Comparator tarife furnizare ENERGIE ELECTRICĂ. Verifică ONLINE care sunt cele mai bune prețuri din zona ta

De la 1 ianuarie 2021, piaţa de electricitate din România a devenit complet liberalizată, ceea ce înseamnă că românii nu mai plătesc preţuri stabilitate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE), ci trebuie să compare şi să-şi aleagă oferta care li se potriveşte cel mai bine.

Specialiştii recomandă consumatorilor să renunţe la contractele pe care le au în prezent şi care le vor aduce facturi mai mari şi să caute în piaţa liberă oferte cu preţuri şi condiţii mai bune. Ei pot să-şi păstreze furnizorul sau pot alege un altul dintre cei licenţiaţi.

Pe site-ul ANRE există o aplicaţie unde introducem câteva date şi vedem ofertele din zona noastră, în ordinea crescătoare a preţului.

Verifică cele mai bune prețuri din zona ta, click:

AICI

Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele ANRE, declara luni, pentru AGERPRES, că energia va fi, de acum înainte, mai ieftină pe piaţa liberă decât pe cea de serviciu universal, astfel că oamenii ar trebui să încheie noi contracte pe piaţa liberă dacă vor preţuri mai mici.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, recomandă acelaşi lucru. „Oamenii ar trebui să se uite pe site-ul ANRE, la comparatorul de preţuri, şi să-şi aleagă oferta cea mai bună”. El a precizat că totuşi va cere Consiliului Concurenţei să verifice dacă preţurile de serviciu universal nu sunt cumva majorate artificial.

Oamenii mai trebuie să ştie că nu va rămâne nimeni fără curent dacă nu semnează noi contracte. În plus, ei îşi pot schimba oricând contractele, iar dacă încheie un nou contract până la 1 februarie 2021, acesta se va aplica cu data de 1 ianuarie.

ziarulunirea.ro