Vernisaj al artiștilor plastici hunedoreni la galeria ”Ianza” din Petroșani

ianza1Eleganta galerie de artă ”Ianza” din municipiul Petroșani a fost joi după-amiază gazda unui nou vernisaj de artă plastică de înaltă ținută. Publicul din Petroșani a avut, de această dată, ocazia de a vedea câteva din cele mai noi creații ale unor cunoscuți artiști hunedoreni, membri ai Filialei din Hunedoara a Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Astfel, pe simeze au fost expuse lucrări (pictură și sculptură) ale yunor artiști precum Tiberiu Balasz, Daniela Florescu Csiri, Tiberiu Fazekas, Constantin Găină, Horea Gherghina, Victor Ioan, Gheorghe Julei, Cristea Mircioane, Sanda Murzea, Nicoleta Onofrei, Mihai Panaitescu, Constantin Petrescu, Dan Vifor Pichiu, Alexandra Popescu, Sara Pleșa Popescu, Radu Roșian, Florin Scurtu, Adriana Ilin Tomici.

La vernisaj au participat iubitori de artă din Valea Jiului, dar și câțiva dintre artiștii apreciați ai Văii Jiului, interesați de un ”schimb de experiență” cu colegii din zona de nord a județului Hunedoara. Amfitrion al evenimentului a fost, ca de obicei, artistul plastic Sergiu Cristian Ianza, președintele Fundației Ianza Art InterCultural, proprietarul galeriei de artă ce-i poată numele. ”Cu aceasă expoziție, deschidem sezonul expozițional al anului 2017 la Petroșani, dar consemnăm în același timp și stantul unui nou an plin de evenimente pentru fundația culturală pe care o patronez. Se anunță un an cu multe exploziții în țară și peste hotare, dar în același timp eu sper să putem continua tradiția taberelor de artă plastică organizate sub egida fundației și, desigur, sper să creștem constant interesul oamenilor din Valea Jiului pentru arta de calitate, să aducem cât mai mulți tineri la galerie și să ne consolidăm poziția de entru de interes cultural-artistic din Valea Jiului, județul Hunedoara și România”, a declarat Sergiu Cristian Ianza.

ianza2

[slideshow_deploy id=’17636′]