vineri, februarie 10th, 2017

 

A 14 -a structura de intervenție a pompierilor militari, de pe teritoriul județului Hunedoara, a fost operaționalizată astăzi la Bretea Română

În cadrul Punctului de lucru Bretea Română își vor desfășura activitatea două echipaje de intervenție ce vor avea în dotare o ambulanță de prim –ajutor calificat și o autospecială de lucru cu apă și spumă. Raionul de intervenție al noului punct de lucru va fi compus din 39 de localități care însumează peste 20.000 de locuitori. Analiza intervențiilor în ultimii 5 ani relevă faptul că pompierii militari au acționat la peste 1.200 de situații în zona ce va fi deservită de noul Punct de lucru. Echipajele structurii de la BreteaCItește mai departe


Contribuția jandarmilor hunedoreni la protejarea fondului silvic în anul 2016

În cursul anului 2016, jandarmii hunedoreni au executat 362 de acțiuni, independent sau în comun cu alte instituții abilitate, care au avut drept scop prevenirea și constatarea faptelor ilegale în domeniul silvic. La îndeplinirea acestor misiuni au participat 713 jandarmi din structurile de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, în special jandarmii montani din cadrul celor nouă posturi constituite la nivelul unității. Pe timpul misiunilor executate, jandarmii hunedoreni au constatat 50 de fapte de natură penală, cu privire la tăierea de arbori, fără drept, din fondul forestierCItește mai departe


România, printre statele Uniunii Europene cu cele mai bune performanţe în utilizarea numărului unic de urgenţă 112

Ţara noastră face parte dintre cele 5 state membre care reprezintă exemple de bună practică şi este una dintre puţinele ţări membre UE în care 112 este  număr unic  de urgenţă. Eurobarometrele Comisiei Europene, referitoare la numărul unic european de urgenţă 112, arată că România a făcut progrese remarcabile în administrarea şi dezvoltarea Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă şi se află pe primele locuri în ceea ce priveşte informarea şi educarea populaţiei în UE. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale este organul central al statului, care administrează, exploatează, întreţine şiCItește mai departe


Haralambie Vochițoiu a fost demis de la conducerea PMP Hunedoara

Fostul senator Haralambie Vochițoiu a fost demis astăzi de la conducerea Organizației PMP Hunedoara, alături de alți 19 lideri de filiale teritoriale ale Partidului Mișcarea Populară. Decizia a fost luată în Colegiul național al PMP care a avut loc astăzi la București, chiar la propunerea peședintelui acestui partid, Traian Băsescu. „Au fost schimbaţi 19 preşedinţi de organizaţii şi numiţi preşedinţi interimari, totul funcţie de rezultatul de la alegerile parlamentare. Având în vedere că partidul a fost nou, e un partid care a participat prima dată la alegeri legislative, pragul de menţinereCItește mai departe


Proiectul privind rezervările online pentru căsătorii, un succes

Mai bine de 100 cupluri din Deva şi-au rezervat online căsătoria pentru anul 2017, direct pe site-ul municipalității, iar până la această dată au fost deja oficiate 10% dintre cununiile civile programate online. ”Generaţia Internetului îşi programează căsătoria online, iar interesul viitorilor miri pentru această modalitate de rezervare este în creştere – 98% dintre devenii care se vor căsători anul acesta şi-au programat cununia civilă direct de acasă, potrivit reprezentanţilor Direcţiei Publice Locale de Evidenţa Persoanelor şi Stare Civilă Deva. Cele mai multe dintre cele 101de perechi care au utilizatCItește mai departe


Cetatea Deva-promovare la târgurile de turism

  Edilii vor să atragă cât mai mulți turiști, astfel că Cetatea Deva va fi promovată și la ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României. Evenimentul va avea loc în perioada 16-18 februarie 2017, la Centrul Expoziţional Romexpo din Bucureşti şi va reuni reprezentanţi ai celor mai importante companii de turism din ţară şi din străinătate. ”Prezentată într-o manieră modernă şi elegantă, fortăreaţa atestată în anul 1269 va constitui unul dintre punctele de interes, alături de alte monumente şi zone de atracţie turistică din judeţ. Cetatea regală aCItește mai departe


Daniel Ovidiu Pleșcan, Silviu Prața și Mihaela Ciociu- pedepse cu suspendare

Magistrații Curții de Apel Alba Iulia au menținut pedepsele dictate de Tribunalul Hunedoara în dosarul de proxenetism instrumentat de DIICOT – Biroul Teritorial Hunedoara. Astfel, Daniel Ovidiu Pleșcan, Mihăiță Silviu Prața și Mihaela Ciociu au fost condamnați pentru infracțiunea de proxenetism în formă continuată, respectiv la câte 3 ani închisoare. Pedepsele au fost suspendate condiționat de instanța de apel, cei trei urmând ca pe perioada de încercare să presteze mai multe ore de muncă în folosul comunității. [slideshow_deploy id=’17636′]  


Isărescu: Multinaționalele trebuie să intre in legislația românească, să respecte fiscalitatea, regulile noastre. Câte multinaționale sunt de fapt in România, ce afaceri derulează și câti angajați au?

„Firmele straine trebuie sa intre in legislatia romaneasca, sa respecte fiscalitatea, regulile noastre. S-a discutat la fel cum se discuta si in Europa despre problema preturilor de transfer. Aceasta nu este o chestiune simpla nicaieri in lume. Cunosc aceasta problema din anii ’70- ea e aproape perpetua si e legata de statutul multinationalelor”, a declarat joi Guvernatorul BNR Mugur Isarescu. Cate multinationale sunt de fapt in Romania, ce afaceri deruleaza si cati angajati au? Sa discutam pe cifre. Datele privind numarul de firme multinationale sunt colectate de Institutul National deCItește mai departe


Tăierile ilegale de păduri s-au redus, în 2016, la 0,5%

Volumul tăierilor ilegale în fondul forestier proprietatea publică a statului, administrat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, a scăzut anul trecut la 47.788 de metri cubi, cu 16,27% mai puțin față de anul 2015, când s-au înregistrat 57.080 de metri cubi. La volumul total exploatat de Romsilva, de 8,58 milioane de metri cubi masă lemnoasă, tăierile ilegale în fondul forestier de stat reprezintă 0,5%. În total, în fondul forestier de stat s-au efectuat anul trecut 14.825 de controale de fond și 1.642 de controale parțiale. În plus, angajații RomsilvaCItește mai departe


Bursă de locuri de muncă, pe 16 februarie, în județul Hunedoara

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara organizează joi, 16 februarie 2017, la cererea pieţei muncii locale, o nouă Bursă a locurilor de muncă. Acţiunea se va desfăşura în această zi în reţeaua teritorială a judeţului Hunedoara în DEVA, SIMERIA, HUNEDOARA, ORĂŞTIE, CĂLAN, HAŢEG, PETROŞANI, LUPENI, VULCAN, BRAD, între orele 900 –1300. ”Agenţii economici din judeţ pot depune oferte de locuri de muncă vacante până în data de 16februarie 2017, la A.J.O.F.M. Hunedoara, Deva, Piaţa Unirii, nr. 2, tel. 0254.216.151 sau la cea mai apropiată agenţie locală pentru ocuparea forţeiCItește mai departe


Iubeşte şi călătoreşte! Două bilete la preț de unul, de Valentine’s Day și Dragobete este oferta CFR pentru îndrăgostiți

În luna în care se celebrează dragostea, CFR Călători pune în vânzare bilete la jumătate de preț pentru zilele de 14 şi 24 februarie 2017: „IR Special / Oferta pentru 2”. Reducerea de 50% din tariful biletului întreg este valabilă pentru călătoria la clasa 1 și a 2-a, se acordă la achiziţionarea a două bilete pentru acelaşi tren InterRegio și este disponibilă exclusiv la casele de bilete din staţiile CFR. Oferta este valabilă la trenurile din anexă, nu se cumulează cu alte oferte, iar tariful de rezervare a locului se achităCItește mai departe


Audio șocant! Băsescu: Nu mai pot să mint! Curtea Constituțională a impus modificarea articolului cu abuzul în serviciu

Înregistrare șocantă cu fostul președinte al României, Traian Băsescu, care susține că oricât de tentant politic și electoral ar fi să manipuleze pe acest fond de iritare generală la adresa guvernului PSD, el nu mai poate să mintă fiind prea trecut prin politică. Intervievat fiind la „Matinalul” de  Napoca fm Cluj, acesta a declarat, în exclusivitate, că în cazul ultra-contestatului articol, care a stabilit un plafon de 200.000 de lei, de la care abuzul în serviciu al unui funcționar public se sancționează cu închisoare, el a spus că modificarea aCItește mai departe


În acest an, Delgaz Grid a înregistrat 11 cazuri de intoxicaţii cu monoxid de carbon, în medie câte unul la fiecare 3 zile

În primele 5 săptămâni ale acestui an, în aria de activitate Delgaz Grid, monoxidul de carbon a făcut 23 de victime, iar 8 dintre acestea nu au mai putut fi salvate. În urma acestor incidente, victimele au avut de suferit din cauza utilizării unor aparate alimentate cu gaze naturale racordate necorespunzător la coșurile de evacuare a gazelor arse, neetanșe sau înfundate, precum și a folosirii aragazului ca sursă de încălzire. „Delgaz Grid îşi manifestă îngrijorarea privind aceste evenimente nefericite care ar fi putut fi evitate cu uşurinţă dacă se respectauCItește mai departe


13 noi medicamente intră pe listele acordate compensat și gratuit

Încă 13 noi denumiri comune internaționale (DCI) intră pe listele medicamentelor compensate și gratuite de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, în sistemul public de sănătate. Măsura are scopul să asigure accesul la tratament cu medicamente noi, inovative, pentru cât mai mulți pacienți diagnosticați cu afecțiuni pentru care sunt indicate aceste medicamente. Guvernul a aprobat astăzi o Hotărâre prin care modifică și completează HG nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul deCItește mai departe


Se anunță CEL MAI MARE MARȘ din istoria României: Biserica se implică, decizie a Sfântului Sinod

Biserica Ortodoxă anunță că va organiza cel mai mare marș din istoria României! În ziua de 9 februarie 2017, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul căreia au fost luate următoarele hotărâri: Binecuvântarea și sprijinirea organizării la nivel naţional a Marşului pentru viaţă 2017 – „Ajută mama şi copilul. Ei depind de tine”.Acest eveniment se va desfăşura în după-amiaza zilei de sâmbătă, 25 martie 2017 (sărbătoarea Bunei Vestiri). Prin acestCItește mai departe


Preţul uleiului de măsline crește puternic din cauza vremii nefavorabile din Italia și Spania

Preţul uleiului de măsline crește puternic din cauza vremii nefavorabile din Italia și Spania, care a provocat deja în Europa şi o penurie de dovlecei, vinete şi salată Iceberg. Italia şi Spania sunt cele mai mari producătoare de ulei de măsline din lume. Preţul uleiului de măsline extravirgin din Italia a crescut cu aproape o treime din octombrie, la 5,75 euro litrul, în timp ce în Spania au urcat cu circa 10%, potrivit Consiliului Internaţional al Măslinelor din Madrid. Institutul Mintec din Anglia anticipează că există spaţiu pentru noi creşteri.CItește mai departe


Vernisaj al artiștilor plastici hunedoreni la galeria ”Ianza” din Petroșani

Eleganta galerie de artă ”Ianza” din municipiul Petroșani a fost joi după-amiază gazda unui nou vernisaj de artă plastică de înaltă ținută. Publicul din Petroșani a avut, de această dată, ocazia de a vedea câteva din cele mai noi creații ale unor cunoscuți artiști hunedoreni, membri ai Filialei din Hunedoara a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Astfel, pe simeze au fost expuse lucrări (pictură și sculptură) ale yunor artiști precum Tiberiu Balasz, Daniela Florescu Csiri, Tiberiu Fazekas, Constantin Găină, Horea Gherghina, Victor Ioan, Gheorghe Julei, Cristea Mircioane, Sanda Murzea, NicoletaCItește mai departe


28 februarie, ultima zi de depunere a declarațiilor de impozit cu regim de reținere la sursă

Ultima zi a lunii februarie a.c (28 inclusiv) este data limită până la care plătitorii de venituri cu regim de reținere la sursă a impozitelor au obligația să depună declarația privind calcularea și reținerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit – formularul 205 -, la organul fiscal competent, pentru veniturile obținute în anul 2016. Veniturile pentru care există obligația depunerii formularului 205 sunt cele din dividende, dobânzi, lichidarea unei persoane juridice, din premii, din jocuri de noroc cu impunere finală, precum și veniturile din alte surse așa cum sunt menționateCItește mai departe


Hoțul din farmacii, trimis în judecată

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani îl acuză pe recidivist de trei infracțiuni de furt calificat, două de tentativă de furt și una de complicitate. Recidivistul din municipiul Lupeni, abia ieșit din închisoare, a fost trimis în judecată, dosarul său fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Petroșani. Șerba Gabriel Ionuț se află în arest și este autorul mai multor spargeri, principala țintă a sa fiind farmaciile din Lupeni. Recidivistul a scăpat din penitenciar la finele anului trecut, în octombrie, după ce ispășise perioada necesară dintr-o pedeapsă de 4 ani șiCItește mai departe


Seminar de informare pentru fonduri europene pentru IMM-uri la Primăria din Vulcan

Primăria Municipiului Vulcan invită marți 14 februarie, ora 15,30 în Sala de Ședințe a Consiliului Local, pe toți cei interesați de informațiile oferite de Reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regională Vest ( Timișoara), în cadrul seminarului de informare realizat cu această ocazie, în parteneriatul dintre Primărie și ADR Vest. Tema seminarului este circumscrisă programului de finanțare europeană POR 2014 – 2020, Prioritate de Investtiții, 2.2 Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor. Seminarul se adresează sectorului privat, antreprenorilor din categoria microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii, care pot beneficiaCItește mai departe


Bătrâne și abandonate

Zeci de autoturisme sunt abandonate pe domeniul public al municipiului Petroșani. Proprietarii și-au abandonat “bătrânele” în drum, fără a le păsa de acestea sau de faptul că ocupă un loc de parcare. În acest sens, cei de la Poliția Locală a municipiului Petroșani au somat proprietarii să își ridice autoturismele de pe domeniul public. “Auto abandonate sau fără stăpân au fost ridicate de proprietari fără aplicarea procedurii legii nr. 421/2002 -17 autovehicule, iar soluționate prin aplicarea procedurii legii 421/2002  – 21 autovehicule”, arată raportul Poliției Locale. Primaria are sarcina deCItește mai departe


Recesiunea a afectat Valea Jiului

Recesiunea a afectat Valea Jiului, iar zona nu reușește să scape de stigmatul de defavorizat. Ministerul Economiei caracterizeaza Valea Jiului ca fiind o zonă fragilă. Statutul de zonă monoindustrială și-a pus amprenta asupra Văii Jiului, iar recesiunea economică a accentuat statutul defavorizat. Mai mult, cei de la Ministerul Economiei subliniază că eliminarea subvențiilor a accentuat problemele Văii Jiului și nu numai ducând la creșterea șomajului. “Intensificarea procesului de restructurare economică șI retragerea subvențiilor acordate de stat au făcut ca, în perioada următoare, unele zone să se transforme în zone aflateCItește mai departe


Parteneriat pentru reabilitarea centurii

Consiliul Județean Hunedoara ar putea deveni partenerul municipiului Petroșani în vederea asfaltării șoselei de centură. Edilii de la Petroșani fac toate demersurile necesare pentru a reabilita și porțiunea cuprinsă între sensul giratoriu cu avion și sensul giratoriu cu Biserica Catolică. Porțiunea de drum este aproape impracticabilă, mai ales după topirea zăpezii. Municipalitatea de la Petroșani nu are resursele financiare necesare pentru a reabilita acest segment, în acest sens edilii s-au adresat celor de la Consiliul Județean Hunedoara. “Am avut o discuție  cu domnul președinte Bobora și mi-a promis că vomCItește mai departe