Guvernul Cîțu dă cu o mână și ia cu două la facturile la energie și gaze: „Ingineria” prin care au fost umflate legal facturile

„Ingineria” prin care Guvernul Cîțu dă cu o mână și ia cu două la facturile la energie și gaze! Petrișor Peiu, fost consilier al lui Adrian Năstase, a explicat, pentru Bugetul.ro, cum au fost umflate legal facturile.

Prof.dr. Petrișor Peiu, fost consilier al premierului Radu Vasile și al prim-ministrului Adrian Năstase, a explicat, pentru Bugetul.ro, cum va ajunge Guvernul Cîțu să aibă o suplimentare de venituri de vreo 10-12 miliarde de lei, în urma creșterii explozive a facturilor la gaze și energie.

Contactat de Bugetul.ro, joi, Petrișor Peiu a declarat că Guvernul va cheltui cu compensările la facturile la gaz și energie electrică vreo 3-4 miliarde de lei și va câștiga 10-12 miliarde de lei. Așadar, putem spune că, în această situație, Guvernul le dă românilor cu o mână și le ia cu două.

 

„Pe scurt: cel mai mare preț de producție este la CEO, unde era în jur de 380 de lei MWh, la începutul anului. La Hidroelectica, e cam 105-106 lei constant; Nuclearelectrica, între 130 și 150 de lei MWh. Iar, la gaze, 250-220 de lei, depinde. Prin februarie, Guvernul i-a pus pe cei de la CEO să-și vândă, pe contracte bilaterale, cea mai mare parte a producției, în ideea că așa vor avea un preț fix pe energie și Guvernul va putea să le dea ajutor de stat pentru diferența până la „break-even-ul (n.r. – prag de rentabilitate)” de 380 de lei.

Ei au făcut contracte bilaterale pe un an (n.r. – cu clienți finali), cam atât e termenul maxim. Iar cantitatea mică, care le-a rămas, vreo 16% din cât puteau ei produce, a rămas să o vândă pe bursa de energie.

Pentru că, în mod automat, când ai un producător cu un preț foarte mare, cu 4 ori mai mare costul de producție decât ceilalți, toți se vor alinia acestui preț. Dacă nu ar fi făcut-o, teoretic, Curtea de Conturi le-ar fi imputat banii administratorilor de la Nuclearelectrica și Hidroelectrica”, a declarat, pentru Bugetul.ro, Petrișor Peiu.

R: Practic, celelalte companii au făcut speculă.

P.P.: Un profit imens. Nu e ceva ilegal, e mai mult imoral, față de consumator, că așa înfloresc 3-4 companii și mor celelalte, adică consumatorii.

R: Și Guvernul, din ce ați spus dumneavoastră, aseară (n.r. – la Realitatea PLUS, în emisiunea lui Laurențiu Botin), are undeva la 80% din acțiuni.

P.P.: Are la Nuclearelectrica și Hidroelectrica cam 80%. Restul are Fondul Proprietatea la Hidrolectrica. La Nuclearelectrica, nu este Fondul Proprietatea, sunt și pe Bursă vreo 5 sau 10%.

R: Așadar, Guvernul o să ia acum dividende imense.

P.P.: Ei, pe de-o parte, câștigă TVA, care, evident, veniturile din TVA de pe energie sunt duble, dacă se dublează prețurile. Pe de altă parte, o să ia dividendele suplimentare, crescând profiturile foarte mult. Acciza e fixă, deci vor lua tot atâta și, probabil, or să încaseze mai mult și din impozitul pe profit. Deci, Guvernul are o suplimentare de venituri de vreo 10-12 miliarde de lei din povestea asta.

Petrișor Peiu: „25% dintr-o factură dublată înseamnă că tu tot plătești cu 50% mai mult decât până atunci”

R: Sprijninul financiar pe care îl acordă este o soluție pentru reducerea facturilor?

P.P: Este una din soluții, cealaltă este plafonarea. Depinde ce vrei. Sprijinul ăsta este la modul următor: consumatorul casnic primește 25%. 25% dintr-o factură dublată înseamnă că tu tot plătești cu 50% mai mult decât până atunci. Aici mă refer la compensare, căci Legea consumatorului vulnerabil chiar nu e nimic. Statul va cheltui pe aceste compensări vreo 3-4 miliarde de lei și câștigă 10-12.

sursa: bugetul.ro