Petrilenii au parte de carte, prin Cenaclul Boema și Asociația Rosa Multiflora

boemaGrație unui fericit parteneriat derulat de Asociația Rosa Multiflora, condusă de Costel Avram, împreună cu Cenaclul literar Boema (condus de jurnalistul și scriitorul Marian Boboc), Casa de cultură ”Ladislau Schmidt” din Petrila a fost vineri după-amiază gazda primitoare a unei întâlniri culturale de înaltă ținută.

Sub aceste auspicii, petrilenii iubitori de literatură au putut lua parte nu numai la o inedită sesiune de lectură, avându-i ca vorbitori pe câțiva dintre cei mai titrați oameni de litere ai Văii Jiului, ci și la o triplă lansare de carte a scriitorilor Marian Boboc, Ion Hirghiduș și Ioan Dan Bălan.

Marian Boboc a prezentat, cu acest prilej, al doilea volum al lucrării ”Valea Jiului-all inclusiv”, o adevărată frescă a acestei regiuni din perioada antebelică și interbelică văzută din perspectiva unor literați ai acelor vremuri. ”Prin această restituire a memoriilor unor personalități ale vremii, Marian Boboc aduce în fața noastră o nouă bucată importantă din istoria Văii Jiului. Sunt documente, date, fapte inedite, despre care mulți dintre noi, cei preocupați de istoria și cultura acestor meleaguri, nici nu aveam habar. Este o carte-document pe care o recomand tuturor, pentru că este bine structurată și se citește pe nerăsuflate”, apreciază criticul literar și scriitorul Valeriu Butulescu.

boema6

Alături de cartea lui Marian Boboc, la cea de-a doua reuniune culturală a anului 2017 a Cenaclului Boema a mai fost prezentată, de asemenea, cartea ”Aporiile tinereții lui Ghilgameș”, o inedită lucrare de cercetări filosofice avându-l drept autor pe profesorul, scriitorul și filosoful Ion Hirghiduș. În fine, scriitorul petrilean Ioan Dan Bălan, care și-a prezentat lucrarea ”De-a nemurirea”, a întregit trilogia literară care a macat evenimentul intitulat simplu, dar concis, ”Boema la Petrila”.

Dincolo de literatură, evenimentul cultural de la Petrila a fost dublat de excelenta prestație a actorului Mihai Alexandru și triplat de la fel de apreciatul moment artistic susținut de tânărul Andrei Șchiopu, un june multitalent al Văii Jiului.

boema4

Cum vede artizanul acestui deosebit proiect cultural, președintele Asociației Rosa Multiflora – Costel Avram, evenimentul de vineri ? Iat un scurt ”proces-verbal” consemnat de Avram pe pagina sa de socializare: ”O vorbă înțeleaptă spune că dacă ai carte, ai parte ! De la acest îndemn am pornit, prin Asociația Multiflora, acțiunea culturală prin care am reînviat tradiția culturală a Cenaclului literar Boema în viața publică a Văii Jiului, sub egida Uniunii Scriitorilor. După succesul acțiunii ”Boema redivivus de la Petroșani”, vineri, 12 mai, alături de scriitorii Marian Boboc, Ion Hirghiduș și Ioan Dan Bălan, am adus Cenaclul Boema la Petrila. Cu lansările de carte ale celor trei apreciați scriitori ai Văii Jiului, dar și cu alte momente cultural-artistice deosebite, semnate de solistul Andrei Șchiopu sau de actorul Mihai Alexandru. Au fost alături de noi, în Boema petrileană și pictorii Radu Chința și Petru Birău (căruia i-am spus La mulți ani, cu prilejul zilei de naștere), dar și maestrul Valeriu Butulescu, scriitorul Ciprian Dîrjan, actorul Cosmin Rădescu (directorul Teatrului din Petroșani), Dumitru Gălățan Jieț, Constantin Cîmpeanu, Robert Hummel și alți exponenți ai vieții culturale jiene, cărora le mulțumesc. Așa cum le mulțumesc și celor doi consilieri județeni din Valea Jiului, Doinita Maria Balanesc și Ion Hirghiduș pentru susținerea acstui proiect cultural pe care îmi doresc să-l extindem la nivelul tuturor localităților Văii Jiului. Lor, tuturor celor care au reînviat Boema și la Petrila le mulțumesc pentru că, prin cuvintele frumoase, prin muzică, teatru, lectură și dialog am avut, cu adevărat parte de carte ! Mulțumesc și colegilor din Asociația Rosa Multiflora, Ioan Dorel Șchiopu, Daniel Moraru și Daniel Preda.”

Următoarea ”șarjă” literară a Cenaclului Boema este programată a avea loc, în curând, la Uricani. Tot sub auspiciul mecenatului realizat de Asociația condusă de Costel Avram.

boema3

boema2

boema8

boema5

boema7

[slideshow_deploy id=’13837′]