Moșii de iarnă 2021: La ce dată se sărbătoresc și ce alimente trebuie împărțite în Sâmbăta Morților

Moșii de iarnă 2021: La ce dată se sărbătoresc și ce alimente trebuie împărțite în Sâmbăta Morților

În data de 6 martie 2021, creștinii ortodocși se pregătesc de parastas pentru Moșii de iarnă, în denumirea populară „Moșii cei mari” sau „Sâmbăta Morților”. Pentru ca pomana să fie primită, este recomandat să respectăm vechile tradiții legate de Moșii de iarnă.

Moşii de iarnă deschid seria celor şapte sâmbete ale morţilor, ce se va încheia cu Sâmbăta lui Lazăr (ziua dinainte de Duminica Floriilor) și în care se fac parastase. Este una dintre cele mai sărbători înainte de intrarea în Postul Paștelui 2021.

Sărbătoarea Moșii de iarnă este o rânduială a Bisericii Ortodoxe Române și se face cu scopul de a-i pomeni pe cei trecuți la cele veșnice. Este ziua cunoscută și ca Sâmbăta Morților, iar ritualul prevede ca în fiecare biserică să se oficieze Sfânta Liturghie și Slujba Parastasului!

Ce se dă de pomană la biserică

La biserică ducem, spre a fi slujite de către preoți, colivă, colac, sticlă cu vin, pomelnicul în care trecem numele celor plecaţi la Domnul şi lumânări. Pentru pomenirea morților se mai pot duce, în funcţie de posibilităţi, pachete cu plăcinte, brânzeturi, piftie, carne, sarmale, mere şi alte fructe.

Mai practic este să se lase pachetele gata pregătite acasă şi, la întoarcerea de la biserică, să fie completate cu vin şi colivă sfinţite la slujbă şi să fie împărţite, cu lumânări aprinse, pentru sufletele celor răposaţi. Sufletele acestea, se spune, veghează din lumea de dincolo asupra casei din care au plecat.

Ce se dă de pomană in Muntenia de Moșii de iarnă

În Muntenia încă se mai păstrează obiceiul ca, lângă colivă, la pomeni să se pună și un bănuţ care să fie dat celui mai sărac om din sat, pentru a aduce spor atât celui ce a dat, cât și celui care a primit.

Ce se dă de pomană în Banat

În Banat, înainte de a pleca la biserică, femeile merg la cimitir pentru a tămâia mormintele. După slujba de Moșii de iarnă, femeile împart pomeni, printre care și vase cu cotoroage, un fel de mâncare făcut din afumătură de porc.

Pe vremuri, se obișnuia pe la sate să se organizeze hore, iar la oraș, bâlciuri și baluri. De asemenea, se dă de pomană un preparat caracteristic zonei – grâu fiert cu brânză şi unt. În plus, în pachete se pune şi friptură de porc.

Ce se dă de pomană în Bucovina de Sâmbăta Morților

În Bucovina, pachetele pentru pomană conţin obligatoriu plăcinte cu brânză şi se împart familiilor necăjite, care au mulţi copii.

Ce se dă de pomană in Transilvania

În Transilvania se păstrează obiceiul ca pachetele duse la biserică să conţină, pe lângă vinul şi coliva obligatorii, bucatele preferate de cei pentru care se face pomană. Plus o prăjitură cu specific local, numită „pupi” (un chec cu mere).

Ce se duce la biserică si ce se împarte de Moșii cei mari

Femeile duc la biserică, pentru praznic sau masa mare dată în amintirea unei persoane decedate următoarele preparate:

  • colivă;
  • un colac;
  • o sticlă de vin;
  • pomelnicul pe care sunt trecute numele celor plecaţi la Domnul;
  • lumânări.

De Moșii de iarnă se mai pot duce pachete cu plăcinte, brânză, produse din carne, sarmale, mere şi alte fructe.

Tradiții și obiceiuri de Moșii de iarnă

Tradiție cunoscută de Sâmbăta Morților – se mănâncă piftii

În ziua de Moșii de iarnă se mănâncă și se dau de pomană piftie și alte răcituri, potrivit unei vechi tradiții, care se mai păstrează în lumea satului.

De aceea sărbătoarea Moșii de iarnă mai este numită și „Moșii de piftii” în unele zone ale țării. Pentru a respecta până la capăt obiceiul, trebuie ca ceea ce rămâne nemâncat să se arunce a doua zi, în Duminica lăsatului sec de carne. Dacă nu se respectă această tradiţie, natura se răzbună aducând valuri de frig în toiul verii, scrie libertatea.ro

De Sâmbăta Morților nu se lucrează

Femeile care încalcă tradiţia şi lucrează în această zi sunt pedepsite să tremure ca piftia şi „li se întoarce pomana” pe care au dat-o.

Alte tradiții de Moșii cei mari

La cimitir se aprind cel puţin două lumânări. Credincioşii care fac pomeniri de Moșii de iarnă trebuie să meargă la biserică de dimineaţă, ca să participe la Sfânta Liturghie. Abia după această slujbă se oficiază şi parastasul. Apoi, familia merge la cimitir, unde trebuie să aprindă cel puţin două lumânări – numărul minim necesar, potrivit superstiţiilor, pentru a încălzi sufletele morţilor.

Nu se fac nunți de Moșii de iarnă

Nu se fac nunţi de Moșii de iarnă. Conform tradiţiei creştin ortodoxe, odată cu Lăsatul secului de carne, cununiile religioase ar trebui să fie interzise. Noul sezon al nunţilor se va deschide după Duminica Tomii (a doua duminică după Paște).

Atenție, cei dragi decedați de mai puțin de un an nu trebuie pomeniți alături de ceilalți! Pentru ei se scrie doar un pomelnic separat.

ziarulunirea.ro