La parohia „Sfinții Români” Vulcan,35 de copii implicați în programul „Alege școala!”

      Începând cu anul 2010, Patriarhia Ortodoxă Română, în colaborare cu Fundația World Vision România, derulează proiectul educațional „Alege Școala!” Obiectivul general al acestui proiect îl constituie prevenirea și combaterea fenomenului de părăsire timpurie a școlii și prevenirea delincvenței juvenile prin dezvoltarea unor soluții alternative de tip „școala de duminică”.
DSC00854
Proiectul propune dezvoltarea unui program special pentru menținerea elevilor în educație și prevenirea părăsirii timpurii a școlii și include:
 – sesiuni de formare pentru preoți și profesori de religie;
 – activități adresate copiilor și tinerilor care prezintă risc de părăsire a școlii și potențial infracțional, proveniți din familii cu stare materială precară și nivel de educație scăzut;
 – organizarea de tabere de creație în perioada vacanțelor de vară, pe grupe de vârstă;
– concursuri cu premii pe teme date, scopul acestora fiind conștientizarea rolului educației în viața unui copil și a posibilităților pe care aceasta le poate oferi în integrarea pe piața muncii și în prevenirea abandonului școlar și a delincvenței juvenile.
Proiectul a fost aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și se derulează împreună cu Programul național de cateheză„Hristos împărtășit copiilor”.
Aceasta și pentru faptul că, din perspectiva Bisericii Ortodoxe Române, formarea educațională și spirituală a copiilor depinde mai ales de buna cooperare dintre Școală, Familie și Biserică, iar preocuparea comună a acestora trebuie să vizeze,  în egală măsură, atât cultivarea intelectului, cât și modelarea trăirilor sufletești ale copiilor și tinerilor. În acest sens, este foarte important ca procesul educațional să nu urmărească doar acumularea de cunoștințe teoretice, ci și promovarea vieții spirituale, însușirea valorilor credinței și moralei creștine și a tradițiilor culturale românești, condiții obligatorii pentru păstrarea identității într-o lume globalizată.
Segmentul-țintă principal al activităților din acest proiect îl reprezintă elevii din sistemul de învățământ primar și gimnazial, proveniți din familii cu stare materială precară și nivel de educație scăzut, urmărindu-se asigurarea, pentru acești copii,  șanse de autorealizare egale cu ale celor care provin din familii stabile atât ca nivel de studiu, cât și ca stare materială.
Personalul care implementează proiectul se compune din preoți duhovnici, profesori și psihopedagogi, iar eforturile acestora se concentrează spre o socializare bazată pe valori creștine și pe valori ale democrației moderne: dragoste de Dumnezeu și de semeni, libertate de acțiune, solidaritate socială și egalitate de șanse.
Din Episcopia Devei și Hunedoarei, la acest proiect educațional participă patru parohii  din Deva, Orăștie, Homorod și Vulcan,
La parohia „Sfinții Români” din Vulcan, păstorită de părintele Mănăsuc Zgîrcea, 35 de copii au fost implicați, de câteva luni, în foarte multe activități cu profil religios, cultural, educațional și chiar sportiv. Aceste activități s-au derulat cu precădere la fosta școală din Dealu Babii care a fost reabilitată și care, între timp a devenit Centrul Creștin Ortodox pentru Copii și Tineret „Axion Estin”. Copiii au participat la excursii și concursuri tematice și au primit ghiozdane echipate cu toate rechizitele de care au nevoie la școală. S-au acordat burse, în cuantum de 80 lei lunar, pe perioada anului școlar.
Pentru copiii din parohia „Sfinții Români” din Vulcan, programul s-a încheiat cu tabăra „Licăr de Lumină” care a avut loc în perioada 30 august – 4 septembrie, la Sfânta Mănăstire Durău (munții Ceahlău, jud. Neamț).
Au fost însoțiți de prof. Monica Zgîrcea și prof. Maria Plic, din Comitetul Parohial. Această serie, penultima din cele 12 serii programate în vara aceasta la această mănăstire, a adunat 130 de copii din județele Vâlcea, Bihor, Iași și Hunedoara.
Programul de activități – coordonat cu mare dăruire de către directorul taberei,  părintele Ștefan Zaharia – a fost unul fascinant pentru copii: ateliere de creație, vizionare de filme educative, programe religioase, prezentări de carte, dar și activități recreative (tir cu arcul, escalade pe perete, tiroliene, drumeții montane, foc de tabără etc). La final, toți copiii au primit premii (cărți, dicționare, jocuri etc) pentru implicarea în activitățile taberei și, în mod sigur, au devenit mai pricepuți în a deosebi binele de rău și mai hotărâți în a alege binele, adică familia, școala și biserica.
[slideshow_deploy id=’17448′]


« (Știre anterioară)
(Următoarea știre) »