Primăria Petroşani nu e interesată să intre în asociere pentru linia ecologică de transport

Primăria municipiului Petroşani preferă să nu intre în asociere cu oficialii Consiliului Judeţean Hunedoara în proiectul privind o linie de transport în comun ecologică.

ridzi1

Proiectul ar urma să fie implementat cu fonduri europene, dar edilii din Petroşani se tem de costurile de întreţinere ale mijloacelor de transport. „Se pot accesa fonduri pentru achiziţionarea de mijloace de transport ecologice. Din ce am înţeles de la Consiliul Judeţean, aici se doreşte achiziţionarea de autobuze electrice. Noi  am trimis o adresă către Consiliul Judeţean prin care am informat că suntem de acord ca această iniţiativă să se întâmple şi pe teritoriul municipiului Petroşani, pe Centură, dar nu dorim să intrăm în această asociaţie de dezvoltare intercomunitară. În acest moment, această problemă a transportului public în Petroşani este rezolvată prin externalizare, adică este un operator privat care prestează această activitate în condiţii bune. Pe de altă parte întreţinerea acestor autobuze este foarte costisitoare. Eu nu cunosc în România o societate sau o regie de transport public local care să fie rentabilă. Şi atunci noi nu vom intra în această asociere pentru că anticipez că vor fi nişte costuri cu această regie foarte mari, pe care bugetul local nu le poate suporta”,a  explicat primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi, motivul pentru care nu intră în asociere.

Consiliul Judeeţan Hunedoara a decis să implementeze cu fonduri europene un proiect care vizează noile linii publice de transport ecologic între principalele aglomerări urbane ale judeţului, respective Green Line Valea Jiului şi Green Line Deva-Hunedoara. Astfel, oraşele Văii Jiului, de la est la vest, ar urma să fie legate printr-o singură linie de transport ecologic. De asemenea se are în vedere identificarea unor soluţii de conectare a călătorilor din Oraşul Aninoasa la linia Petrila-Uricani.

[slideshow_deploy id=’17330′]