Cum se rotunjesc conturile afaceristului Sorin Avramescu cu peste 20 de milioane de lei

Omul de afaceri Sorin Avramescu, cunoscut mai ales ca administrator al societăţii care se ocupa de prepararaea şi livrarea hranei calde către mineri, va fi mai bogat cu aproape 21 de milioane de lei. Suma reprezintă dividende de la Aviaţia Utilitară SA Bucureşti.
 
 avramescu l
Anunţul privind distribuirea dividendelor a fost făcut de Aviaţia Utilitară Bucureşti pe Bursa de Valori, iar valoarea unui dividend este de 6,3 lei pe acţiune. Asta înseamnă că acţionarul principal, Sorin Avramescu, care deţine 99,8% din companie va încasa 20,9 milioane lei. Potrivit datelor oficiale, Aviaţia Utilitară SA are un capital social de 8,31 milioane lei şi un număr total de 3,324 milioane de acţiuni. Valoarea dividendelor a explodat în ultimul an, luând în calcul raportările din anii anteriori. Astfel, valoarea brută a dividendului aferent exerciţiilor financiare din 2011 şi 2013 a fost de 0,68 de lei pe acţiune. Pentru anul 2014, valoarea declarată s-a cifrat la 0,643 de lei pe instrument fianciar. Sorin Avramescu a recunoscut cu jumătate de gură informaţia şi nua  explicat cum de s-a ajuns la această explozie financiară. „Asta este. Nu trebuie să dau explicaţii”, a declarat Avramescu, care spune că în cea mai mare parte parte dividendele se reinvestesc.
Chiar dacă afaceristul Sorin Avramescu nu vrea să dea amănunte, s-a aflat că banii vin vânzarea unui teren deţinut în zona Băneasa de această societate, un teren dobândit la capătul unui imens scandal. Ziarul Financiar a anunţat că Aviaţia Utilitară Bucureşti a vândut, în decembrie 2015, către Dedeman, un teren cu o suprafaţă de 50 de mii de metri pătraţi, situat în imediata apropiere a aeroportului Băneasa. Conform calculelor, profitul companiei pe 2015 este de aproximativ 58 milioane de lei, asta după ce în raportările publice de pe Bursa de Valori Bucureşti, la data de 30 iunie 2015 Aviaţia Utilitară Bucureşti era pe pierdere cu 679 mii lei.
[slideshow_deploy id=’19869′]