”Mina” / O poezie de Ioan Alexandru Tătar

Dragul meu, te caut și te-aștept,

când noaptea deja, brusc, s-a ivit

și cuvântul tău, încă mi se zbate-n piept,

și chipul tău în adâncuri s-a topit…

 

Te-aștept, înfrigurată și, iată,

deasupra minei, noaptea s-a lăsat,

și timpul, nemilos, azi dintr-odată,

s-a oprit și el, înlăcrimat…

 

Când m-ai sărutat, cu emoție, plecând,

privindu-i cu lacrimi, pe cei mici

cu surâsul cald și tristețea doar în gând

fără ca un cuvânt măcar să-mi zici…

 

Nimic nu părea să aducă vestea

că te voi aștepta, cu ochi plânși în zadar

ca de acolo, din adânc, nici o stinsă stea

nu o să-mi readucă chipul tău în dar…

 

Peste galerii negre, uitate de milenii

teama îmi da târcoale, aud: ”vă îmbrățișez curând !”

și în timp ce doar prin urletul sirenei vii

privesc în depărtare, cu inima plângând…