Performanţă şi calitate la Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroşani

lucian-resmeritaColegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroşani a primit, în zilele de 17 şi 18 noiembrie,  vizita comisiei de evaluare externă periodică în vederea atestării nivelului calităţii serviciilor educaţionale. Verificarea a fost făcută de două cadre didactice de la Timişoara, membre ale ARACIP.

Potrvit informațiilor furnizate de directorul unității de învățământ, prof. Lucian Resmeriță, din cei 43 de indicatori luaţi în considerare, liceul a reuşit performanţa de a obţine calificativul „foarte bine” la 40 dintre aceștia. Activitatea cadrelor didactice, personalului didactic auxiliar şi nedidactic a fost apreciată la superlativ în domenii precum: activitate ştiinţifică, dotarea spaţiilor şcolare cu tehnologie informatică, dezvoltarea profesională a personalului etc. Au fost notate cu „bine” numai aspecte legate de spaţiile auxiliare.

Performanţa este cu atât mai notabilă, cu cât în majoritatea instituțiilor similare din ţară numărul calificativelor „foarte bine” este semnificativ mai mic.

“Felicit  cadrele didactice, personalul auxiliar și cel nedidactic, precum și elevii, pentru implicarea serioasă în procesul instructiv-educativ. Astfel, rezultatele înregistrate au fost o consecință firească a muncii depuse”, a declarat directorul Colegiului Național de Informatică dn Petroșani, Lucian Resmeriță.

[slideshow_deploy id=’41107′]