Primăria Municipiului Vulcan scoate la concurs două posturi !

Primăria Municipiului Vulcan, Județul Hunedoara organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție, vacante, după cum urmează:

primaria-vulcan1

  • consilier juridic, clasa I, grad profesional asistent – Compartiment juridic;
  • inspector, clasa I, grad profesional debutant – Birou Protecţie socială, autoritate tutelară, protecţia copilului.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • consilier juridic, clasa I, grad profesional asistent – Compartiment juridic::
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul juridic;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 1 an;
  • inspector, clasa I, grad profesional debutant – Birou Protecţie socială, autoritate tutelară, protecţia copilului:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul asistenței sociale.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 12 noiembrie 2105, ora 16:00: termenul limită de depunere a dosarelor;
  • 23 noiembrie 2015, ora 10:00: proba scrisă;
  • 25 noiembrie 2015, ora 10:00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Vulcan din Vulcan, str. Mihai Viteazu nr.31, Județul Hunedoara, telefon 0254/570.340, interior 217.

[slideshow_deploy id=’17448′]