luni, decembrie 28th, 2015

 

TOPUL HĂRNICUȚILOR ADUCE PRIMELE PREMII UNOR ȘCOLI DIN VALEA JIULUI PARTICIPANTE LA OLIMPIADELE KAUFLAND

La începutul acestui an şcolar, OlimpiadeleK au provocat unităţile de învăţământ de stat din toată ţara să iniţieze şi să implementeze proiecte de educaţie alternativă într-un cadru relaxat, condimentat cu distracţie şi joacă. Şcolile au fost invitate să formeze echipe de elevi şi profesori, să se înscrie pe platforma online www.olimpiadelek.ro, iar apoi să desfăşoare diferite activităţi creative cu impact educaţional, participând la o competiţie unde pasiunea şi implicarea pun în mişcare proiecte inspirate. Iar rezultatele sunt pe măsură! Până la acest moment, 1.322 grădiniţe, şcoli elementare, gimnaziale şi liceeCItește mai departe


CENTRU DE INFORMARE TURISTICĂ LA ”POARTA DE INTRARE ÎN MUNȚII RETEZAT”

Zilele trecute, la Uricani a fost recepționată construcția unui nou Centru de informare turistică realizat de ministerul de resort cu fonduri de la Uniunea Europeană, al doilea de acest fel care devine funcțional în Valea Jiului, în acest an, un altul urmând a fi dat în folosință anul viitor la Straja. Pentru realizarea acestui obiectiv, Ministerul Dezvoltării Regionale a calculat un buget total de 626.415,12 din care valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR este de 536.374,47 lei, valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional este 45.286,46 lei iar cofinanţarea eligibilă a BeneficiaruluiCItește mai departe


Victor Grigorescu: „Politizarea, corupţia şi risipa de la CEH trebuie curmate”!

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, este decis să taie în carne vie pentru a aduce din nou pe linia de plutire Complexul Energetic Hunedoara. „Pentru noi, falimentul nu este o soluţie”, a spus Grigorescu la Petroşani, după o zi plină, în care a avut întâlniri atât cu administraţia, cât şi cu sindicatele de la CEH, dar a vizitat şi Mina Lupeni, pentru a vedea cum lucrează cu adevărat minerii.   Cu datorii de peste 1,2 miliarde de lei, la bugetul de stat, la partenerii de afaceri ori amenzi neachitate, dar şiCItește mai departe


Arest preventiv pentru 30 de zile pentru tentativă de omor

Magistraţii Tribunalului Hunedoara au decis arestarea preventivă, pe 30 de zile, a unui bărbat în vârstă de 37 de ani, din Hunedoara, acuzat de tentativă de omor.   De Crăciun, când lumea se adună în jurul bradului şi colindă, Dumitru Cuvuliuc a încercat să o înjunghie cu un cuţit pe fosta sa iubită. În apărarea ei a sărit, însă, un alt bărbat, rudă de-a acesteia, însă Cuvuliuc a înfipt lama cuţitului în abdomenul lui, fără să se gândească nicio clipă că poate să îi ia viaţa într-o clipă. Potrivit unorCItește mai departe


Decalog călcat în picioare/ Ilie Păducel, candidatul PNL la funcţia de primar

În ciuda trecutului său glorios în structurile PCR, unde a fost remunerat ca „muncitor cu munca politică”, după cum a recunoscut chiar el, Păducel a fost confirmat ca membru al noului PNL şi a fost anunţat ca şi candidat la funcţia de primar din partea liberalilor. Primirea lui Ilie Păducel în PNL a fost (re)confirmată luni în Biroul Judeţean reunit, format din membrii fostului birou politic al PDL şi cel al vechiului PNL: În total, 48 de oameni au votat, a declarat Bogdan Ţîmpău, liderul PNL Hunedoara. Acesta a precizatCItește mai departe


MARTI, 29 DECEMBRIE SE IA APA IN HUNEDOARA SI SIMERIA

Se sisteaza furnizarea apei potabile in localitatea Hunedoara in data de 29.12.2015, -intre orele 8:00- 13:00 pe urmatoarele strazi: Runcului ( Blocurile: X2 si V5) si Mihai Viteazul (Blocurile: BL. A12, BL. C11), pentru remediere avarie retea. Motivul intreruperii: Eliminare pierdere apa pe strada Runcului Bloc X2. -intre orele 08:00- 22:00 se sisteaza furnizarea apei pe urmatoarele strazi : Str.Pomilor,Str.Toamnei,Str.E.Margineanu,Str.G.Bethleem,Str.Castelului,Str.9Mai,Str.C.Bursan,Str.Cernei,Str.M.Eminescu,Str.M.Stinga,Str.C.Negruzzi,Str.ST.Cel Mare,SPITALUL CRONICI,Restaurant Rustic,Restaurant Heaven,Popicarie,Sala de sport str.Victoriei,PRIMARIA HD.,Spalatoria Fotescu,Str.Closca,Str.Carpati,Str.Romanilor,Str.Doinei,Str.Ghe.Doja,Str.22 Decembrie intre Republicii si poarta zgurii,Str.Popa Sapca,Str.A.Vlaicu,Str.Paringului,Str.Bicaz,Str.Victoriei,Str.Gradinilor,Str.Baritiu,Str.G.Enescu,Str.Corvin de la B-Dul Dacia pina la TEATRU,Str.Laminatorului,Aleea Topitorului,Str.I.Creanga,Str.Otelarilor,P-TA Florilor,B-dul Republicii,de la Asirom pina laCItește mai departe


Deva – Revelion în aer liber, în Piaţa Unirii!

Primăria Municipiului Deva şi Centrul Cultural „Drăganu Muntean” vă invită joi, 31 decembrie 2015, să petreceţi Revelionul în Piaţa Unirii. Petrecerea în aer liber va debuta la ora 22.45 cu un recital de muzică folk, urmat la ora 23.30 de concertul susţinut de trupa PASĂREA ROCK. La ora 24.00 va avea loc tradiţionalul foc de artificii care marchează trecerea în noul an. Îi aşteptăm pe deveni să vină în număr cât mai mare în Piaţa Unirii, pentru a trece împreună în noul an 2016. [slideshow_deploy id=’19661′]


Cat va costa eliberarea unui PASAPORT de la 1 ianuarie 2016

Începând cu data de 01.01.2016, ca urmare a modificării cotei de TVA de la 24% la 20% aplicată blanchetelor de paşapoarte, preţul paşapoartelor eliberate se va modifica astfel: –             pentru paşaport temporar preţul va fi de 219,00 lei; –             pentru paşaport electronic simplu, cu valabilitatea 5 ani, conform prevederilor legale, preţul va fi de 283,00 lei; –             pentru paşaport electronic simplu (minori sub 12 ani), cu valabilitatea 3 ani, conform prevederilor legale, preţul va fi de258,00 lei. Preţurile de mai sus includ taxa consulară, costul blanchetei, TVA, precum şi tarifulCItește mai departe


Aproape 6 milioane de lei pentru Lupeni

Guvernul şterge datoriile municipiului Lupeni. Executivul a alocat bani din fondul de rezervă bugetară unor unităţi administrativ-teritoriale. Nu mai puţin de 5 milioane de lei a alocat Guvernul municipiului Lupeni. Potrivit buletinului Ministerului Finanţelor Publice, la data de 31 octombrie, unitatea administrativ-teritorială de la Lupeni avea arierate în sumă de 5,72 milioane de lei. În şedinţa de săptămâna trecută s-a alocat suma de 5.919.000 lei, astfel municipiul Lupeni rămâne şi cu bani în plus, după ce prin banii daţi de Guvern datoriile se sting. Tot din acelaşi fond, Executivul aCItește mai departe


Ministrul Energiei, la CEH

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, se întâlneşte cu sindicaliştii din Valea Jiului. Încă de săptămâna trecută, ministrul şi-a anunţat vizita în Valea Jiului date fiind problemele grave cu care se confruntă Complexul Energetic Hunedoara. Acesta vrea să ia contact cu situaţia chiar din teritoriu. “Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, efectuează astăzi, 28 decembrie, o vizită de lucru la Complexul Energetic Hunedoara. În cadrul vizitei, ministrul va avea întâlniri cu directorii societății, dar și cu reprezentanții sindicatelor din Valea Jiului”, se arată într-un comunicat al Ministerului Energiei. La finalul vizitei, ministrul Victor GrigorescuCItește mai departe


Tribunalul Hunedoara chemat să tranşeze contractul huilei din import

Contractul huilei din import, contestat de suedezii de la Emlog AB, se tranşează la la Tribunalul Hunedoara, după ce Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi-a declinat competenţa.   Acţiunea formulată de Emlog AB împotriva CEH a fost deja înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara şi are ca obiect „litigiu privind achiziţiile publice”. Iniţial, suedezii de la Emlog AB s-au adresat Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, dar cei de la CNSC şi-au declinat competenţa în favoarea Tribunalului Hunedoara. Practic, prin contestaţia depusă la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor subCItește mai departe


Primăria Petrila, bani pentru anvelopări

Primăria Petrila, singura administraţie locală din Valea Jiului care a primit bani de la Ministerul Dezvoltării în luna noiembrie. În data de 18 noimebrie, administraţia locală de la Petrila a primit din partea Ministerului Dezvoltării suma de 72.657,17 conform unei ordonanţe de urgenţă. Mai exact este vorba de ordonanţa prin care se acordă bani unităţilor administrativ-teritoriale pentru derularea de proiecte privind creşterea eficienţei enegertice. Fondurile pentru anveloparea termică a clădirilor vin atât de la Bucureşti cât şi de la autorităţile locale. Finantarea executarii lucrarilor de interventie se asigura 50% dinCItește mai departe


Aproape 5000 de turişti în Straja

Mii de turişti în Straja. Sărbătoarea Crăciunului a atras în staţiunea montană Straja iubitorii sportului alb. Mii de persoane s-au aflat în Straja în zilele libere din preajma sărbătorilor de Crăciun. Nu mai puţin de 5000 de persoane au vizitat staţiunea montană. “Au fost în jur de 4000-5000 de persoane în zilele de Crăciun. Zăpadă a fost pe pârtii, s-a putut schia”, susţin cei din Straja. Şi telegondola funcţionează în staţiunea montană. Cei care vor să urce la munte cu aceasta o pot face în fiecare zi începând de laCItește mai departe


Municipiul Vulcan, pe lista ţintelor cu bomba atomică  

  Un document desecretizat şi publicat de presa de peste Ocean arată că ţara noastră era marcată de armata SUA, mai multe localităţi fiind ţinte în cazul izbucnirii unui război nuclear. Localităţile româneşti erau pe radarul cu ţintele armatei americane în cazul izbucnirii unui război nuclear în perioada Războiului Rece, iar localitatea din Valea Jiului nu era aleasă întâmplător. Municipiul Vulcan se află în centrul mineritului din Valea Jiului, iar un atac asupra acestei ţinte paraliza atât industria metalurgică cât şi cea de energie. Cele două termocentrale, Paroşeni şi Mintia,CItește mai departe


Ministerul Energiei începe lucrul la Strategia Economică Naţională

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a desemnat deja echipa care să lucreze la realizarea Strategiei Naţionale, considerată prioritatea nr. 1  a mandatului său. „Am desemnat echipa de proiect care lucrează la realizarea Strategiei Energetice Naționale, prioritatea numărul unu a mandatului meu la minister. Strategia energetică este vitală pentru dezvoltarea corectă și echilibrata a acestui domeniu de importanță națională. Avem ocazia sa demonstrăm că avem specialiști redutabili în energie printr-un document bine fundamentat, corect construit și vizionar. Îmi pun încrederea în cei pe care i-am ales și le mulțumesc pentru dorința de aCItește mai departe