TOPUL HĂRNICUȚILOR ADUCE PRIMELE PREMII UNOR ȘCOLI DIN VALEA JIULUI PARTICIPANTE LA OLIMPIADELE KAUFLAND

La începutul acestui an şcolar, OlimpiadeleK au provocat unităţile de învăţământ de stat din toată ţara să iniţieze şi să implementeze proiecte de educaţie alternativă într-un cadru relaxat, condimentat cu distracţie şi joacă. Şcolile au fost invitate să formeze echipe de elevi şi profesori, să se înscrie pe platforma online www.olimpiadelek.ro, iar apoi să desfăşoare diferite activităţi creative cu impact educaţional, participând la o competiţie unde pasiunea şi implicarea pun în mişcare proiecte inspirate. Iar rezultatele sunt pe măsură!

colegiu-vulcan

Până la acest moment, 1.322 grădiniţe, şcoli elementare, gimnaziale şi licee din toată ţara s-au mobilizat cu entuziasm şi au desfăşurat în total 45.273 activităţi educaţionale din cele patru domenii propuse: mediu (ecologizare, plantare, reciclare etc.), sport și sănătate (competiții sportive, gustări sănătoase, cumpărături inteligente etc.),creativitate și tradiții (expoziții interne, teatru, dans, design, creații literare etc.),ştiință, cultură și educație (vizite culturale sau informative, invenții, prim-ajutor etc.).

Pentru fiecare activitate organizată, dovedită prin fotografii şi clipuri urcate pe platformă, şcolile au primit un număr de puncte, în funcţie de care se vor desemna câştigătorii.

După analizarea tuturor activităţilor confirmate, organizatorii au conturat clasamentul intermediar – Topul Hărnicuţilor, etapă în care au fost premiate cele mai reuşite iniţiative înscrise și confirmate pe platforma www.olimpiadelek.ro până la 30 noiembrie 2015. Concret, primele 100 de unităţi de învăţământ în ordinea punctajelor obţinute sunt recompensate cu câte 2.000 euro, bani pe care îi pot investi după cum doresc, în folosul școlii.

Pe podiumul Hărnicuţilor au urcat Colegiul Tehnic „Mihai Viteazu” din Vulcan, Şcoala Gimnazială nr. 7 din Petroșani și Şcoala Gimnazială din Petros, județul Hunedoara. Cele 3 unităţi de învăţământ câştigătoare din judeţ  au cumulat peste 240 de activităţi educaţionale desfăşurate de la începutul competiţiei.

Înscrierile în program rămân deschise până la data de 31 decembrie 2015. “OlimpiadeleK” reprezintă o competiție națională care îşi propune să încurajeze desfăşurarea de activităţi educaţionale în şcoli, în afara orelor de curs, pentru a stimula în rândul copiilor şi tinerilor creativitatea, spiritul civic, lucrul în echipă şi alte abilităţi utile. Programul, aflat la prima ediţie, se adresează tuturor instituțiilor de învățământ public din România: grădinițe, școli elementare, gimnaziale sau licee.

Proiectul “OlimpiadeleK” este sponsorizat de către Kaufland România și implementat în parteneriat cu Școala de Valori și Ministerul Educației și Cercetării.

[slideshow_deploy id=’19869′]