Elena Udrea şi Ioana Băsescu ar putea scăpa de dosare: Ce decizie a luat Curtea Constituțională

În cursul zilei de joi, 26 mai, Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat, joi, neconstituțional un articol important ce ar putea duce la achitarea lor, în dosarul referitor la campania electorală din anul 2009 a fostului președinte al țării, Traian Băsescu.

Ce le-ar putea scăpa de închisoare pe Elena Udrea şi Ioana Băsescu

Concret, este vorba despre articolul 155, alineatul 1 din Codul penal. Acesta se referă la întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză. În funcție de motivarea ce urmează să fie redactată, este posibil ca această hotărâre să pună capăt unor practici abuzive ale organelor de cercetare penală și, implicit, să ducă la încheierea unor procese penale.

Elena Udrea, în vârstă de 48 de ani, a fost condamnată în primă instanță de Curtea de Apel Bucureşti la opt ani închisoare cu executare pentru instigare la luare de mită şi spălare de bani. Prin urmare, dincolo de cei șase ani de închisoare cu executare pe care i-a primit în dosarul Gale Bute, la sentința fostului ministru al Turismului și Dezvoltării Regionale s-ar mai putea adăuga încă opt ani.

La rândul ei, Ioana Băsescu, în vârstă de 44 de ani, a primit cinci ani de închisoare cu executare în acest dosar referitor la campania electorală din anul 2009 a tatălui ei.

Ce reprezintă prescripția răspunderii penale

Prescripția răspunderii penale presupune stingerea raportului juridic penal după ce trece un anumit interval de timp de la data la care au fost făcute faptele ce au fost sancționate penal. Instituția dreptului penal nu se aplică unor infracțiuni printre care se numără: genocid, împotriva umanităţii şi de război, omor, omor calificat, sclavie, trafic de persoane și de minori, proxenetism și tortură.

Pentru celelalte infracțiuni există termene legale dincolo de care tragerea la răspundere penală nu mai este posibilă. După ce sunt înrerupte aceste termene prin întocmirea de acte procedurale într-o cauză penală, încep să curgă noile termele de prescripție.

Elena Udrea, arestată în Bulgaria, i-a transmis ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, că dacă îi garantează că în România i se va aplica aceeaşi lege „precum s-a aplicat tuturor” aflaţi în situaţia ei, atunci se va întoarce singură în țară.

Udrea a spus că i se întâmplă un abuz și că este arestată de 50 de zile într-o ţară europeană, pentru că a fost condamnată ilegal, mai întâi de un complet de trei judecători care nu era specializat şi din care făcea parte Florentina Dragomir, care exercita fără drept funcţia, deoarece nu îndeplinea jurământul de credinţă.

Elena Udrea a spus că ulterior a fost condamnată ilegal de un complet de cinci judecători format cu încălcarea legii. Ea a adăugat că dintre toate cazurile similare, i-a fost respinsă doar ei contestaţia în anulare în care a cerut rejudecarea dosarului ca urmare a acestei compuneri a completului.

Sursa: impact.ro