SPUNE-MI, SPUNE-MI / O poezie de Dorel Neamțu

Spune-mi unde e grădina
De culegi, TU, noaptea flori
Și se-aprinde chiar lumina
Nesfârșitelor fiori
Spune-mi care e izvorul
De-l săruți noaptea în somn
Să-mi umplu și eu ulciorul
Veșnic al inimi-mi DOMN
Spune-mi unde pui TU umbra
Când pe cer doar Luna-i vie
De se-apropie doar turma
Stelelor, ce noaptea-nvie
Spune-mi când aprinzi lumina
Soarelui ce nu răsare
Și-nflorești toată grădina
Cu vise și cu uitare
Spune-mi care-ți este mâna
Ce-o întinzi spre răsărit
De coboară chiar lumina
Dorului neasfintit
Spune-mi unde pui piciorul
Când te urci în primăveri
Că nu-i scară ca amorul
Să se nască din plăceri
Spune-mi care cântec cântă
De deasupra cerului
TU ești crucea cea mai sfântă
Lumina Îngerului
Spune-mi dacă spre o zare
Vei porni în zbor șoptit
Să te-aștept cu-o sărutare
Cât un vis că te-am iubit
Și din spuma depărtării
Să se nască – un val de foc
Peste gustul sărutării
Să se-aștearnă al meu noroc
Dulce fie-ne visarea
Pașii fie-ne altoi
Și pe cerul ca și marea
Să-noptăm numai noi doi.