi solicită ministrului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ilan Laufer, lămuriri. “În cadrul programeor aflate în derulare prin Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, numărul estiamt de beneficiari pentru anul 2017 este de 16.000, față de cei 990 de beneficiari din anul 2016. Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat și-a stabilit, în termeni clari, dezvoltarea unui model nou deCItește mai departe
Criză pe piaţa muncii din România

Deputatul PSD Hunedoara, Natalia Intotero strage atenţia asupra unei probleme cu care se confruntă angajatorii din România. România se confruntă cu probleme în ceea ce privește forța de muncă calificată. școlile de meserii au fost desființate, iar oferta școlilor profesionale nu corespunde întocmai cu cerințele de pe piața muncii. Angajatorii își găsesc cu greu oameni calificați în anumite domenii. România ocupă locul al treilea, în regiune, după dificultatea de a găsi forță calificată de muncă. “Cazul României nu este singular în această zonă a Europei, noi fiind pe locul alCItește mai departe
Winkler: Beneficiile tratatelor comerciale trebuie să se distribuie mai echitabil între statele membre și regiunile UE

Chestiunea distribuirii inegale a beneficiilor comerțului internațional în statele și regiunile UE și problema informării eficiente a sectorului IMM cu privire la oportunitățile create de tratatele de liber schimb au fost două dintre subiectele abordate de deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) în cadrul conferinței dedicate ”Zilei Politicii Europene de Comerț” organizată, marți, la Bruxelles, de Comisia Europeană. ”Când analizăm realizarea interesului european în cadrul tratatelor comerciale, putem constata o imagine pozitivă. Însă, când facem o analiză în profil teritorial al impactului acestora, vedem o distribuire inegală din punct de vedereCItește mai departe
Ce lucrări de infrastructură vor avea loc în 2018?

Anul 2018 ar putea aduce noi lucrări în infrastructura rutieră, dar și feroviară. Încă nu se cunosc oficial direcțiile de acțiune ale Ministerului Transporturilor, de aceea, deputatul PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor îi cere ministrului Felix Stroe detalii în acest sens. “Domnule ministru, ce obiective noi de infrastructură vor fi demarate, pe parcursul anului viitor, respectiv ce studii de fezabilitate, licitații, pentru lucrări autostrăzi/centuri ocolitoare, reabilitare de drumuri naționale aveți în pregătire pentru anul 2018?”, arată deputatul PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor, în interpelarea adresată ministrului Transporturilor, Felix Stroe. Oficialii de laCItește mai departe
Natalia Intotero, în Georgia

Deputatul PSD Hunedoara, Natalia Intotero se află în Georgia la Tblisi, unde are loc conferința parlamentară internațională – UE și Partenerii – „Embracing Diversity for Stronger Unity”, organizată de Comisia pentru integrare europeană din cadrul Parlamentului Georgiei. Evenimentul reunește parlamentari din parlamentele statelor membre ale Uniunii Europene, membri ai statelor candidate, membri ai țărilor Parteneriatului estic, reprezentanți ai statelor membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb, membri ai Parlamentului European, precum și lideri importanți ai societății civile. „Reuniunea include sesiuni de dezbateri cu următoarele teme: Integrarea în UE – OCItește mai departe
Natalia Intotero îngrijorată de copiii lăsați fără părinți

Zeci de mii de copii cresc departe de părinți. Adulții au plecat în străinătate în căutarea unui trai mai bun, însă o stabilitate financiară vine cu sacrificii. Copiii cresc departe de părinți. Potrivit deputaului PSD, Natalia Intotero, în România circa 85.000 de copii sunt despărțiți de părinții lor. “Conform statisticilor oficiale, peste 85.000 de copii din România au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate. Mai mult, patru din zece dintre aceștia sunt complet lipsiți de grija părintească, având ambii părinți plecați peste hotare sau provenind din familiiCItește mai departe
Birocrație excesivă pentru atragerea fondurilor europene

Deputatul PSD, Laurențiu Nistor, vrea să știe care este modalitatea de lucru pentru debirocratizare în ceea ce privește atragerea fondurilor europene. Acesta o citează pe Corina Crețu, comisar European, care a subliniat că România se confruntă cu o birocratizare excesivă. “În luna septembrie, comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu a declarat că România are o birocrație excesivă în accesarea de fonduri europene, cu proiecte pentru care trebuie completate câte 5000 de pagini și cu reglementări suplimentare față de cele cerute de instituțiile europene. De curând, în cadrul întâlnirii anualeCItește mai departe


