Haralambie Vochiţoiu

 
 

Haralambie Vochițoiu a fost demis de la conducerea PMP Hunedoara

Fostul senator Haralambie Vochițoiu a fost demis astăzi de la conducerea Organizației PMP Hunedoara, alături de alți 19 lideri de filiale teritoriale ale Partidului Mișcarea Populară. Decizia a fost luată în Colegiul național al PMP care a avut loc astăzi la București, chiar la propunerea peședintelui acestui partid, Traian Băsescu. „Au fost schimbaţi 19 preşedinţi de organizaţii şi numiţi preşedinţi interimari, totul funcţie de rezultatul de la alegerile parlamentare. Având în vedere că partidul a fost nou, e un partid care a participat prima dată la alegeri legislative, pragul de menţinereCItește mai departe


Toți membrii PMP Petrila au demisionat

Toată organizația PMP de la Petrila și-a dat demisia. 170 de persoane au ales să plece, pe fondul unor nemulțumiri. Cei de la Petrila sunt nemulțumiți de faptul că au aflat din presă despre candidaturile depuse la formațiunea politică. „În calitate de președinte al Organizației Locale a PMP Petrila și Președinte al Organizației de Tineret PMP Hunedoara, vă aduc la cunoștință că, din cauza problemelor diverse, cum ar fi neconvocarea la ședințele CEJ, a informațiilor vehiculate despre posibili candidați la alegerile parlamentare, pe care le aflăm din presă, dar șiCItește mai departe


Declarația senatorului Vochiţoiu criticată de șeful Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării

Asztalos Csaba critică declaraţiile parlamentarului din Valea Jiului și spune că reflectă o atitudine de Ev Mediu. Haralambie Vochițoiu a avut o atitudine tranșantă cu privire la căsătoria între persoanele de același sex. Senatorul a comentat pe lângă iniţiativa cetăţenească de revizuire a legii fundamentale, explicând motivul pentru a semnat și este de acord cu ea. ”Cred că în România e un lucru bine-venit să stipulăm foarte clar că căsătoria este între o femeie şi un bărbat. Cred că cei care au alte orientări sexuale ar trebui să fie mulţumiţiCItește mai departe


Haralambie Vochițoiu, la un pas de a-și pierde grupul din Senat!

”Constatăm că numărul senatorilor membri ai unui grup parlamentar rezultat în alegeri este sub 7, situaţie în care vă supun atenţiei şi votului, urmând să constataţi că grupul UNPR nu mai are numărul de voturi necesar”, este anunțul făcut luni  preşedintele de şedinţă loan Chelaru în plenul Senatului. Senatorii UNPR își dau demisie după demisie și sunt surse politice care vorbesc despre plecarea a nu mai puțin de 9 senatori, ceea ce lasă UNPR în imposibilitatea funcționării legale ca și grup parlamentar în Senat. Liderul senatorilor UNPR, Haralambie Vochiţoiu, susține,CItește mai departe


Onoare „nereperată”. Haralambie Vochițoiu nu a scăpat nici în instanță de „hoț de apă”

Senatorul UNPR („mascat” mai nou în Alianța pentru Hunedoara) nu a reușit să scape nici în instanță de titulatura de „hoț de apă”.  A pierdut procesul intentat directorului SC ApaServ Valea Jiului SA, Costel Avram, și mai trebuie să-i și plătească acestuia 2000 de lei cu titlul de chletuieli de judecată.   Judecătoria Petroşani a respins acțiunea formulată de Haralambie Vochițoiu împotriva lui Costel Avram, în procesul care se judecă încă din 2014. Mai mult, l-a obligat pe Vochițoiu să achite 2.000 de lei către directorul ApaServ Valea Jiului, cuCItește mai departe


Alianţa pentru Hunedoara şi-a lansat candidaţii pentru alegerile locale

Alianţa Pentru Hunedoara şi-a lansat, candidaţii pentru alegerile locale din vara acestui an. Lansarea acestora a avut loc la Teatrul Dramatic ID Sîrbu din Petroşani în prezenţa preşedintelui UNPR, Valeriu Streiu. La eveniment al luat parte şi alţi deptaţi şi senatori ai formaţiunii politice. Haralambie Vochiţoiu, preşedintele UNPR Hunedoara susţine că Alianţa pentru Hunedoara este formată , în primul rând, din ONG-uri şi apoi din formaţiunile politice UNPR şi PSR. ” Pentru prima dată trecem politicienii în plan secund, și cetățenii pe primul plan. Sunt două partied, Partidul Socialist RomânCItește mai departe


Suspiciuni. Legea pensiilor pentru jurnalişti a lui Vochiţoiu, „mulată” pe profilul unei singure uniuni profesionale!

  La iniţiativa senatorului Haralambie Vochiţoiu, Parlamentul a aprobat, într-o majoritate covârşitoare, legea pe baza căreia jurnaliştii pot beneficia, la fel ca şi parlamentarii, de o pensie specială. Numai că proiectul adoptat este cu dus – întors în condiţiile în care s-au născut deja suspiciuni că ar fi „cu dedicaţie” pentru Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România.     Propunerea legislativă a vizat completarea articolului 1 din Legea nr. 8/2006, astfel încât şi jurnaliștii să beneficieze de o indemnizaţie de 50% din pensia care li se cuvine. Sunt însă câteva condiţii pe careCItește mai departe


Haralambie Vochiţoiu, dator sute de mii de lei către Socom Unirea

  Câteva sute de mii de lei trebuie să achite senatorul Haralambie Vochiţoiu celor de la Socom Unirea, ca urmare a unei sentinţe judecătoreşti, pentru spaţiul unde a funcţionat una din firmele familiei sale.   Tribunalul Hunedoara a dat câştig de cauză celor de la Socom Unirea Petroşani în procesul cu familia senatorului Haralambie Vochiţoiu, pe care a declarat-o bună de plată pentru datoriile acumulate. Judecătorul de caz a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a soţiei lui Vochiţoiu şi a prescripţiei parţiale a dreptului la acţiune pentru perioada 2006CItește mai departe


CEH, în vizorul comisiei de anchetă

  CEH pus pe butuci,  parlamentarii vor comisie de analiză. Cele două societăţi energetice, Complexul Energetic Hunedoara, respectiv Complexul Energetic Oltenia funcţionează la limita avariei. La CEH situaţia este dramatică, societatea fiind în insolvenţă, iar datele financiare arată că nici CEO nu este departe. Pentru  a afla cum s-au pus pe butuci cele două companii energetice, parlamentarii vor înfiinţa o comisie de analiză. Prin înfiinţarea acestei comisii se doreşte identificarea măsurilor optime pentru evitarea falimentului celor două societăţi. Raportul final al comisiei va fi depus in 60 de zile deCItește mai departe


Pedepse aspre pentru cruzime față de animale

  Inițiativa este salutată de organizațiile care militează pentru protecția animalelor dar și de iubitorii care au animale de companie. Cazurile de cruzime asupra animalelor care au îngrozit România dar și mapamondul, după ce au fost preluate de presa internațională, ar putea fi pedepsite cu ani grei de închisoare.   Modificarea legii privind protecția animalelor a fost cerută cu insistență de către ONG-urile și o parte a societății civile care luptă împotriva celor care comit acte de cruzime față de necuvântătoare. Nu o dată în spațiul public au apărut cazuriCItește mai departe


UNPR l-ar vrea pe liberalul Adrian Rus

Adrian Rus ar putea candida din partea UNPR la funcția de primar al municipiului Petroșani, însă totul depinde de el susțin reprezentanții formațiunii conduse de Oprea. Adrian Rus a fost tras pe linie moartă de liberali la scurt timp după ce a fost anunțat în cadru festiv și în fața șefilor PNL, drept candidatul liberal la Primăria Municipiului Petroșani. În locul său va fi susținut chiar un fost membru UNPR, actualul primar al municipiului, Tiberiu Iacob Ridzi. UNPR Hunedoara recunoaşte că l-a abordat pe Rus, însă conducerea organizaţiei judeţene spuneCItește mai departe


PSD-UNPR va avea primar în Petroşani

Preşedintele UNPR Hunedoara, Haralambie Vochiţoiu, este convins că primarul municipiului Petroşani nu va mai fi Tiberiu Iacob Ridzi. Cum Tiberiu Iacob Ridzi nu mai candidează pentru un nou mandat în fruntea comunităţii din partea UNPR, acum organizaţia politică se repliază. “Urmează ca în două – trei săptămâni să facem o cercetare sociologică pentru a stabili candidatul. Cert este că PSD – UNPR va avea primar în Petroşani şi preşedinţia Consiliului Judeţean Hunedoara”, a declarat preşedintele UNPR Hunedoara, Haralambie Vochiţoiu. La acest moment, la Petroşani candidatul PSD pentru primărie este actualulCItește mai departe


Vochiţoiu, gata să bată palma cu Ile pentru susţinere politică

Între primarul Vulcanului, Gheorghe Ile, şi fostul viceprimar Angela Stoica relaţiile sunt îngheţate şi nu de azi – de ieri, ci de vreo câţiva ani. Vremurile în care luptau cot la cot s-au dus, iar buna înţelegere, inclusiv politică, de odinioară a luat locul acuzelor dure.   Un tablou cunoscut în toate mediile şi mai ales  politice din Valea Jiului şi chiar din judeţul Hunedoara. O chestiune, însă, „de neglijat” pentru preşedintele UNPR Hunedoara, senatorul Haralambie Vochiţoiu, care ştie că are nevoie de susţinerea primarilor şi îşi doreşte să colaborezeCItește mai departe


„Războiul Facebook” dezbină UNPR Petroşani!

O postare „nevinovată” de pe Facebook ascute lupta politică în interiorul UNPR. Practic, un fost consilier local din Petroşani cere sancţionarea unui actual ales local şi asta după ce consilerul în funcţie a „îndrăznit” să-l ridiculizeze pe Liviu Dragnea! „Războiul” a fost declanşat de Daniel Stepan, fost consilier local la Petroşani, actualmente consilier în Ministerul Muncii, care cere sancţionarea politică a  colegului său de coaliţie, Petrișor Ciuică. Totul a  pornit de la unele postări ale lui Ciuică de pe pagina sa de Facebook, în care ridiculiza calitatea de unic candidatCItește mai departe


EXPLOZIV! S-a grăbit ca fata mare la măritat. Vochiţoiu nu putea să îi excludă pe cei doi consilieri de la Hunedoara!

Preşedintele interimar al UNPR Hunedoara, Haralambie Vochiţoiu, nu avea nicio putere să îi excludă din Consiliul Local Hunedoara sau chiar din partid pe consilierii locali Robert Muzsic şi Alexandru Mărginean, chiar dacă aceştia “au fluierat în biserică”. Fuziunea prin absobţie dintre PPDD şi UNPR nu a fost încă finalizată în instanţă, care trebuie să analizeze contestaţiile depuse, aşa că ambii au deocamdată calitatea de consilieri PPDD! Biroul judeţean al UNPR s-a întrunit pentru a analiza situaţia celor doi consilieri locali de la Hunedoara care au votat alătur de primar proiectulCItește mai departe


Pentru că “s-au aliat” cu primarul Viorel Arion, doi consilieri locali UNPR din Hunedoara vor fi excluşi din partid

După ce au votat pentru proiectul de transformare a Bulevardului Corvin, pe tronsonul Parcul Copiilor – Casa de Cultură, în centru pietonal, doi consilieri locali ai UNPR din municipiul Hunedoara sunt la un pas să fie excluşi din partid. Motivarea conducerii UNPR Hunedoara a fost că cei doi aleşi, Robert Muzsic şi Alexandru Mărginean, au votat împotriva intereselor hunedorenilor. „Organizația Județeană a UNPR – Hunedoara luând act de faptul că domnii consilieri locali Robert Muzsic și Alexandru Mărginean au votat împotriva intereselor hunedorenilor, a luat decizia de excludere a celorCItește mai departe


BILA NEAGRA 2 SEPTEMBRIE/ HARALAMBIE VOCHITOIU

    Haralambie Vochiţoiu – Senatorul de Valea Jiului mimează îngrijorarea pentru zona pe care o reprezintă, dar, la dezbaterea în care s-a vorbit despre viitorul Văii Jiului şi soarta mineritului a lipsit cu desăvârşire.               [slideshow_deploy id=’17217′]


IATA „DOMENIILE” IN CARE SUNT PREGATITI PARLAMENTARII ROMANIEI

                 In timp ce in tarile civilizate din occident, in fruntea statului ajung intelectualii si cei mai educati oameni, in  Romania este exact invers. Lasand la o parte cateva personaje care si-au plagiat lucrarile de doctorat, in rest in fruntea tarii se afla numai oameni care par mai degraba din „clasa muncitoare” decat din cea a intelectualilor… 1. Dumitru Chiriţă, electrician şi şef tură între 1981 – 1990, deputat PSD 2. Constantin Adăscăliţei, antrenor de karate, deputat PSD 3. Dorel-Gheorghe Căprar, mecanic, conducătorCItește mai departe


Pe surse : Mihai Melczer , in scurt timp noul director al Complexului Energetic Hunedoara ?!

             Se zvoneste ca, proaspatul  „uns”  in functia bine remunerata de  consilier al directorului  CEH , Mihai Melczer,are teluri mari si tinde el insusi sa conduca Complexul Energetic Hunedoara. Chiar daca  aceasta functie ar trebui ocupata pe alte criterii, pe o selectie riguroasa si in spiritul competitivitatii, sursele noastre afirma ca , el s-ar baza pe sprijinul neconditionat al senatorului Vaii Jiului, Haralambie Vochitoiu, care este si presedintele UNPR Hunedoara. Daca aceste zvonuri vor fi confirmate, inseamna ca in continuare , influenta politica primeaza in fata intereselor mineritului. ReamintimCItește mai departe


Plăți compensatorii pentru disponibilizații CEH

            Ministrul delegat pentru dialog social a declarat la Petroşani, că se lucrează pentru identificarea unei soluţii pentru ca persoanele ce vor părăsi Complexul Energetic Hunedoara să primească plăţi compensatorii. Ministrul Liviu Pop a făcut o scurtă vizită în Valea Jiului, la invitaţia senatorului UNPR, Haralambie Vochiţoiu, pentru a discuta cu administraţia Complexului Energetic Hunedoara şi sindicatele despre situaţia companiei, soluţiile pentru redresare dar, cel mai important, pentru a da asigurări celor care vor părăsi sistemul că vor primi plăţi compensatorii conform contractului colectiv deCItește mai departe


Pe bani publici/ Foştii consilieri ai senatorului Vochiţoiu, puşi în posturi cheie

     „Toţi Doamne şi toţi trei”.O frază celebră care se poate aplica, cu succes, şi  dacă ne referim la foşti consilieri ai senatorului UNPR Haralambie Vochiţoiu pentru care s-au găsit posturi bune, în Capitală, aşa încât munca lor depusă cot la cot cu parlamentarul să nu rămână nerăsplătită. Vorbim despre posturi plătite din bani publici, de consilieri sau chiar secretar de stat în diverse ministere, lucru care a stârnit rumoare. De departe cea mai bună mutare este a lui Gabriel Lungu, care acum este secretar de stat în MinisterulCItește mai departe


Printre cei mai “darnici” parlamentari / Haralambie Vochiţoiu a împrumutat cu sute de mii de lei firmele apropiate

                        Parlamentul României pare să se fi transformat într-o instituţie de caritate, în care parlamentarii mai avuţi împrumută firmele apropiate sau cunoscuţii. În total, deputaţii au declarat că au de recuperat de la diverse cunostinţe, cărora le-au acordat împrumuturi, peste 119 milioane de euro. Şi senatorii şi-au ajutat rudele şi prietenii cu peste 8,5 milioane de euro, potrivit propriilor declaraţii date pe proprie răspundere. Judeţul Hunedoara nu avea cum să facă excepţie, dar e drept că doar doi aleşiCItește mai departe


UNPR şi PP-DD, fuziune pe „repede înainte”

              Chiar dacă organizaţiile PP-DD sunt mici şi cu mai puţini membri decât au cele ale UNPR, preşedinţii acestora vor ocupa funcţii de conducere la formaţiunea condusă de Gabriel Oprea. Cel puţin în judeţul Hunedoara se va întâmpla acest lucru explică liderul organizaţiei judeţene a UNPR, Haralambie Vochiţoiu. Totodată, fuziunea dintre cele două formaţiuni trebuie să se finalizeze în trei luni de zile, însă UNPR va mai coopta şi alţi simpatizanţi. „A început procesul de integrare a PP-DD, proces care va dura trei luni.CItește mai departe


Angela Stoica a intrat în Parlament

Fostul lider al PD-L şi fostul viceprimar al municipiului Vulcan, Angela Stoica, a intrat astăzi în Parlamentul României. Angela Stoica a ajuns la sediul Senatului la invitaţia senatorului UNPR Haralambie Vochiţoiu, alături de mai mulţi cetăţeni din Valea Jiului.


Valea Jiului, sub zodia nefastă a “parlamentarilor penali”

     Au ales până au cules. Cam aşa se poate spune despre electoratul Văii Jiului care, la alegerile parlamentare din 2012, a trimis în cel mai înalt for candidaţi care acum au grave probleme cu legea. Parcă niciodată tabloul politic din Valea Jiului nu a fost atât de sumbru. Toţi cei trei paralmentari din Valea Jiului – nu îl punem la socoteală şi pe Cosmin Nicula (fost senator PSD), care a ales să iasă din politică cel puţin pentru moment pentru Curtea de Conturi a României – au graveCItește mai departe


Vochiţoiu, susţinător al legii pensiilor speciale pentru parlamentari. A încercat chiar să mascheze scandalul de presă!

    Senatorul UNPR de Valea Jiului, Haralambie Vochiţoiu, este unul dintre aleşii care au semnat proiectul de lege privind pensiile speciale pentru parlamentari. Vochiţoiu s-a crezut, probabil, mai şmecher decât alţi colegi de-ai lui, susţinători ai acestui proiect, şi a încercat printr-un subterfugiu străveziu, să mascheze scandalul de presă “mituindu-i” pe jurnalişti cu un alt proiect de lege halucinant. Proiectul de lege privind pensiile speciale pentru parlamentari a fost depus miercuri la Parlament după ce inițiatorii au strâns 256 de semnături, potrivit iniţiatorilor. Proiectul de lege privind pensiile specialeCItește mai departe


Mesaj Haralambie Vochiţoiu de Ziua Jandarmeriei Române

    Spuneam că jandarmeria este una dintre armele care de-a lungul istoriei s-a acoperit de glorie, laolaltă cu armele consacrate din Armata Română, participând şi la Unirea din 1859, dar şi la Răscoala ţăranilor de la 1907, la Războiul de Independenţă, sau în cel de-Al Doilea Război Mondial. Înfiinţat cu scopul precis de a proteja populaţia, dar şi pentru respectarea întocmai a legii, Corpul de Jandarmi Românesc nu s-a dat în lături, niciodată, în a lupta cu tot sufletul pentru apărarea acestui pământ străbun, iar sacrificiul de sânge alCItește mai departe


Senatul pune barieră la debranşările “la grămadă”

   Senatul a aprobat propunerea senatorului de Valea Jiului prin care cei care şi-au achitat facturile la apă nu mai pot fi debranşaţi împreună cu rău – platnicii. De multe ori, debranşările se fac la nivelul unei scări de bloc sau chiar la nivel de asociaţie şi de suferit are toată lumea, indiferent că plăteşte sau nu contravaloarea facturilor. Plenul Senatului României a dezbătut, luni, propunerea legislativă pentru completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, propunere legislativă inițiată de senatorul de Valea Jiului, Haralambie Vochiţoiu.CItește mai departe


Iniţiativă legislativă pentru tineri

O iniţiativă legislativă ar urma să-i ajute pe tineri să se angajeze mai uşor imediat după ce ies de pe băncile şcolilor. Proiectul ar revoluţiona piaţa muncii spune iniţiatorul lui, pentru că absolvenţii ar fi calificaţi, însă totul depinde de votul parlamentarilor.  Proiectul iniţiat de senatorul UNPR din Valea Jiului, Haralambie Vochiţoiu, prevede ca tinerii să fie susţinuţi de stat imediat după ce îşi finalizează studiile. Practic, absolventul care se va angaja va avea salariul şi impozitele plătite de stat timp de 18 luni, iar angajatorul va trebui să îlCItește mai departe


Dan Diaconescu, deplâns pe Facoebook de Haralambie Vochiţoiu

Chiar dacă, politic, l-a părăsit, senatorul de Valea Jiului Haralambie Vochiţoiu nu uită cine l-a dus în Parlament, aşa că a simţit nevoia de a-şi exprima public „mâhnirea” pentru condamnarea lui dan Diaconescu. De precizat că Diaconescu a fost trimis la închisoare pentru şantaj! Din tabăra PSD – UNPR, Haralambie Vochiţoiu deplânge soarta lui dan Diaconescu, „omul – partid” care l-a şi propulsat în Parlament pe senatorul de Valea Jiului. „Fără a comenta în niciun fel decizia justiției, vreau să-mi exprim mâhnirea sufletească, pentru că omul care m-a ajutat laCItește mai departe


BILA NEAGRA/02.03.2015

HARALAMBIE VOCHITOIU ,senator,pentru ca este anchetat  de DNA,fiind suspectat de frauda cu fonduri europene comise prin intermediul firmei Euro Jobs.


După DNA şi ANI, Valea Jiului pe mâna cui rămâne?

„Curăţirea”  clasei politice şi a mediului de afaceri, executată cu tact de procurorii DNA, nu numai că ne ţine pe toţi cu răsuflarea tăiată, dar scoate la iveală şi modurile deloc ingenioase prin care cei inculpaţi redirecţionau banii publici către propriile buzunare. La fel de prezentă în mediul public şi înrolată la aceeasi „curăţenie”, se află şi Agenţia Naţională de Integritate (ANI) care, în completarea Departamentului Naţional Anticorupţie, vine şi anunţă stări de incompatibilitate pentru aleşii neamului care se află în conflict de interese. Din păcate nici Valea Jiului nuCItește mai departe