”Dansul morții” și ”Paracliserul”, spectacolele săptămânii la teatrul ”I.D. Sîrbu” din Petroșani

Două spectacole remarcabile din repertoriul Teatrului Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani vor fi prezentate din nou, la finalul acestei săptămâni, publicului din Valea Jiului.

Vineri, 9 decembrie 2022, de la ora 18,00 sunteți invitați să vizionați spectacolul ”Dansul morții” de August Strindberg, în regia lui Ovidiu Radu.

Spectacolul spune povestea unui cuplu, Edgar și Alice, care urmează să aniverseze 25 de ani de căsătorie, dar mariajul lor este de mult ruinat. Edgar este căpitan de artilerie în rezervă, un bărbat tiranic, iar Alice este fostă actriță, cei doi formând cuplul ilustrativ pentru temele de familie abordate de Strindberg, care a scris mult despre emanciparea femeilor. Adulterul și un complot criminal sunt consecințele acestei situații. „Cât de importantă este prezența celuilalt aflăm doar în momentul când aceasta devine o absență și, în final, o amintire. Dar să nu uităm că prezența cuiva poate să se transforme, la fel de bine, într-o corvoadă și, mai apoi, într-un joc sadic și pervers care poate avea doar un singur câștigător”, spune regizorul Ovidiu Radu despre spectacol.

În distribuția acestui spectacol îi puteți vedea pe actorii Dorin Ceagoreanu, Oana Crișan și Daniel Cergă.

Spectacolul se va juca pe scena din sala ARTelier a Teatrului Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani. Costul unui bilet este de 20 lei, dar pentru elevi, studenți și pensionari se aplică o reducere de 50%.

Apreciatul actor Daniel Cergă este protagonistul spectacolului ”Paracliserul”, de Marin Sorescu, o excepțională piesă de teatru montată la Petroșani de tânărul regizor Radu Tudosie într-un decor absolut fabulos realizat de Wilhelmina Kuron Bekesi.

„Paracliserul” este o tragedie în trei tablouri, scrisă de Marin Sorescu și publicată în cadrul trilogiei dramatice intitulată „Setea muntelui de sare”. Opera lui Marin Sorescu este una deosebit de complexă și analizează relația omului cu moartea și divinitatea. Astfel, personajul principal parcurge un traseu spiritual, cu etape inițiatice, care au drept scop înțelegerea multitudinii de simboluri ale lumii în care a intrat. În acest context, ”Paracliserul” este un spectacol necesar astăzi, un spectacol despre semnificația și importanța credinței.

Spectacolul se va juca în sala mare a Teatrului Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani. Costul unui bilet este de 20 lei, dar pentru elevi, studenți și pensionari se aplică o reducere de 50%.

Cu aceste recomandări, vă invităm la teatru.