Ziua Internațională a Poeziei va fi sărbătorită la Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” din Deva

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Asociația Oamenilor de Cultură și Artă din Județul Hunedoara, încheie seria activităților culturale organizate în luna martie cu un eveniment cultural-literar dedicat Zilei Internaționale a Poeziei.

Astfel, în data de 21 martie 2023, la ora 17:00, la Sala de Lectură a Bibliotecii, va avea loc o emoționantă întâlnire cu poeți hunedoreni care vor prezenta publicului un florilegiu de poezii din creația proprie. În această zi, în întreaga lume, poezia va fi în centrul atenției tuturor celor care o iubesc și o consideră esențială pentru îmbogățirea lor spirituală.

Cu peste 150 de ani înainte, poetul francez Charles Baudelaire considera că „Orice om sănătos poate rezista fără mâncare două zile – dar nu și fără poezie”. Este un adevăr cu care milioane de iubitori de poezie sunt de acord, iar proclamarea, în 1999, a zilei de 21 martie ca zi mondială a poeziei de către UNESCO a fost primită cu entuziasm de toți cei care iubesc poezia, fie poeți, fie cititori. Întâlnirea cu poezia este întotdeauna un prilej de bucurie pentru suflet, este un prilej de a crea o apropiere unică între poeți și cei care iubesc universul liric.

Poeții hunedoreni care vor cinsti prin creația lor Ziua Internațională a Poeziei sunt prietenii constanți și sinceri ai Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, poeți pentru care biblioteca este a doua casă, o casă primitoare ce le oferă ambianța propice de a-și deschide sufletul prin versurile pe care le-au creat cu talent și inspirație.

Ambianța poetică realizată de organizatorii evenimentului va fi completată cu o serie de panouri pe care se vor găsi cele mai reprezentative creații ale poeților hunedoreni. ”Această întâlnire cu poezia, la început de primăvară se dorește a fi o nouă modalitate de racordare a bibliotecii noastre la viața culturală de bună calitate. Cuvintele poetului Tudor Arghezi sintetizează cum nu se poate mai bine ce înseamnă pentru noi poezia și de ce ținem să o omagiem an de an: „Poezia este copilul care rămâne în sufletul adolescentului, al omului matur și al bătrânilor, peste durere, dezamăgire și
suferință””,
a declarat Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județene.