Turistă germană, salvată din Retezat, după e i s- a facut rău

 

 O echipă formată din şapte salvamontişti din cadrul Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara și doi jandarmi montani, a intervenit miercuri, 10 august, pentru salvarea unei turiste germane căreia i s-a făcut rău în timp ce se afla pe un traseu din Masivul Retezat.

salvamont-salvare
Turista efectua o drumeţie împreună cu un alt cetăţean german şi, la un moment dat, a acuzat o stare de slăbiciune şi dureri. Colegul său a sunat la numărul de urgenţă 112 şi din descrierea făcută de acesta, salvamontiştii au concluzionat că turiştii germani se aflau pe Şaua Lănciţului, între Cabana Baleia şi Vârful Mare.
„Şapte salvatori montani au plecat spre locul în care se aflau cei doi turişti germani. După circa patru ore de mers, salvamontiştii au ajuns la faţa locului. Turista germană era deshidratată, prezenta o stare de slăbiciune şi dureri abdominale. Victima a fost imobilizată şi transportată cu o targă specială până la o maşină a Salvamont şi apoi la o ambulanţă SMURD”, declară şeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.
Luna trecută, salvamontiştii din Hunedoara au avut 26 de intervenţii în şapte cazuri fiind nevoie de transportul victimelor pe o targa specială până la o ambulanţă SMURD.

[slideshow_deploy id=’13837′]



« (Știre anterioară)
(Următoarea știre) »