Taiau copaci ilegal, insa au fost prinsi de jandarmi

În data de 6 decembrie a.c., jandarmii hunedoreni au fost sesizaţi printr-un apel la numărul de urgenţă 112, cu privire la faptul că mai multe persoane taie fără drept arbori din pădurea situată pe Valea Mişagului, comuna Şoimuş.

26361

Jandarmii au identificat în acel loc trei persoane care transportau material lemnos cu o remorcă trasă cu ajutorul unui tractor. Materialul lemnos transportat nu era marcat.

De asemenea, în zonă au fost identificate 53 de cioate rezultate din tăierea fără drept a arborilor. Din aceştia, cinci arbori au fost tăiaţi de pe proprietatea altor persoane, iar restul de pe proprietatea făptuitorului.

Volumul total al masei lemnoase tăiate fără drept este de 10,342 mc, iar valoarea prejudiciului este de 2.177,06 lei.

În cauză, jandarmii au întocmit acte de sesizare cu privire la săvârşirea faptelor penale de tăiere fără drept de arbori şi furt de arbori, fapte prevăzute şi sancţionate de Legea 46/2008 – Codul Silvic, care vor fi înaintate pentru continuarea cercetărilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva.

Materialul lemnos aflat în remorcă, precum şi utilajul folosit la transportul acestuia au fost ridicate şi predate în custodie până la terminarea cercetărilor.

[slideshow_deploy id=’13835′]