2017
Mirajul Dunării, o altă provocare irezistibilă pentru înotătorul Avram Iancu
După ce și-a înscris numele în rândul temerailor care au reușit performanța de a trece înot peste Canalul Mânecii, între Anglia și Franța, temerarul sportiv Avram Iancu din Petroșani își propune abordarea unei alte misiuni, în care sportul se întrepătrunde cu geografia, cu turismul, cu educația și cultura. De data aceasta, Avram Iancu și-a propus să parcurgă înot, într-un maraton de excepție unic la nivel mondial, cei 2860 de kilometri ai fluviului Dunărea, de la izvoarele din Munții Pădurea Neagră (în Germania) și până la vărsarea acestuia, la Sulina, înCItește mai departe
23 Ianuarie, declarată zi liberă pentru salariaţii din sectorul public
Executivul a stabilit astăzi, printr-o Hotărâre, ca ziua de luni, 23 ianuarie 2017, să fie zi liberă pentru salariații din sectorul public, făcând legătura între zilele nelucrătoare de weekend, 21-22 ianuarie, și ziua liberă de 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române. Astfel, potrivit prevederilor hotărârii, ziua de 23 ianuarie va fi recuperată, în regim de program normal, sâmbătă, 28 ianuarie 2017, sau prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru până pe 31 ianuarie 2017. Facilitatea nu se acordă locurilor de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracteruluiCItește mai departe
Decizie importantă de la Ministerul Muncii. Se dau MAI MULŢI BANI pentru părinţii care se întorc mai devreme la serviciu
Măsură de urgentă luată miercuri de Guvern pentru părinţi! Potrivit România TV, mamele sau taţii care se întorc la muncă înainte de terminarea concediului de creştere a copilului vor primi mai mulţi bani: 650 de lei față de 500 de lei cât este în prezent acest ajutor. Indemnizaţia minimă pentru creşterea copilului urmează să fie majorată începând de la 1 februarie 2017, o dată cu creşterea salariului minim pe economie. Practic, părinţii vor primi aproape 170 de lei în plus. Valoarea minimă a indemnizației lunare pentru creșterea copilului este deCItește mai departe
Restricții în regim de AVARIE , astăzi la PETROȘANI și ANINOASA
S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile în regim de AVARIE, pentru astăzi, 18.01.2017 în oraşele: Aninoasa– între orele 11:40 – 20:00. Zona afectată: tot oraşul Aninoasa mai puţin Zona Iscroni si Zona Livezeni; Motivul restricţiei: remediere pierdere distribuţie str.Horea ; Petroşani – între orele 11:20 – 16:00. Zona afectată: Str. Vilelor, 13 Septembrie si Petru Maior; Motivul restricţiei: remediere pierdere str.Vilelor, nr.13 ; S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă multumeşte pentru întelegere. Birou PresăCItește mai departe
Percheziții în Hunedoara și alte 4 județe
Procurorii DIICOT au descins în județul Hunedoara. Sunt căutați falsificatorii de carduri și de bani. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, Buzău, Hunedoara, Mehedinţi, Timişoara, Constanţa şi Bucureşti efectuează un număr de 30 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Buzău, Constanţa, Hunedoara, Mehedinţi, Timiş şi în municipiul Bucureşti în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea a patru grupuri infracţionale organizate specializate în săvârşirea infracţiunilor de operaţiuni ilegaleCItește mai departe
Tânăr din Lupeni reţinut pentru furt
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Lupeni au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Lupeni, cu privire la care au stabilit că, în perioada 15.12.2016-14.01.2017, împreună cu alţi doi tineri din municipiul Lupeni, ambii în vârstă de 24 de ani, ar fi comis mai multe furturi din societăţi comerciale situate de pe raza municipiului Lupeni. ” Tânărul reţinut urmează a fi prezentat Judecătoriei Petroşani, în vederea emiterii mandatului de arestare preventivă, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracţiunii de furtCItește mai departe
3 schimbari pe care le aduce 2017 pe piata imobiliara. Ce se intampla cu Prima Casă anul acesta
Pe piata imobiliara, 2017 aduce cateva schimbari importante – programul Prima Casa se modifica, iar preturile sunt in crestere. Cererea tot mai mare de locuinte a facut ca in 2016 sa se livreze un numar record de case si apartamente mai ales in marile orase ale tarii, anunta compania de consultanta imobiliara Coldwell Banker. In Capitala si in judetul Ilfov s-au construti cu 20% mai multe locuinte decat in anul precedent, cifrele ajungand pana la 13.000 de locuinte. Iata ce schimbari se intrevad la orizont pentru anul acesta si ceCItește mai departe
Viscolul afectează circulaţia feroviară. CFR Călători a anulat 35 de trenuri Regio pentru sudul şi sud-estul ţării
CFR Călători a anulat miercuri dimineața 35 de trenuri Regio care ar fi trebuit să circule în județele Constanța, Ialomița, Olt și Călărași, din cauza ninsorilor și a viscolului, dar călătorii au la dispoziție alte garnituri care circulă pe aceleași relații, potrivit informațiilor publicate pe pagina de Facebook a companiei. „La această oră nu sunt linii închise și nici trenuri blocate, circulația fiind adaptată condițiilor meteo nefavorabile, în sudul și sud-estul țării fiind semnalate intensificări puternice ale vântului. Pe rutele Urziceni-Slobozia, Alexandria — Zimnicea, Roșiori Est-Turnu Măgurele, Caracal-Corabia, Ciulnița-Călărași, Constanța-Mangalia,CItește mai departe
Zeci de contravenienți ajung la munca de jos
Numai în acestă lună au fost înregistrate zeci de dosare pe rolul Judecătoriei Petroșani, iar cei sancționați contravențional ar putea fi obligați să presteze în folosul comunității. Pentru a nu ajunge la măturatul străzilor, contravenienții trebuie să-și achite amenzile înainte ca judecătorii să decidă în locul lor. Totuși, cei mai mulți dintre vinovați ajung să presteze pentru administrațiile locale din Valea Jiului, iar municipalitatea Petroşani a beneficiat anul trecut de ajutorul câtorva sute de muncitori. Cei care au fost amendaţi, conform unei hotărâri a legislativului local, pot munci la întreţinereaCItește mai departe
Proiecte mari pentru Castelul Corvinilor
Un mic sat medieval, spațiu pentru turniruri ori amfiteatru pentru spectacole, toate sunt în planul edililor din Hunedoara, aceștia urmărind să atragă cât mai mulți turiști cu putință. Proiectul își propune să pună în valoare spațiul exterior al castelului, inclusiv pârâul Zlaști, care curge la poalele monumentului medieval, prin reconstruirea fostei mori de apă. „Întregul proiect se bazează pe câteva componente esențiale care pot trezi interesul turiștilor, astfel încât aceștia să-și petreacă un timp cât mai mare în interiorul sau în exteriorul castelului. Întreaga zonă poate să fie un spectacolCItește mai departe
Tatăl violator rămâne dupa gratii
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani au finalizat cercetarea penală în cazul bărbatului din Aninoasa, Emil Giurgea, acuzat că şi-a abuzat propria fată. Giurgea se află încarcerat încă de anul trecut şi riscă o pedeapsă aspră dacă va fi găsit vinovat de viol, mai ales că există suspiciunea că şi-a obligat copila să-i satisfacă poftele timp de trei ani. Primul termen de judecată în dosar a fost fixat pentru ultima zi a acestei luni, iar individul rămâne în spatele gratiilor până atunci. Emil Giurgea (47 de ani) a fostCItește mai departe
Plătesc ce consumă de teama debranșării
Societatea de termoficare din Petroșani a livrat în conturile Complexului Energetic Hunedoara aproape 42.000 de lei pentru plata agentului termic. Petroșănenii abonați la sistemul de termoficare și-au achitat, în mare parte facturile. Potrivit reprezentanților Serviciului de Termoficare, numărul celor care și-au achitat facturile curente este mai mare față de anii trecuți. “Au venit și au plătit abonații serviciului de termoficare. În schimb, cei care sunt vechii restanțieri nu plătesc, dar aceștia sunt acționați în instanță”, a declarat Ovidiu Muntean, directorul SC Termoficare SA Petroșani. La momentul de față, doar abonațiiCItește mai departe
Cât valorează viața unor copii?
Viața copiilor plătită cu mătura. Două cazuri au șocat, la începutul anului trecut, întreaga Vale a Jiului. două mame și-au aruncat pruncii nou-născuți. Dacă în cazul femeii din Petroșani care și-a aruncat copilul la tomberon, instanța a considerat că trebuie achitată, în cazul mamei de la Lupeni care i-a dat drumul copilului în apele reci ale Jiului, instanța a considerat că păcatele i se spală dacă face muncă în folosul comunității. “Condamnă pe inculpata Papp Simona Andreea, la: – pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea deCItește mai departe
Violatorul a fãcut apel la sentință
Condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare pentru viol, Alexandru Pojoni (foto), din Valea Jiului, consideră că pedeapsa primită nu este justă. Alexandru Pojoni a violat o minoră din Petroşani, pe care o ademenise la un local din regiunea Văii Jiului. Cei doi au stat până după miezul nopţii şi la întoarcere, tânărul a tras maşina pe o străduţă izolată din apropierea centrului localităţii şi i-a cerut adolescentei să întreţină raporturi sexuale cu el. Tânăra s-a opus şi i-a spus că nu şi-a început viaţa sexuală, însă acestCItește mai departe
San Montan a început sezonul competițional la Făget Winter Race 2017
Sezonul competițional al Asociației San Montan din Petrila a fost deschis prin participarea a patru sportivi din cadrul asociației la Făget Winter Race 2017, un concurs de alergare cu diferență de nivel +700 m. Făget Winter Race este un concurs de trail running ce se desfăşoară pe timp de iarnă, în Pădurea Făget, la limita municipiului Cluj-Napoca. Ediţia a patra s-a desfășurat la data de 14 ianuarie 2017. Sportivii San Montan participanți la concurs au fost: Daniela Vasiloancă, la cursa de 7 km, obținând locul I la categoria de vârstăCItește mai departe
Firmele pot comunica electronic cu MFP și ANAF
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) permite și firmelor să acceseze Spațiul Privat Virtual (SPV), astfel încât să primească de la autoritățile fiscale, și să transmită acestora, documente fiscale în format electronic, se arată într-un comunicat al ANAF transmis, marți, AGERPRES. ‘Agenția Națională de Administrare Fiscală extinde serviciul SPAȚIUL PRIVAT VIRTUAL (SPV) pentru toți contribuabilii. Astfel, pe lângă persoanele fizice, și contribuabilii persoane juridice și entități fără personalitate juridică pot opta să primească, prin mijloace electronice de transmitere la distanță, acte administrative fiscale emise în formă electronică de organul fiscalCItește mai departe
Competiție sportivă în Parâng
O nouă ediție a competiției Parângul Night Challenge va avea loc în stațiunea montană din Petroșani. Pentru al patrulea an consecutiv, în Parâng are loc o competiție dedicată iubitorilor de munte și adrenalină. “Aşa cum anunţam încă de la înfiinţarea competiţiei, vă reamintim faptul că , întotdeauna, în penultimul weekend din luna februarie, are loc Parângul Night Challenge. Iată-ne ajunşi la EDIŢIA cu numărul IV. Vârful Parângul Mic, aflat la peste 2000 de metri altitudine îşi lansează din nou provocarea atât alergătorilor cât şi schiorilor. Mirajul luminiţelor aprinse înCItește mai departe
Apa Prod anunță sistări de apă, MIERCURI, 18 ianuarie în HUNEDOARA
Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Hunedoara, în data de 18.01.2017 -între orele 09:00 – 13:00 pe următoarele străzi: Panait Cerna, Dorobanți, Carpați, Ecaterina Varga pentru eliminare pierdere apă, pe strada, Dorobanți, nr. 31. – între orele 09:00- 17:00 pe următoarele străzi: Centru Civic integral, pentru eliminare pierdere apa B-dul Dacia ,bloc A 1-2. SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’13835′]
Eliminări de taxe la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Hunedoara
Începând cu data de 01.02.2017 se vor aplica prevederile Legii nr. 1/2017 prin care s-a abrogat O.U.G. nr. 9/2013 privind timbrul de mediu şi Legea nr. 117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru. Astfel, în cadrul activităţilor desfăşurate de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Hunedoara, nu se vor mai percepe următoarele taxe: – taxa de examinare pentru obţinerea permisului de conducere; – taxa de redobândire a permisului de conducere; – taxa de înmatriculare a autovehiculelor şi remorcilor; – taxa de autorizareCItește mai departe
Producția națională de cărbune a scăzut cu 10,2% în primele 11 luni din 2016 iar importurile s-au redus cu 1,3%
Producția de cărbune net a României a totalizat, în primele 11 luni ale anului trecut, 3,813 milioane tone echivalent petrol, fiind cu 10,2% (435.400 tep) mai mică față de cea din perioada similară din 2015, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). În perioada menționată, România a importat 495.900 tep cărbune net, cu 6.500 tep (1,3%) mai puțin comparativ cu cantitatea importată în aceeași perioadă a anului trecut. Conform proiectului Strategiei Energetice, publicat pe site-ul ministerului de resort, România dispune de rezerve totale de 12,6 miliarde tone lignit,CItește mai departe
Centrul Județean pentru Situații de Urgență împlinește trei ani de funcționare
Centrului Judetean pentru Managementul Situatiilor de Urgenta din județul Hunedoara împlinește, în aceste zile, 3 ani de la înființare. Evenimentul va fi marcat în cadrul unei conferințe de presă care va avea loc miercuri, 18 ianuarie, la Centrul Integrat 112 situat în curtea Centrului Militar Judetean din Deva, Piata Unirii. La eveniment vor participa presedintele Consiliului Judetean Hunedoara, Mircea Bobora, si reprezentantii structurilor operationale din cadrul CJMSU – Pompieri, Politie, Jandarmerie, Ambulanta, STS. [slideshow_deploy id=’27028′]
Aproape 600 de copii cresc departe de părinți
Numărul copiilor care cresc departe de părinți este alarmant, la nivelul municipiului Petroșani. Aproape 600 de copii sunt lăsați în grija rudelor, în timp ce părinții au plecat în străinătate pentru a le oferi celor mici un trai mai bun. „În ultima perioadã am avut foarte multe delegãri temporare de autoritate pãrinteascã, pentru 12 luni, la rude pânã la gradul IV, inclusiv. La finele lunii decembrie, am avut, cu ambii pãrinti plecati la muncã în strãinãtate, 129 de copii, în evidente, cu un singur pãrinte plecat la muncã, 355, cuCItește mai departe
Post de conducere vacant la Primăria Petrila
Primăria orașului Petrila organizează concurs pentru ocuparea unui post de conducere. După ieșirea la pensie a lui Toma Vărgatu, postul de secretar a rămas vacant. Interimatul a fost asigurat de Dan Stroe, iar autoritățile locale de la Petrila organizează concurs pentru ocuparea acestui post. Condiții de participare: – studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor juridice sau administrative; – vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 3 ani; – studii de masteratCItește mai departe
Haţeg. O tânară, prinsă la volan cu numerele mașinii expirate
La data de 16.01.2017, în jurul orei 20:20, poliţiştii Formaţiunii Rutiere Haţeg au depistat o tânără în vârstă de 25 de ani în trafic. „Tânăra din comuna General Berthelot, a condus, pe strada Tudor Vladimirescu, din localitatea Haţeg, un autoturism ale cărui numere provizorii de înmatriculare aveau valabilitatea expirată. Polițistii au întocmit în acest caz dosar de cercetare penală,” se arată într- un comunicat al IPJ Hunedoara. [slideshow_deploy id=’36590′]
Curtea de Apel dă sentința în dosarul tâlhăriei de la EM Livezeni
Doi dintre cei trei inculpați în dosarul jafului de pe platforma minieră au primit pedepse aspre. Cea mai mare pedeapsă a primit-o Adalbert Feher, respectiv 5 ani de închisoare. Acesta mai avea un rest de pedeapsă fiind liberat condiționat, astfel că i-au fost adăugate la sentință și zilele pentru care a fost iertat. În ceea ce-l privește pe Gabriel Mihăiță Tar, aceasta primit o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni tot pentru tâlhărie. Și el avea un rest de pedeapsă de 8 luni închisoare, iar în final va executaCItește mai departe
VISCOL şi VÂNT PUTERNIC în mai multe judeţe din ţară. ANM a dat o nouă atenţionare meteorologică
Administrația Națională de Meteorologie a emis cod galben de viscol pentru mai multe zone din ţară. Administrația Națională de Meteorologie anunţă că în perioada 17 ianuarie, ora 13 – 18 ianuarie, ora 20, vom avea intensificări ale vântului şi zăpadă spulberată în judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Olt, Tulcea şi în sudul județelor Vrancea, Prahova și Dâmbovița. Vântul va avea intensificări cu viteze de 40…50 km/h și temporar 55…60 km/h, spulberând zăpada depusă anterior. În zona municipiului Bucureşti temporar vântul va atinge 45…55 km/h şi vor fi intervaleCItește mai departe
Apa Prod anunță prelungirea sistărilor de apă de astăzi, 17 ianuarie în DEVA
Se prelungeste sistarea furnizarii apei potabile în localitatea Deva, în data de 17.01.2017 pana la ora 17:00, pe străzile: C. Porumbescu, Liliacului, PT 40, 22 Decembrie bl 26 și B-dul Decebal bl A1, pentru înlocuire vană defectă, intersecție str. 22 Decembrie cu str. Carpați. SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’27126′]
Apa Prod anunță sistări de apă, astăzi, 17 ianuarie în Nadaștia de Sus
Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Nadaștia de Sus în data de 17.01.2017 între orele 12:30 – 15:00 pentru remediere avarie rețea distribuție. SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’43281′]
Restricții în regim de AVARIE , astăzi la PETROȘANI, PETRILA și ANINOASA
S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile în regim de AVARIE, pentru astăzi, 17.01.2017 în oraşele: Petroşani – între orele 15:00 – 22:00. Zona afectată: C-tin Brâncuși, Brazilor, A. Saligny și Institutului; Motivul restricţiei: remediere pierdere pe str. A Saligny, nr. 26; – Petrila – între orele 12:30 – 17:00. Zona afectată: str. Dealului, Doinei şi Independenţei; Motivul restricţiei: remediere spărtură pe str. Independenţei, nr. 10; Aninoasa – între orele 12:30 – 20:00. Zona afectată: Bujorului, Costeni şi Banciloni; Motivul restricţiei: remediere spărtură peCItește mai departe
Vești bune pentru pasionații de pescuit
Tarifele practicate de asociațiile de pescuit din Valea Jiului au rămas aceleași ca și anul trecut, iar cei care au această pasiune și vor să fie în legalitate își pot obține permisele pentru anul 2017. Vizele de pescuit sunt diferenţiate în funcţie de categoria de persoane, astfel că la una dintre asociațiile din Petroșani, Pro Pescar, tarifele sunt cuprinse între 72 Lei șI 32 de lei. Pensionarii vor plăti pentru viza anuală de pescuit suma de 52 Lei iar studenții vor avea tariful minim, respective 32 de lei. PescariiCItește mai departe
Galerie Foto. Casă mistuită de flăcări la Hondol. Două autospeciale de pompieri au intervenit
Echipajele de pompieri, descarcerare şi prim-ajutor ale detaşamentelor din judeţul Hunedoara şi subunităţile aflate în subordine au intervenit, în 16 ianuarie, la 3 incendii, 4 activități de educare și instruire în domeniul situațiilor de urgență și 3 transporturi de la domiciliu la ambulanţă în Brad și Hunedoara. „Două echipaje, specializate în stingerea incendiilor de la Detașamentul de Pompieri Deva, cu două autocisterne cu capacitate de 5.000 și 9.000 litri au fost implicate în operațiunile de lichidare a unui incendiu izbucnit la o casă particulară situată pe strada Principală, din localitateaCItește mai departe
Asigurații nu mai au nevoie de adeverințe de la Casa de Asigurări de Sănătate pentru a beneficia de servicii medicale
Asigurații cărora, până la această dată, nu li s-a emis cardul de sănătate pot beneficia de servicii medicale fără prezentarea acestuia, ori a altei adeverințe doveditoare. Furnizorii vor verifica, pe aplicația de pe site-ul CNAS, https://www.cnas.ro/page/verificare-asigurat.html, calitatea de asigurat. Totodată, asigurații care au pierdut sau deteriorat cardul de sănătate pot solicita eliberarea unui card duplicat la Casa de Asigurări de Sănătate, unde vor depune o cerere și vor plăti contravaloarea noului card și a cheltuielilor de distribuire prin servicii poștale, în valoare de 14,87 lei. Până la primirea noului card deCItește mai departe
Dacă nu bem suficientă apă, corpul va îmbătrâni mai repede
Cantitatea de apă pe care o bem în fiecare zi este esenţială pentru buna funcţionare a organismului. Nu doar vara trebuie să ne hidratăm suficient, ci şi iarnă. Fără apă, corpul nostru nu mai realizează eficient reacţiile metabolice şi astfel nu mai elimină toxinele. Nu toate lichidele însă ne hidratează. Dacă nu bem suficientă apă, corpul va îmbătrâni mai repede, atrag atenţia medicii. Atenţie, însă, nu toate lichidele hidratează! „Lichidul pe care l-am ingerat trebuie să îmi penetreze în interiorul celulei, iar această penetrare se face pe mici orificii microscopiceCItește mai departe
Apa Prod: Furnizare apă cu caracter potabil în localitatea Certeju de Sus începând cu 17 ianuarie
Incepand cu data de 17.01.2017, furnizarea apei in localitatea Certeju de Sus are caracter potabil. SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’27028′]
Angajări la Primăria Petroşani
Primăria Municipiului Petroşani, Județul Hunedoara, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcției publice de execuție, temporar vacante, de inspector, clasa I, gradul profesional asistent, din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului Municipiului Petroşani – Compartimentul stare civilă. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt: studii universitare absolvite cu diplomă de licenţă, respectiv studii superioare de lungă duratăCItește mai departe
Pompierii din Petroșani – gata de intervenție în Caraș Severin
Echipajele din cadrul Detașamentului de Pompieri Petroșani au fost trimise în județul vecin de conducerea ISU Hunedoara, militarii urmând să intervină în caz de necessitate. Județul Caraș Severin a intrat sub avertizarea Administraţiei Naţionale de Meteorologie, specialiștii anunțând fenomene meteorologice periculoase – ninsoare, viscol – ce se vor înregistra în unele judeţe din România. Echipajul trimis în sprijin de ISU Hunedoara este dotat cu o șenilată gata de intervenție în cele mai grele condiții. Militarii vor executa misiuni specifice de căutare șI salvare, dacă va fi necesar. [slideshow_deploy id=’27126′]
Cer judecarea insolvenței
Tribunalul Hunedoara a suspendat dosarul în care se judecă insolvența Complexului Energetic Hunedoara, însă reprezentanții societății au făcut, în luna decembrie. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia în data de 30 decembrie 2016, însă deocamdată nu a fost fixat niciun termen de judecată. CEH solicită instanței de la Curtea de Apel alba Iulia judecarea insolvenței societății. “CEH a atacat decizia Tribunalului Hunedoara de suspendare a deschiderii procedurii insolvenţei până la judecarea de către Curtea de Apel a cererii de intervenţie”, a declarat purtătorul de cuvântCItește mai departe
Drumurile, ca după bombardamente
Drumurile din Valea Jiului arată ca după bombardamente. Nici nu a trecut sezonul de iarnă, iar mai multe tronsoane de drum au devenit pericole publice pentru conducătorii auto. Poate cel mai afectat carosabil este DN 66. Drumul național este presărat de obstacole, iar conducătorii auto sunt nevoiți să facă slalom printre gropi. Porțiunea de DN 66 de la Livezeni și până la intrarea în Defileul Jiului nu a fost cuprinsă în programul guvernamental de modernizare, astfel că șoferii vor trebui să îndure calvarul. În schimb, pentru centura municipiului Petroșani, ediliiCItește mai departe
Vulcan / Totul despre noua taxă de salubritate
Așa cum se cunoaște, începând cu 1 ianuarie 2017, taxa specială de salubrizare ( colectarea, depozitarea și transportul deșeurilor menajere), aprobată de Consiliul Local la sfârșitul anului trecut, se plătește către Primăria municipiului Vulcan. Persoanele fizice care locuiesc pe raza municipiului Vulcan și persoanele juridice care au sediul, punct de lucru sau desfășoară activități economice în municipiul Vulcan sunt obligate la plata taxei speciale de salubrizare stabilită prin hotărârea Consiliului Local. Cuantumul taxei speciale de salubrizare pentru utilizatorii persoane fizice din Municipiul Vulcan este de 8,00/persoană/lună. • Cuantumul taxei specialeCItește mai departe
Cât va costa un pașaport de la 1 februarie?
Prima zi a lunii februarie va aduce taxe mai mici pentru întocmirea unui pașaport. Ministerul Afacerilor Interne arată că “de la 1 februarie 2017, din costul pașaportului vor fi eliminate taxa pentru serviciul public prestat, respectiv 22 lei, și tariful suplimentar pentru eliberarea pașaportului simplu temporar, 100 lei”. Costul pașapoartelor potrivit noilor reglementări: Pașaportul simplu electronic (cu valabilitate 5 ani, eliberat persoanelor peste 12 ani) – 258 lei Pașaportul simplu electronic (cu valabilitate 3 ani, eliberat persoanelor sub 12 ani) – 234 lei Pașaportul simplu temporar (cu valabilitate 1 an):CItește mai departe
Risc de avalanșă în Retezat, Parâng și Cheile Jiețului
În Retezat și Parâng, la altitudini de peste 1.800 de metri, riscul este crescut avertizează salvatorii montani. ”Din cauza ninsorii abundente, care a căzut într-un timp foarte scurt, la altitudini mari și cu înclinația mai mare de 25 de grade, apare pericolul de avalanșă. Zăpada s-a depus, dar nu este stabilă. De aceea, le recomandăm celor care doresc să facă ascensiuni pe zonele de creastă să amâne aceste drumeții, iar dacă totuși se aventurează pe trasee, să fie bine echipați”, a declarat șeful Serviciului Public Județean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.StratulCItește mai departe
Hunedoara, în topul îmbolnăvirilor de rujeolă
Județul Hunedoara este fruntaș în ceea ce privește numărul cazurilor de rujeolă. România se confruntă cu o epidemie de rujeolă. Până acum, 13 persoane și-au pierdut viața din cauza bolii. Județul Hunedoara se află pe locul 10 în ceea ce privește numărul cazurilor de rujeolă. Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, la nivel naţional, au fost raportate peste 2.000 de cazuri de îmbolnăviri, 36 dintre ele fiind în judeţul Hunedoara. Conform raportării, în România au fost confirmate 2.165 de cazuri de rujeolă, din care 13 decese.CItește mai departe
Premierul Grindeanu spune că România este ferită de o criză energetică
Guvernul a luat o măsură „de tip manetă” în privinţa energiei, a afirmat duminică premierul Sorin Grindeanu, precizând că, în situaţia unei crize a consumului intern, se va putea apela la cotele de export. Întrebat la România TV dacă va fi limitat consumul de energie, premierul Grindeanu a răspuns negativ. „Nu, cum să limităm consumul de energie? S-a dat o hotărâre de Guvern săptămâna trecută, joi, (…) astfel încât, în situaţia în care avem criză pe consumul intern, să putem apela la (…) cotele de export, astfel încât să asigurămCItește mai departe
Fundația Caritas Petroșani deschide ”Comandamentul de iarnă”
Uneori, între a avea totul și a nu avea nimic nu este decât un singur pas. Unul dureros, inexplicabil poate pentru cei care nu au trecut prin aceeași situație. „De ce ai ajuns în stradă?” este o întrebare firească, al cărui răspuns se poate pierde pe drum. Alteori, exact acel moment, când independent de voința ta ai ajuns în stradă, îți poate da coșmaruri noapte de noapte. „De ce eu? De ce familia mea?” Întrebările te copleșesc. Apoi, te cuprinde frigul. Simțurile îți paralizează. Picioarele îți amorțesc. Mintea, îți fugeCItește mai departe
Apa Prod anunță sistări de apă, MARȚI, 17 ianuarie în DEVA
Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Deva, în data de 17.01.2017 între orele: 09:00-14:00, pe străzile: C. Porumbescu, Liliacului, PT 40, 22 Decembrie bl 26 și B-dul Decebal bl A1, pentru înlocuire vană defectă, intersecție str. 22 Decembrie cu str. Carpați. SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’19661′]
Salarii reduse pentru demnitari. Parlamentarii rămân cu aceiași bani
Salariile celor mai importanţi oameni în stat ar putea să scadă chiar şi la jumătate față de cât sunt în prezent. Este o modificare care s-a discutat și aprobat în comisia de buget din Camera Deputaţilor. Decizia este asumată de către președintele PSD, Liviu Dragnea. De altfel, anul trecut și liberalii spuneau că salariile demnitarilor ar trebui să scadă. Totul a pornit de la o ordonanță de urgență din iulie 2015, prin care salariile demnitarilor – cu precădere salariile președintelui României, președintelui Camerei Deputaților, președintelui Senatului și premierului României –CItește mai departe
Apa Prod anunță sistări de apă, MARȚI, 17 ianuarie în BRAD
Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Brad, în data de 17.01.2017, între orele 09:45 – 15:00, pe străzile: 1 Iunie (blocurie: B12, B13, B14, B15, B16, B17) și str Libertății (bl: C17, C18, C19, C20, C21, C22, C23, 2A, 2B). pentru remediere avarie rețea DN 100 str. 1 Iunie. Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Brad, în data de 17.01.2017 între orele 09:00 -15:00, pe străzile Ion Creanga si Arsenie Boca pentru remediere avarie rețea DN 110 str. Arsenie Boca. SC Apa Prod SA își cere scuzeCItește mai departe
