Alin Simota divorţează şi de a doua soţie

simota.casatorieTrei ani a ţinut cea de a doua căsnicie a lui Alin Simota, de fapt la fel ca şi prima. Judecat în mai multe dosare penale, omul de afaceri a convenit să divorţeze de Mirela, soţia sa cu care şi-a unit destinele în luna mai 2011.

Cauza se află pe rolul Judecătoriei Petroşani şi este un divorţ convenit de ambele părţi. Este posibil ca tocmai problemele pe care le are cu legea să pună capăt acestei căsnicii, astfel încât scandalurile să nu îi afecteze soţia  şi copiii săi. Dosarul care are ca obiect „divorţul prin acord” a fost înregistrat zilele trecute şi are ca prim termen de judecată data de 12  ianuarie 2015.Conform Codului Civil, divorţul prin acordul soţilor poate fi pronunţat de către instanţa judecătorească indiferent de durata căsătoriei şi indiferent dacă există sau nu copii minori rezultaţi din căsătorie.  La soluţionarea cererilor accesorii divorţului, referitoare la încredinţarea copiilor minori, obligaţia de intreţinere şi folosire a locuinţei, instanţa va ţine seama şi de interesele minorilor. Cererea de divorţ prin acord se depune de soţi împreună sau de unul dintre soţi, celalalt acceptînd această cerere. În acest caz, instanţa nu va stabili nici un fel de culpă a vreunuia dintre soţi la desfacerea căsătoriei.

Omul de afaceri Alin Simota s-a căsătorit cu Mirela Maria la jumătatea lunii mai 2011, în aceeaşi zi în care şi-a botezat şi primul copil rezultat din această poveste de dragoste (n.r. în total cei doi soţi au doi copii). Slujba a fost oficiată de Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, iar la petrecere au fost  aproximativ 400 de invitaţi, printre care politicieni de la nivel local şi judeţean, precum şi oameni de afaceri.

Trei ani şi prima căsnicie

 Alin Simota nu este la primul divorţ, cu aproximativ 8 ani în urmă separându-se şi de prima soţie. În 2003, Simota se căsătorea cu Mirela Simina Pintican, iar din căsnicia lor au rezultat doi copii. Mariajul  s-a finalizat, însă, după aproximativ trei ani în sala de judecată, acolo unde, cei doi foşti soţi şi-au disputat neînţelegerile legate de stabilirea pensiei alimentare, dar şi a programului de vizitare a celor doi copii. Fosta soţie a miliardarului şi-a refăcut viaţa alături de fostul bodyguard al omului de afaceri, Cristian Litera. În timp ce Mirela Litera a susţinut că „este strâns la pungă” şi că a vrut să reducă suma plătită drept pensie alimentară, Alin Simota i-a acuzat pe cei doi că l-au împiedicat ani de zile să îşi viziteze copiii.

La ora actuală, Alin Simota se află în arest preventiv fiind judecat în mai multe dosare penale, cel mai „greu” dintre ele fiind pentru acuzaţia de coordonare a unei grupări specializate în infracţiuni comise cu violenţă.