Samsarii şi vânzătorii de maşini, mutaţi în târg

În Valea Jiului nu există nici un loc special amenajat pentru vânzarea autoturismelor, iar municipalitatea Petroşani se gândeşte să organizeze odată cu târgul săptămânal de la stadion şi o piaţă auto.

3746

Târgul de autoturisme ar urma să funcţioneze, duminica, în incinta stadionului Jiul Petroşani. Edilii spun că este doar o intenţie, însă este serios analizată. Aceştia trebuie să stabilească dacă perimetrul pe care ar urma să ajungă vânzătorii de maşini este liber de sarcini sau nu. Chiar dacă baza sportivă a revenit în subordinea municipalităţii, mai există bunuri imobile ce au aparţinut lui Alin Simota, cel care a administrat clubul de fotbal şi baza, pe care a fost pus sechestru asigurător. „Nu avem un târg auto şi în parcări sau pe străzi vedem multe autoturisme scoase la vânzare. Proprietarii lor riscă să primească amenzi şi cred că ar fi binevenit un loc unde să-şi poată vinde maşinile. Trebuie să vedem dacă va fi posibil amenajarea unui segment în care să se vândă autoturismele second-hand în cadrul târgului de duminică”, a declarat, Sorin Creţu, şeful Administraţiei Pieţelor Petroşani în cadrul căreia funcţionează şi târgul săptămânal de la Stadionul Jiul.

[slideshow_deploy id=’19869′]