Termen. Deputatul Mircia Muntean, aşteptat din nou la Înalta Curte de Casaţie

Un nou termen de judecată în dosarul în care deputatul PSD de Hunedoara Mircia Munteanu este acuzat de conducere sub influenţa alcoolului.

mmDacă la primul termen, din data de 26 iunie, cauza a fost amânată de magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Jutiţie, de data aceasta se aşteaptă începerea cercetării judecătoreşti în dosarul instrumentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație. Chiar procurorii de la Parchetul SCJ sunt cei care au dispus trimiterea în judecată a lui Mircia Muntean, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau alte substanțe. În rechizitoriul întocmit, anchetatorii au reţinut că, “la data de 30 octombrie 2014, organele de poliție din cadrul Municipiului Deva au fost sesizate cu privire la faptul că, în zonă aflată în intersecția semaforizată dintre str. Zarandului și str. Mihai Viteazu, pe banda 1 de circulație a sensului de mers Sibiu — Arad, s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate mai multe autoturisme, dintre care unul era condus de inculpatul Muntean Mircia, fost primar al municipiului Deva. Din probele administrate în cauză a reieșit că inculpatul, aflat în stare de ebrietate, a intrat în coliziune cu vehiculele aflate în staționare la culoarea roșie a semaforului, venind din spatele acestora și nereușind să oprească la timp autoturismul la volanul căruia se afla, ulterior îndepărtându-se de zona accidentului. Inculpatul a fost descoperit, după circa 20 de minute, încercând să escaladeze un gard împrejmuitor din apropiere și dus la locul accidentului de către un polițist”.

Analizele au arătat clar că deputatul PSD Mircia Muntean consumase alcool. Procurorii au arătat că, în buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie emis de Serviciul Județean de Medicină Legală Hunedoara, se atestă faptul că inculpatul avea o alcoolemie de 1,30 gr la mie la prima probă de sânge recoltată, respectiv 1,10 gr la mie la cea de-a doua probă. Potrivit legislaţiei în vigoare, s-a dispus recalcularea valorii alcoolemiei inculpatului la momentul depistării în trafic, imediat după producerea accidentului, respectiv orele 18:30, în data de 30 octombrie 2014. Astfel, prin raportul de expertiză medico-legal al I.M.L. Timișoara din data de 18 martie 2015, prin interpretarea retroactivă a alcoolemiei s-a concluzionat că “la data de 30 octombrie 2014, la ora 18:30, inculpatul Muntean Mircea era în eliminare și ar fi putut avea o alcoolemie teoretică de aproximativ 1,80 gr la mie”. “Actul medico-legal mai menționează că s-a constatat o neconcordanță între alcoolemia teoretică rezultată din datele de consum și valorile certe stabilite la analiză, neconcordanță ce denotă un consum real de băuturi alcoolice mai mare decât cel declarat”, mai spun anchetatorii. Procurorii au dispus clasarea cauzei cu privire la comiterea de către inculpat a infracțiunii de părăsire a locului accidentului asta pentru că s-au produs doar pagube materiale.

 

Nu este prima dată când fostul primar al Devei are probleme cu justiţia. În vara lui 2013, după nouă ani de la trimiterea în judecată, Mircia Muntean a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la patru ani de închisoare cu suspendare, în dosarul în care este acuzat că, în perioada în care a fost primar al muncipiului Deva, ar fi încheiat tranzacţii nelegale de terenuri cu Iosif Man, acuzat de traficarea a peste 200 de maşini furate.

 

[slideshow_deploy id=’13842′]