Poftim, cultură ! Au intrat cu buldozerul în „conserva” de la mina Petrila

conserva petrila           Eforturile de salvare a construcţiilor de suprafaţă de la Mina Petrila au primit astăzi un mesaj clar: construcţia vopsită cu migală şi talent de voluntarii unei asociaţi culturale şi devenităcelebră datorită mesajului pictat pe aceasta – „Conserva Mina Petrila”, a fost devorata de un excavator.

Demolarea construcţiei face parte din planul de închidere a minei Petrila şi ecologizare a perimetrului fostei exploatări miniere.

conserva2Studenţii care au realizat proiectul cultural de zugrăvire a unora dintre clădirile minei Petrila, transformate în centru cultural, sub genericul „Petrila-regenararea unui peisaj minier”, apreciază că acţiunea demolatorarilor nu a fost una autoritzată, având în vedere că pentru demolarea „Conservei” era nevoie de un aviz de la Ministerul Culturii. „E momentul pentru o plângere penală”, este mesajul unei postări publicate astăzi de voluntarii care doreau salvarea unor clădiri ale fostei mine Petrila, prin conferirea unui statut cultural.

„Actiunea se înscrie în tipicul de intimidare la care a fost supus proiectul nostru. Anul trecut, cu două săptămâni înainte de începerea atelierului StartUp Petrila, a fost demolată şi vechea centrală termică”, mai arată, in postarea lor voluntarii petrileni.

[slideshow_deploy id=’17452′]