luni, mai 8th, 2017

 

Credință, cultură și tradiție la nedeia din Dealu Babii

În ciuda vremii nefavorabile, peste 100 de vulcăneni, împreună cu reprezentanți ai administrației publice locale din municipiul Vulcan au fost prezenți duminică, 7 mai, în Dealu Babii, pentru a participa la tradiționala nedeie momârlănească din această regiune rurală a Vulcanului. ”Noi, cei din Primărie și din Consiliul local, ne-am pregătit așa cum se cuvine pentru acest eveniment înscris pe lista activităților culturale derulate de administrația locală. Împreună cu câteva dintre ansamblurile artistice din Vulcan, împreună cu părintele Zgârcea Mănăsuc dar și cu alți păstrători ai tradițiilor am reușit să organizămCItește mai departe


Restricții de apă, MARŢI, în VULCAN

Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile  pentru marţi, 9.05.2017 în municipiul  Vulcan – între orele 09:00 – 15:00. Zona afectată: Cartier Micro 3B şi Valea Lupşească. Motivul restricţiei: remediere pierdere str. Mihai Eminescu zona blocurilor 4 – 6; Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă multumeşte pentru întelegere. [slideshow_deploy id=’20328′]


Vin banii pentru Castelul Corvinilor

Contractul de finanțare a lucrărilor de reabilitare derulate la Castelul Corvinilor va fi semnat mâine (marți), la Hunedoara. Proiectul va primi finanțare în cadrul pentru axa prioritară 5 „Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural” a Regio-Programul Operațional Regional (Regio-POR). Cu acestă finanțare ar urma să se realizeze un mic sat medieval, spațiu pentru turniruri ori amfiteatru pentru spectacole. Proiectul își propune să pună în valoare spațiul exterior al castelului, inclusiv pârâul Zlaști, care curge la poalele monumentului medieval, prin reconstruirea fostei mori de apă.CItește mai departe


Copil amenințat cu cuțitul de un individ

  Incidentul a avut loc în municipiul Lupeni, iar minorul a fugit din calea agresorului până la sediul Jandarmeriei Lupeni, unde le-a povestit jandarmilor ce a pățit. ”La sediul Detașamentului 3 Jandarmi Lupeni s-a prezentat un copil în vârstă de 10 ani, desculț și speriat, care a informat jandarmii că, în apartamentul în care se afla alături de mai mulți tineri, a intrat un bărbat care i-a amenințat cu cuțitul. Jandarmii s-au deplasat alături de copil care le-a indicat bărbatul în cauză, în parcarea blocului, în timp ce încerca să urceCItește mai departe


Acțiune marca Asociația Comitetului pentru Inițiativă Petroșani

„Armata pe frontul din subteran” este sloganul unei acțiuni organizate de Asociația Comitetului pentru Inițiativă Petroșani. Evenimentul va avea loc joi, 18 mai, în Aula Universității din Petroșani.   „Trustul de Presa al Ministerului Apararii Nationale si Univrsitatea din Petrosani, prezinta: „ARMATA PE FRONTUL DIN SUBTERAN”. Un film de Bogdan Oproiu si Dan Constantin Mireanu. Vor lua cuvantul: comandor Alexandru LEAUA, prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai RADU, colonel dr. Florin SPERLEA”, arată o informare a ACI Petroșani. [slideshow_deploy id=’43281′]


Continuă lucrările la locuințele sociale din Vulcan

Sumele necesare pentru refuncționalizarea căminelor C2 și C3 din Vulcan sunt asigurate. Primarul municipiului Vulcan – Gheorghe Ile a semnat la Bucuresti la începutul lunii mai Contractul de Finantare pentru Programul constructiilor de locuinte sociale derulat conform Legii locuintei nr. 114/1996. “Este o continuare a investiției începută în 2016 pentru Căminul C1, iar prin noul contract de finanțare sunt asigurate sumele pentru anul 2017, în vederea refuncționalizării căminelor C2 și C3. În cursul acestei luni se va derula procedura de achiziție de lucrări conform legislației în vigoare privind achizițiile publice.CItește mai departe


Vremea, tot mai rece. Prognoza meteo pentru marți și miercuri

Nu scăpăm de ploi nici în următoarele două zile. Atât marți, cât și miercuri, în aproape toată țara vremea va fi mai rece decât în mod normal în această perioadă și va ploua în aproape toată țara. VREMEA MARȚI Marti, vremea va fi în continuare în general instabilă și va continua să se răcească, devenind rece pentru această dată. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 11 și 18 grade. În sudul, centrul și în estul țării, pe arii relativ extinse, se vor semnala averse și descărcări electrice. CantitățileCItește mai departe


Primăria Petroșani se bazează pe ajutorul CJ Hunedoara

Reabilitarea șoselei de centură a municipiului Petroșani, segmentul cuprins între sensul giratoriu dinspre cartierul Aeroport și cel de la Biserica Catolică, este o povară prea mare pentru contribuabilii din capitala Văii Jiului. Costurile reabilitării DN 66 sunt estimate la câteva milioane de lei, iar municipalitatea a lansat licitația de atribuire a lucrării. Edilii din Petroșani se bazează pe sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, mai ales că au primit promisiuni de la actuala conducere. ”Domnul primar a discutat cu conducerea Consiliului Județean Hunedoara și avem promisiuni că se vor aloca circa 2CItește mai departe


Colegiul Naţional Sportiv „Cetate” din Deva face angajări

Colegiul Naţional Sportiv „Cetate” din Deva, Judeţul Hunedoara organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, de: bucătar; muncitor calificat – instalator: 2 posturi de îngrijitor. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare: a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul înCItește mai departe


Elevii nevaccinați să nu fie primiți la școală. Ministrul sănătății: ”Ar fi, practic, o modalitate de a-i constrânge pe părinţi să-şi imunizeze copiii

Ministrul sănătăţii spune că ar fi de acord ca elevii care nu sunt vaccinaţi să nu mai fie primiţi la şcoală. Acesta este de părere că ar fi, practic, o modalitate de a-i constrânge pe părinţi să-şi imunizeze copiii. Declaraţia a fost făcută la emisiunea „În faţa ta”de la Digi24. Ministrul sănătăţii a vorbit despre o răspundere morală a părinţilor care refuză vaccinarea copiilor. „La momentul de faţă, în lege nu există prevăzute sancţiuni. În lege se spune că părintele poate refuza după ce e informat. La final semnează unCItește mai departe


Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase: Structura anului școlar viitor ar putea fi modificată

Ministrul Educaţiei. Pavel Năstase a precizat că structura anului şcolar viitor ar putea fi modificată, dar nu a dat însă detalii legate de eventualele schimbări. A spus doar că vor trebui respectate vacanţele şi sărbătorile legale. „Trebuie să respectăm vacanţele şi sărbătorile legale care sunt prevăzute la nivel naţional prin lege. Un nou calendar pentru anul şcolar va fi realizat în viitor pe baza unor discuţii care vor fi la nivelul direcţiilor din Ministerul Educaţiei Naţionale şi pe baza analizelor care se vor face după experienţa anilor precedenţi. Nu putemCItește mai departe


Apa Prod anunță pentrua astăzi, 8 MAI sistări de apă la HUNEDOARA și DEVA

Se sistează furnizarea apei potabile în:   LOCALITATEA: HUNEDOARA DATA: 08-05-2017 INTERVAL ORAR: 08:30 – 12:00 STRĂZI AFECTATE: Str. Stejarilor MOTIVUL: Eliminare pierdere apă Str. Stejarilor nr. 29. Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Deva DATA: 08.05.2017 INTERVAL ORAR: 11:15 – 15:00 STRĂZI AFECTATE: Eminescu (de la E. Văcărescu la Călugăreni), E. Văcărescu (de la Eminescu la Cloșca), Călugăreni (de la Eminescu la Coziei), A. Mureșan, Al. Patriei (bl:E1,E2,E3,), 1 Decembrie (bl. B sc.1 și 2, bl.C și bl.5). S.C. Apa Prod S.A. iși cere scuze pentru disconfortul creatCItește mai departe


8 mai – Ziua mondială a Crucii Roșii și Semilunii Roșii

Comitetul Internațional al Crucii Roșii a declarat, în 1859, ziua de 8 mai drept Ziua mondială a Crucii Roșii. Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie s-a născut la inițiativa unui om de afaceri elvețian, Henry Dunant (1828-1910), în 1859, după una dintre cele mai sângeroase bătălii ale secolului, Bătălia de la Solferino, bătălie care a făcut 40.000 de victime. La 24 iunie 1859, Henry Dunant venise în nordul Italiei pentru a-l întâlni pe Napoleon al III-lea în interes de afaceri. Impresionat profund de imaginea oribilă de după bătălie,CItește mai departe


Francezii au votat pro Europa: Emanuel Macron este noul președinte al Franței

Candidatul independent de centru Emmanuel Macron a obținut peste 66% din voturile valabile la alegerile prezidențiale desfășurate duminică în Franța, a comunicat ministerul de interne francez luni, la primele ore, după numărarea voturilor a 99,9% din cei 47 de milioane de alegători înregistrați. S-a înregistrat un record de 11,5% voturi albe sau anulate, iar proporția celor care nu s-au prezentat la urne a fost de 25,38% din electorat, de asemenea aproape de un record, transmite Reuters din sursa oficială menționată. Candidatul de centru a învins-o detașat, în turul al doilea alCItește mai departe


Fermierii care au înregistrat pierderi în urma îngheţului vor beneficia de reduceri de impozit

Fermierii care au înregistrat pierderi din cauza îngheţului vor beneficia de o reducere a impozitului pe norma de venit. Potrivit lui Petre Daea, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, acestea trebuie însă evaluate de comisiile locale. „Pierderile inregistrate din cauza inghetului din aceasta primavara se stabilesc de catre comisiile locale. In primul rand, acestea stabilesc norma de venit fata de ceea ce s-a estimat, iar fermierii afectati vor fi ajutati prin reducerea impozitelor pe norma de venit. Sunt zone cu culturi pomicole si viticole afectate semnificativ in anumite parti ale tarii, dar peCItește mai departe


Poliţia Română avertizează: „EMAIL FRAUD”, o nouă metodă infracțională. Recomandări pentru cetăţeni

Poliția Română avertizează cetățenii în privința unei noi metode infracționale de deturnare a transferurilor bancare efectuate de societăți comerciale în relațiile de afaceri, în principal prin compromiterea și accesarea neautorizată a conturilor de e-mail. Infractorii caută mereu idei pentru a câştiga ilicit bani. O nouă metodă vizează deturnarea transferurile bancare efectuate de către societăţi comerciale, în relaţiile de afaceri. Schemă infracţională a acestor fapte presupune compromiterea şi accesarea neautorizată a conturilor de e-mail ale societăţilor comerciale, monitorizarea corespondenţei purtate de angajaţii respectivei firme şi simularea corespondenţei reale, prin intermediul uneiCItește mai departe


Bani în plus pentru spitalul din Vulcan

Unitatea medicală din Vulcan a reușit să atragă mai mulți bani de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. Spitalul municipal Vulcan este clasat pe  locul IV în județ, după spitalele din  Deva, Hunedoara și Petroșani. Mai mult, numărul consultațiilor a crescut cu aproape 1000 față de anul 2015. „Rata infectiilor nosocomiale este zero, cu un indice de complexitate a cazurilor de 1,18.  Noi suntem al IV-lea spital din judet din acest punct de vedere, dupã Deva, Hunedoara si Petrosani. Eu zic cã este o realizare foarte bunã. De altfel,CItește mai departe


Parada costumelor de carnaval

 Parada costumelor de carnaval va avea loc, și în acest an, la Petroșani, de Ziua Internațională a Copilului. 88.500 de lei au alocat consilierii locali de la Petroșani pentru organizarea acțiunilor de Ziua Copilului. La fel ca în fiecare an, cel mai așteptat moment prilejuit cu această ocazie este parada costumelor de carnaval. “În fiecare an, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Primăria municipiului Petroșani organizează diverse activitățI cu scopul de a aduce un zâmbet pe chipul luminos al copiilor din comunitatea noastră. și anul acesta ne propunem următoarele: acordareaCItește mai departe


Acțiuni culturale, sportive și artistice de Zilele municipiului Petroșani

Zilele municipiului Petroșani vor avea loc în perioada 31 mai – 4 iunie. O noutate este faptul că anul acesta se va organiza o masă rotundă cu tema “Cultura Văii Jiului în context național”.   “Zilele municipiului Petroșani, aflate anul acesta la cea de XVI-a ediție, se vor desfășura în perioada 31.05-04.06.2017. În cadrul acestor manifestări, vor fi organizate diverse acțiuni cultural-artistice și sportive, printre care: concurs de orientare turistică, competiții sportive de masă (fotbal, șah, cros, tenis de masă, table), concerte de muzică ușoară și populară în aer liber,CItește mai departe