Hoti de fier vechi prinși la furat de polițiștii din Petrila

La data de 06.04.2017, în jurul orei 18:00, o patrulă de ordine publică din cadrul Poliţiei Oraşului Petrila s-a sesizat din oficiu despre faptul că, în zona E.M. Petrila, două persoane încearcă să sustragă material feros din incinta unităţii miniere.

„Cele două persoane, în momentul în care au observat apropierea agenţilor de poliţie, au abandonat bunurile sustrase şi au părăsit în fugă zona. Poliţiştii au pornit în urmărirea celor doi, iar după aproximativ un kilometru, pe şoseaua de centură a oraşului Petrila, au reuşit interceptarea acestora.Cei doi au fost conduşi la sediul Poliţiei, pentru audieri,  iar bunurile pe care au încercat să le sustragă au fost recuperate şi lăsate în custodie personalului de pază al E.M. Petrila” au declarat reprezebtantii IPJ Hunedoara.

Faţă de cei doi suspecţi, în vârstă de 26 şi, respectiv de 19 ani, ambii din Petrila, se vor efectua cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă de furt.

[slideshow_deploy id=’13835′]