Ce scoala-nalta-i batranetea !

E cea din urma facultate.

In ea inveti nu cum se-aduna

ci cum se lasa-n urma toate.

Talent, putere, frumusete

tot ce te-mpodobea odata

se scutura ca trandafirii

muscati de bruma si de zloata.

 
Zaresti adesea in oglinda

un chip strain, si ti se pare

ca totul e un joc de umbre

si de oglinzi diformatoare.

Si, totusi, daca fata-i stramba

iar pasii-mpleticiti si grei,

tu porti in piept o asteptare,

un freamat lin de porumbei.

Caci daca treci prin scoala toamnei

si-a-nfioratilor nameti,

tu stii c-ajungi bogat si tanar

la poarta nesfarsitei vieti.

Sa vezi cum cresc cei mici asupra-ti,

sa fii lasat tot mai departe,

sa stranga lumea pentru clipa –

tu…pentru dincolo de moarte…

Sa poti pastra in suflet pace

cand esti ca marmora sub dalta…

Sa pierzi orice, dar nu nadejdea…

Ce har maret ! Ce scoala-nalta.

[slideshow_deploy id=’19869′]

sursa:https://www.dacianpalladi.com/